Andreea Talmazan

Saptamana trecuta am primit Coma Light.

In momentele cand am chef sa ascult muzica in masina si sunt singura il ascult. M-am indragostit din prima de acest material. Si nu incetez in a povesti tuturor despre el. Ieri m-a intrebat o prietena ce imi place asa de mult. Fara sa gandesc prea mult am zis: Imi place la nebunie sunetul crud al instrumentelor!

I-a placut si a decis sa il asculte.

Acum, in timp ce scriu, il reascult. Incerc sa ma decid ce piesa imi place cel mai mult.

As spune ca si versurile imi plac. Chiar daca in unele cazuri deprimarea si disperarea urla si ma face sa urlu.

“Specialistii” industriei il vor critica (daca nu au facut-o deja). Dar conteaza prea putin.

M-am saturat de parerile altora. Toata lumea se pricepe la orice. Si daca tot spuneam ca mi-e dor de “natura”, spun ca si in muzica mi-e dor de instrumentul crud. De sunetul sau. Mi-e lehamite de calculatoare, sintetizatoare, bubuieli, djieli inutile.

Si mi-am ales “favoritele” (nu neaparat in aceasta ordine):

mai presus de cuvinte

hectic

in mine in soapte

coboara-ma in rai

si ultima pe album (nescrisa pe coperta) cu numarul 12 pe album, “Blestem” – varianta proprie.

Am scris titlurile cu litera mica pentru ca asa sunt trecute si pe coperta.

As vrea sa adaug la final, in loc de P.S., ca Andrei oscileaza intre cantece de Craciun (mai precis “Jingle Bells” – varianta Juke Box) si “Balls to the wall” – Accept sau Rammstein.

Manca-l-ar mama de pui de rocker! Hahaha!