Ia uite ce mi se intampla… De dimineata nu ma hotaram despre ce sa scriu. Si acum a venit “si al doilea” subiect.
Anul trecut de ziua mea am primit cadou de la doua prietene (care nu se cunosc, deci nu se pot consulta) acelasi parfum: Miss Dior Cherie (in doua ambalaje diferite: una pentru geanta alta pentru acasa). Dupa ce mi-am exprimat uimirea, una dintre ele mi-a spus: Foloseste-l si vezi ce se intampla! Pe la sfarsitul anului iubitul meu a inceput sa-mi spuna “domnisoara”. Cam in aceeasi perioada a inceput si Andrei: “domnisoara mama”. Acum doua saptamani am primit un “sms” care nu-mi era destinat dar care ma avea ca subiect si spunea “doamna impresar”. Astazi, Ana, fina mea” ma anunta ca si-a facut blog (e in lista in dreapta jos daca vreti sa o vedeti)si vad un link catre blog-ul meu cu “Doamna Andreea Talmazan”!
Concluzie: Sunt o doamna, daca mai avea cineva vreun dubiu!!! Eu mi le-am spulberat pe toate!
articolasul tau imi aduce aminte de o poveste funny de a mea: primul an de facultate in buc., chem taxi, ma urc si domnul taximetrist ma intreaba:
))si zic:
))))
“domnisoara….”
eu din spatele lui mai aveam putin si ii dadeam cu geanta in cap la cat de ofuscata eram( am gandit intr-o secunda: iet’al naibii mai are putin si ma intreba “domnisoara domnisoara, dar pana cand sa stim si noi!?!?!
“da, normal ca domnisoara..si un HM emfatic”
el: “nu, nu m-ati inteles…domnisoara…adica ce nume aveti sa vad daca ati nimerit bine la mine in masina”
eu, plina de roseata rusinii in obraji..murmur: roxana
el: ok…atat vroiam…domnisoara roxana….e bine…unde mergem?
Foarte haioasa intamplarea. Asa mi-am amintit ca in primul an de ziarista la Ziua am fost la Cerbul de Aur si intr-o zi Andrei Partos imi spune: Ce faceti doamna?. Am simtit ca iau foc si ii spun cu aceeasi atitudine ofuscata: Domnisoara, va rog! Replica lui a fost de milioane: “Domnisoara in acte, doamna in suflet!” Am inghitit un nod greu. Dar am ramas amici! Si intr-un an realizam impreuna o rubrica in Ziua.
andreea, eu sunt the master al gafelor, am si dedicat o rubrica pentru ele.. nu prea am avut timp sa le scriu, dar sunt in recuperari
mici, nevinovate, grave, penibile…deh tot gafe sunt.
pentru orice femeie nemaritata notiunea de domnisoara/doamna are etapele ei care mai de care….dar nici nu as vrea…ca la saij’de ani sa mi se intample ce se intampla cu o prietena de familie : “domnisoara Oara cu sac’shOara”( are 60 de ani, e domnisoara in acte, se numeste Oara si are vesnic o sacosa plina cu haina aduse de te miri unde)
Cred ca asta depinde de soarta fiecaruia. Si mai presus de toate depinde de fiecare ce isi doreste sa fie si sa ajunga. Poate ca acesta a fost destinul doamnei/domnisoarei cu pricina. Iti sugerez sa nu-ti raportezi viata si viitorul la cazurile pe care le cunosti. Sa le iei ca atare. Si sa iti traiesti propria viata. E mai sanatos!
eu consider ca destinul nu este unul dat ci unul facut de tine insuti, tu continui lucrarea divina, imi place sa cred despre mine ca sunt responsabila pentru faptele mele…si felul asta de a gandi e nou pentru mine si am invatat sa iau lucrurile ca atare, abia dupa ce am vazut ca si in familia mea pot muri oameni, ca singurul barbat pe care l-am iubit vreodata a ales un drum care nu ma implica de nici un fel, ca cea mai buna prietena a mea ma poate dezamagi cumplit si etc ; o vreme toate astea plus nenumarate alte neajunsuri m-au daramat( si incepusem drumul autodistrugerii sigure) si abia acum cand sunt puternica spun cu toata taria ca tot ce mi s-a intamplat rau in ultimii 2 ani si ceva, m-a pregatit pentru omul puternic care sunt azi.aveam 2 posibilitati sa ma duc in padure si sa raman acolo sau sa ma lupt sa trec peste tot ce e rau si desi a fost grea a doua varianta pe asta am ales-o; deci destinul l-am ales eu singura,sa continui si sa intampin si de acum incolo raul, destul de firesc ..in viata unui om…pana la urma, nu? si sa ma bucur de bine…la fel de firesc..
)desi nu sunt o persoana foarte religioasa si nu am reusit ca citesc Bibila, totusi ceva mi-a ramas in cap…Dumezeu a trimis oamenii pe pamant, de sub aripa protectoare, ca pedeapsa, sa ii lase sa constientizeze singuri lucrurile bune si cele rele; astefel , ramane la latitudinea fiecarui individ ce drum isi face in viata….
)
si ca sa inchei( se pare ca azi am fost tare comunicativa
te-am zapacit definitiv azi, dar am simtit sa particip la dialogul virtual. iti urez o seara minunata alaturi de ingresul tau “roacker”( filmuletul de pe youtube, spune multe
Roxana, toata lumea are astfel de momente in viata. Si eu am trecut prin lucruri similare. Totul este sa “inveti” ceva din orice experienta. In schimb parerea mea este ca suntem pe Pamant nu ca o forma de pedeapsa ci o forma de scoala care sa ne ajute sa evoluam.
sa stii ca am invatat cate ceva; oricat de iubit ai fi de elevii tai si oricat de super de gasca profesor ai fi, daca nu ai grija de sanatatea ta, poti muri; oricat de multa “sinceritate” barbatul de langa tine iti arata, trebuie sa iti pastrezi o mica “rezerva” in a-l crede, oricat de mult zice prietena ta ca te iubeste si oricat de multa incredere in ea ai putea sa ai si ea iti poate gresi si in tine se va naste o mare ruptura peste care cu greu vei putea trece…am invatat multe din experientele mele si a celor din jurul meu.– si exact cum spui tu viata pe Pamant este o scoala,se invata , se greseste, uneori se repeta greselile.. oho daca ar fi toti oamenii constienti de cate de multe si frumoase lucruri ne poate invata viata asta…atunci ar zambi mai des si s-ar bucura de ei insisi mai mult.
Hmmm… Hai sa ii spunem altfel… Sa ai incredere in oameni atat cat este nevoie ca sa nu cazi in capcana “naivitatii”. Dar cel mai important lucru este sa ai incredere in Dumnezeu. Cum sa faci asta? Este o lectie personala. Din cate imi dau seama tu deja o faci.