Am primit acest text pe mail. Am considerat ca este mai important sa-l pun pe blog.
Este impresionant! Are toate calitatile unui conducator de stat pe care nu le-am regasit la nici un presedinte din ultimile decenii.
Adrian Bucurescu
Importanţa regelui Carol I în istoria României nu mai trebuie demonstrată. A fost un domnitor vrednic, comandant al oştirii romaneşti pe câmpul de luptă, precum vitejii voievozi din timpurile noastre eroice, un foarte bun gospodar al ţării şi un ctitor de mari aşezăminte culturale. Testamentul său din 14/26 februarie 1899, din care prezentăm aici câteva fragmente, arată un patriotism profund, un monarh în căutarea perfecţiunii, un om de o înaltă ţinută morală, pe care, vai, nu o vedem la actualii oameni politici ai României! Aşadar, să luăm aminte!
Testamentul meu, scris şi iscălit de propria mea mână, la 14/26 februarie 1899, în capitala mea, Bucureşti.
// Testamentul meu, scris de mine, în luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin “Monitor” după moartea mea, cu rugămintea ca ultima mea voinţă şi dorinţă să fie urmate întocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mână, fiind încă voinic şi sănătos. Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară , că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene, m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului. Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit fără frică şi fără şovăire înainte, pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut întotdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele, spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni. Succesorul meu la tron primeşte, ia dar o moştenire, de care el va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza: “Totul pentru ţară, nimic pentru mine”.
