Exista o biserica in Bucuresti la care eu personal tin foarte mult. E biserica unde l-am botezat pe Andrei si unde exista Parintele Petrisor (Parohul) care, desi tanar, este plin de har. Este o biserica frumoasa, cu o gradinita plina de flori in fata si cu un mare “Ochi” frumos pictat deasupra intrarii.
Cine trece des pe Calea Victoriei sigur a observat-o. Este pe stanga vizavi de Muzeul George Enescu.
De cateva luni a sosit un nou preot, tanar si el, venit de undeva din Arges. Insa de cand a venit au inceput si mizeriile.
Parintele Petrisor a inchiriat o anexa a casei parohiale unei familii cu doi copii mici. Noul preot a venit a pus ochii pe acea anexa si a facut tot ce i-a stat in putinta sa o obtina.
Apoi a cerut Pangarul Bisericii sub pretextul ca Parintele Petrisor face afaceri cu lumanari si cu icoane iar banii si-i baga in buzunar. A obtinut si Pangarul.
Acum am aflat ca il paraste (paraciosu’ roade osu’… o fi gustos?!) pe Parintele Petrisor la Protopop si la Epsicopul Bucurestiului ca nu-l ia la servicii si ca nu-l anunta de data si ora acestora (servicii= nunti, botezuri, inmormantari, sfestanii etc). Sincera sa fiu eu nu l-as chema nici sa-mi intre in casa, nici sa puna mana pe copil, nici nimic. Are o figura vicleana si o privire rece care ma face sa stau departe de el. In plus am aflat ca pe o doamna care lucreaza la Biserica a citit-o doua sambate la Morti si ea e vie si nevatamata! Poate putin bolnava pentru ca are o varsta, dar altfel…
De curand a chemat Politia la Biserica pe motiv ca i s-a umblat in casa si i s-a zidit o incapere (care nu i-a fost repartizata in spatiul de locuit) fara sa fie anuntat!
Oricum, pe Parintele Petrisor il imbolnaveste, iar pe enoriasi ii indeparteaza.
Ma intreb cine oare il tine in spate pe acest om? Cine il vrea acolo? Care este scopul final al aducerii acestui asa-zis parinte acolo?
De ce prima lui grija sunt serviciile bisericesti si propria lui casa si nu sunt lucrarile ce le mai necesita biserica: cum ar fi instalatia electrica si zidurile exterioare?.
Cum sa mai atragi oamenii la biserica si cu fata spre Dumnezeu cand astfel de specimene predica din usa altarului?
Apocalipsa rullzzz???!!!
“Da, eu am hotarat, de asemenea, ca taina legaturilor reciproce ramane pentru mine nerezolvata pana la sfarsitul zilelor mele, sfarsit care deja este aproape[1]. Mi s-a intarit convingerea ca noi toti, oamenii, suntem orbi intr-o oarecare masura. Vedem doar oarecare particica din viata lumii si facem deductii avand doar aceasta vedere partiala. Aceasta vedere individuala, partiala, il stapaneste pe om atat de puternic, incat nu mai poate judeca decat dupa modul in care intelege sau vede lucrurile. Ca urmare a acestei orbiri firesti, noi toti, fara exceptie, nu intelegem cand ranim pe altii, cand le ruinam viata, cand ii judecam dupa bunul nostru plac. Noi stim ca la baza constiintei noastre personale sta dorinta de bine, cautarea desavarsirii si, in virtutea increderii in dreptatea cautarii noastre, suntem inclinati sa ne indreptatim pe noi insine. Si aceasta este suferinta noastra comuna. De aici rezulta conflictele nerezolvate din intreaga lume deoarece fiecare se indreptateste pe sine insusi, respingand dreptatea celui ce sta impotriva lui.
Iti scriu aceste lucruri nu pentru a-ti aduce vreo acuzatie. Eu nu stiu cine a fost primul care, printr-o miscare vazuta sau nevazuta a inimii a pricinuit ranirea unui alt suflet. Stiu doar ca lumea se poate mantui doar asa: Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Aceasta putere de a ierta ranile provocate noua vine de la Duhul Sfant. Ea a fost fireasca omului pana la cadere, dar acum ea este un dar mai presus de fire. Noi nu putem ierta cu toata taria durerea traita de noi.
Eu deja ti-am scris, se pare, ca tare demult am inceput sa reevaluez tot ce-mi apartine nu ca propria mea drama sau tragedie, ci ca pe o descoperire a ceea ce se intampla in oceanul omenirii, in netarmurirea vietii cosmice, care trece prin mine precum marea printr-o oarecare stramtoare. Aceasta stramtoare nu este insasi marea, dar apa din ea este aceeasi. Aceasta este calea aprofundarii cuvintelor lui Hristos: Si precum voiti sa va faca oamenii, faceti-le si voi asemenea. Aceasta este scoala noastra, aceasta este calea catre cunoasterea vietii universului, calea spre insusirea invataturii lui Hristos, ramasa pana acum neinteleasa si mutilata de patimile noastre, de orbirea noastra.”( Parintele Sofronie Saharov )