Monthly Archives: October 2008

De cateva zile (sa zicem cam de o saptamana) pe strada pe care locuiesc, Maior Coravu pe numele ei, a inceput o campanie de ridicare de masini stationate neregulamentar. S-a intamplat ca sambata chiar masina mea sa fie ridicata si sa fiu nevoita sa ma duc pana la Afumati sa o recuperez. Am platit chiar si taxa de 523,60 lei. La care am adaugat si 35 lei contravaloarea deplasarii cu taxiul pana acolo (am inclus si tipsul aici).

Actiunea comuna a oficialitatilor locale si a politiei rutiere mi se pare de bun augur. Astfel nu mai este obositor ochiului sa treci strada, pietonii pot sa o faca civilizat fara teama de a fi loviti de vreo masina care intra in viteza pe strada si pot ajunge rapid pe trotuar. Chiar daca in cazul primei treceri de pietoni aflata in apropierea intersectiei cu Mihai Bravu daca vii dinpre partea cu statia de autobuz 104 spre blocuri, aceasta (adica trecerea) da intr-o cabina de telefon cu geamuri sparte si usor dezafectata.

In continuare consider decizia foarte buna. Ma ajuta sa gasesc solutii in fiecare zi pentru a-mi parca masina. Am cateva variante: sa ma cocot cu ea peste cele care stationeaza de luni bune (daca nu chiar de ani) pe carosabil, fiind intr-o stare evidenta de nefunctionabilitate. Pentru ca tin foarte mult la masina mea m-am gandit chiar sa o iau acasa. Dar, in aceasta varianta intampin cateva dificultati:

1. Nu intra pe usa blocului.

2. Daca totusi as reusi acest lucru, nu intra in lift.

3. Ramane varianta pe scari si credeti-ma imi este oarte greu sa ma imaginez luandu-o in spate pana la etajul 8.

Mai ramane varianta cu “vanatul de locuri”. Mi-e teama ca vom ajunge la “batai de strada” pentru un amarat de loc de parcare care nu este nici amenajat nici supravegheat. Am niste vecini absolut deliciosi si isi revendica niste locuri din fata blocului de pe vremea cand erau copii si aveau masinute de jucarie. Este imposibil sa iti parchezi masina acolo in ciuda faptului ca autorizatiile lipsesc. Risc sa imi gasesc proprietatea privata vandalizata.

Pentru ca sunt femeie, pentru ca depind de masina in desfasurarea activitatilor, pentru ca sunt cetatean care isi plateste taxele si impozitele, va rog din suflet sa ma ajutati sa gasesc o solutie.

Cu stima,

Andreea

M-am trezit de dimineata cu fata la cearceaf. Am trezit si copilul mai devreme si l-am dus la gradinita. Intr-o indispozitie totala m-am dus la prietena mea Nicoleta sa ma scoata din stare. A reusit cat de cat. Ajung acasa si ma apuc de facturi, contracte, hartii, minuni. O fereastra de mess se deschide pe la 10,30 cu un id necunoscut mie si care imi da o veste de-mi cade fata si era sa cad si de pe scaun: Andreea e programata la ora 11 pentru o operatie pe creier. M-a rugat sa o sun.

Asa am si facut. Dar telefonul (logic) era inchis. Am sperat sa fie deschis sa pot vorbi cu cineva din familie.

Si inchis a ramas toata ziua.

Stiu din expereinta ca orice gand bun ajuta. Asa ca statusul meu de astazi i-a fost dedicat ei. Multi din lista au trimis cate un gand bun. Si le multumesc din suflet.

Spre seara am aflat ca operatia a reusit si ca este la reanimare in afara oricarui pericol.

Andreea este un copil minunat, cald si afectuos, dornic de aventura si plin de viata.

Am cunoscut-o la concertele Vita de Vie. Si vreau sa o revad plina de viata.

Aici ii puteti citi gandurile: deealoca.blogspot.com

Saptamana trecuta am primit o invitatie la Buftea de zilele orasului. Festivitatile s-au incheiat sambata cu o uriasa oala de sarmale.

Cand aud de sarmale sunt precum cainele lui Pavlov. Asa ca am inceput sa sun prietenii sa ii invit cu mine la bunatati. Roxanica a fost cea care a raspuns afirmativ.

Asa ca sambata, dupa ce ne-am trezit cu greu (eu si cu Andrei), dupa trei randuri de haine la spalat si puse la uscat, dupa un fel de actiune de smotru in casa, plus cateva jocuri pe calculator cu juniorul, pe la 13,00 ne-am suit in masina, am cules-o pe Roxanica de acasa si am purces la drum cu destinatia Buftea.

Cand am ajuns acolo am fost intampinate ca niste printese de domnii de la primarie, am “vizitat” si ne-am fotografiat cu oala de sarmale, am dat mana cu domn primar si am petrecut ore de relaxare la serbarea campeneasca de pe malul lacului.

Roxanica, care studiaza si aprofundeaza arta fotografiatului, a venit cu aparatul dupa ea (lucru care m-a bucurat pentru ca eu il uitasem acasa). Saracul aparat a facut si un “dus” cu apa plata. Si spre surprinderea mea, ea a reactionat razand.

Am vorbit cate in luna si in stele si ne-am intors acasa pe-nserat. Dupa ce am reusit sa “ratacim” drumul in intentia noastra de a vizita urbea.

Sambata noastra in imagini:

Oala de sarmale cu nu stiu cate mii de bucati in ea.

Cu bucataresele si cu Andrei in brate prea putin fascinat de ce vedea.

Adidasii cu sireturi pentru copii sunt o inventie mai putin inspirata in conditiile in care la fiecare juma’ de ora trebuie sa i le legi. Asa ca la un moment dat juniorul functiona doar in soseste prin iarba.

Eu fericita ca in sfarsit mai imi face si mie cineva o poza.

Roxanica. Avea si un lac frumos in spate, dar ochiul meu de artist fotograf era inca ametit de somn.

Andrei a frecat gardul ala de mai avea putin si ii lua vopseaua. M atot intreb cu cine o semana asa “catarator”. Am o vaga idee.

O fotografie care ne place foarte mult. Adica mie si Roxanei.

O lume minunata… Cu baloane…