Monthly Archives: September 2008

Mi-e teama ca intr-o zi o sa ajung la vecini direct prin tavan. Si nu o sa stiu de ce. Sau poate, daca scriu aici, o sa-mi amintesc.

De cateva zile se lucreaza pe aleea din fata scarii: o astfalteaza, pun borduri. Circul e in floare. Sambata am crezut ca e cutremur. Azi la fel. Trepideaza podeaua ca la balamuc. Din ce or fi construite blocurile astea? Cum o fi sa stai la casa?

Dar le-am dat sambata doua sticle cu apa. Poate termina mai repede!

Acum fug de-acasa. Si ma gandesc la casa pe pamant.

De ieri Andrei nu mai plange dimineata cand il las la gradinita. Motivul: are treaba sa gaseasca fantoma de la gradinita.

Ieri cand am plecat de acasa era marait, scartait si se vedea pe el ca e prost dispus. Pe la Foisorul de foc ii spun sa se ridice sa-i arat o masina. Cu chiu cu vai s-a ridicat si zice: Care? Si ii arat ca in fata noastra cu vreo 3-4 masini era “The Mistery Machine”.

Copilului incep sa-i luceasca ochisorii si ma intreaba daca e Scooby in ea. Ii spun ca nu stiu. Dar daca vrea o putem urmari si sa il intrebam pe sofer. Si am inceput sa “urmarim” masina. Intre timp ma tot intreba daca cred ca ei cauta indicii. I-am zis ca banuiesc ca da. Apoi i-am zis ca s-ar putea sa mearga la el la gradinita. El a inceput sa mustaceasca. M-a intrebat daca o fi vreo fantoma la gradinita si daca da pe unde ar putea fi ascunsa: la bucatarie, la baie, in pod, la Doamna Directoare in birou sau sub biroul educatoarei. A ramas ca vom deslusi misterul. Apoi a realizat ca are tricoul cu Scooby pe el. Si se gandea ca, daca se intalneste cu Scooby la gradi o sa-i dea un snack pentru ca ii vede tricoul.

La un semafor pe Eminescu prindem masina. Opresc langa ea si claxonez. Si il intreb pe sofer facandu-i cu ochiul in semn de “intelegere”:

- Asa-i ca Scooby e la gradinita?!

El imi raspunde foarte sincer si direct:

- Nu. Noi doar il distribuim.

Na belea. Explica-i copilului ce inseamna ca Scooby e distribuit. Masina a facut dreapta la semafor, noi am luat-o inainte. Pana sa gasesc un raspuns inteligent i-am zis lui Andrei:

- Mami, sa stii ca s-a prins ca l-am urmarit si s-a dus pe alta strada. Ca sa nu aflam noi ce enigma rezolva ei.

Copilul a aprobat. Explicatia pentru “distribuit” a fost ca nenea il duce pe Scooby pe peste tot. A fost buna.

La gradinita a intrebat-o pana si pe doamna de la poarta daca a ajuns Scooby. Ea s-a blocat. N-a inteles prima data. Apoi i-a facut jocul mamei si a zis ca e pe drum.

Si uite-asa am scapat de un cosmar. Ba, mai mult, azi m-a trimis la plimbare de dimineata:

- Mama hai pleaca. Uite. Pe-aici.

Si imi arata cu manuta scarile sa cobor.

Ieri nu a gasit fantoma. Mai tarziu am sa aflu daca azi a avut mai mult succes.

Saptamana trecuta am primit Coma Light.

In momentele cand am chef sa ascult muzica in masina si sunt singura il ascult. M-am indragostit din prima de acest material. Si nu incetez in a povesti tuturor despre el. Ieri m-a intrebat o prietena ce imi place asa de mult. Fara sa gandesc prea mult am zis: Imi place la nebunie sunetul crud al instrumentelor!

I-a placut si a decis sa il asculte.

Acum, in timp ce scriu, il reascult. Incerc sa ma decid ce piesa imi place cel mai mult.

As spune ca si versurile imi plac. Chiar daca in unele cazuri deprimarea si disperarea urla si ma face sa urlu.

“Specialistii” industriei il vor critica (daca nu au facut-o deja). Dar conteaza prea putin.

M-am saturat de parerile altora. Toata lumea se pricepe la orice. Si daca tot spuneam ca mi-e dor de “natura”, spun ca si in muzica mi-e dor de instrumentul crud. De sunetul sau. Mi-e lehamite de calculatoare, sintetizatoare, bubuieli, djieli inutile.

Si mi-am ales “favoritele” (nu neaparat in aceasta ordine):

mai presus de cuvinte

hectic

in mine in soapte

coboara-ma in rai

si ultima pe album (nescrisa pe coperta) cu numarul 12 pe album, “Blestem” – varianta proprie.

Am scris titlurile cu litera mica pentru ca asa sunt trecute si pe coperta.

As vrea sa adaug la final, in loc de P.S., ca Andrei oscileaza intre cantece de Craciun (mai precis “Jingle Bells” – varianta Juke Box) si “Balls to the wall” – Accept sau Rammstein.

Manca-l-ar mama de pui de rocker! Hahaha!

Ieri dimineata pe culoarul gradinitei, doi colegi de-ai lui Andrei:

- Uite. Ea e mama lui Talmazan

- Wow. Ce ochi are!

M-am nascut in Cluj, dar de fiecare data cand ajung acolo ma simt ciudat, deloc placut. Si nu ma dau in vant nici dupa oras foarte tare.

Dar aseara a crescut inima in mine ca scrie in buletin locul nasterii: CLuj Napoca.

La inceputul partidei am fost circumspecta. Dar pe masura ce trecea timpul a inceput sa-mi placa meciul. Mi-au placut ai nostri ca au jucat cu curaj fara a se lasa intimidati de faptul ca au incasat primul gol al meciului. Si nu au fost impresionati de adversari si vedetele lor.

A fost lamentabil gestul celui de la AS Roma de a-l tine pe al nostru in brate cu scopul de a-l impiedica sa fuga. Si condamnabil gestul arbitrului de a se face ca nu vede.

Dar finalul meciului a adus victoria Clujenilor. Meritata victorie.

Ma gandesc serios sa-mi reconsider atitudinea fata de orasul meu natal.

Copilul meu are o mama care nu e tocmai intreaga la minte.

Ieri am fost la Stadionul Arcul de Triumf unde a avut loc Cupa Gillette la Fotbal, competitie dedicata copiilor si adolescentilor.

Copilul meu, dupa mai multe ore petrecute la Balonul copiilor in Herastrau, lihnit de foame, a cautat un loc sa se aseze. Si dupa cum se observa in plan secund, a ales un loc excelent.

Pentru ca mama lui e plina de rusine cand vine vorba la “faceti o poza cu copilul meu” a ales varianta pe “sestache”.

Asadar, Andrei de mic e in “companie” selecta, oriunde s-ar duce. Si dupa cum vedeti ma si mustra ca fac foto.

M-am intors din vacanta. Si primul lucru pe care l-am vazut cand am deschis mess-ul a fost urmatorul status:

“Ai un seria 5 si-ti pute botul? … Plescaie menthol!”

Asta chiar ca mi-a placut!!! Multumesc Sorana!