Ploconul de recunostinta!
Mar 23rd, 2010 by Andreea Talmazan
Astazi am fost facuta K.O. Am ramas fara cuvinte vreo juma’ de ora, fiind incapabila sa gandesc, sa pun doua idei cap la cap, sa imi dau seama ce simt, sa definesc toate emotiile care au aparut de undeva, de nu stiu unde!
Am fost luata total pe nepregatite.
Am vazut la un moment dat la Nico un post numit “Un fragment din spirala vietii mele”! Mi-am zis in gand: ufff… iar a scris ceva super mega pozitiv, iar eu am atatea de facut. Hai ca citesc mai tarziu!” Dar un CEVA nu ma lasa. Asa ca am renuntat la ce faceam si m-am pus sa citesc.
Citeam cuvant cu cuvant. Am recitit de trei ori. Chiar daca erau indicii ca scria despre mine, am dat totusi click pe linkuri. Sa fiu sigura. Am recitit de trei ori. Am ramas fara aer. Nu stiam daca sa plang sau nu. Am inceput sa tremur. Am simtit ca ceva in interiorul meu s-a zdruncinat din temelie. Mi-am facut curaj sa plec din casa sa iau copilul de la gradinita. Pe drum cautam cuvinte sa leg in propozitii scurte sa-i trimit mesaj ei, Nicoletei. N-am prea gasit.
Si m-am intrebat (pentru a nu stiu cata oara!): ce este atat de greu sa citesc si sa “primesc” in fiinta mea asa ceva?!
Intr-un tarziu am realizat! De cand ma stiu am cautat recunostinta in locuri si in oameni care nu erau dispusi sa ofere. Si am suferit! Am inceput sa ma obisnuiesc cu altfel de “aprecieri”. Si m-am obisnuit atat de mult incat aproape ca ma identificam cu ele!
Cu ce e rau, cu ce se spune rau despre noi, ne obisnuim repede. Suferim, dar gasim o cale sa “negociem” cu asta. Dar e al naibii de greu de digerat cand cineva spune ceva atat de frumos despre tine! E greu, pentru ca nu ne-am obisnuit urechile sa auda vorbe frumoase de la alti oameni decat cei de la care vrem sa le auzim. Ne incapatanam atat de tare sa ii determinam pe unii sau pe altii sa ne spuna cat de importanti suntem pentru ei, dar nu primim ceea ce dorim si suferim. Dar cand te opresti sa mai cauti si sa mai ceri, primesti PLOCONUL DE RECUNOSTINTA in momentul in care te astepti cel mai putin si de la cineva important pentru tine, despre care stii ca iti este aproape “no matter what!”
Da! Asta sunt eu: am cautat acolo unde nu era cazul! Am cerut, am implorat, am dat nervoasa din picioare, am plans, am facut crize, am plecat, am suferit… si ….
Sunt atat de coplesita, incat iar am inceput sa tremur, sa imi dea lacrimile, iar au inceput emotiile si cuvintele sa se miste haotic!
Te iubesc, Nico! Pur si simplu!
P.S.: Vineri m-am bucurat ca un copil pentru increderea si incurajarile pe care mi le-ai dat, din nou, pentru a nu stiu cata oara….
7 Responses to “Ploconul de recunostinta!”
Acum am amutit eu. Si am lacrimi in ochi. De fericire. Ca sunt, ca esti, ca suntem. Ca avem o conversatie intre suflete, ca tot ce e acum acolo e iubire. Da, nu mai am cuvinte! Sunt atat de recunoscatoare pentru siua de azi si pentru tot ce primesc in fiecare clipa. Sunt fericita ca ai vazut toate astea in tine. Sunt fericita pur si simplu…
M-ai miscat profund. Am zis eu ca scrii intr-un fel!
Te iubesc!
Asa este, Andreea. De cele mai multe ori cautam sa obtinem aprecierea si iubirea de unde vrem noi. Ne concentram pe un punct anume… Mi s-a intamplat si mie de nenumarate ori. Iti multumesc pentru cuvintele tale. Mi-au deschis ochii. Important este sa fii deschis iubirii indiferent de unde vine ea. Cel mai putin important este sa o cauti.
Lasa andreea, nu te mai alinta (expresia lui Nico!)
Numai cate persoane stiu eu care te iubesc (fiindca meriti)!
da, da. “important e sa fii deschis iubirii!”
Va doresc momente frumoase in continuare!
@ Nico: ramane cum am stabilit
Dar stii… sunt momente cand sunt atat de “tuta” ca nu vad acele persoane! Pentru ca, ai ghicit, ma uit in directia gresita. Catre alte persoane… Iti multumesc din inima pentru vorbele frumoase! Imi place sa fiu alintata 
@ Mada: Love you too!
@ Nicoletta: eu cand ma alint incep asa: sunt mica si proasta, nu stiu nimic, mai trebuie sa fac un curs ceva, pe mine ma aude cineva?, imi dai si mie ceva – orice, sa stiu ca e de la tine pentru mine, etc… Am un intreg “arsenal”
Andreea, m-ai facut sa sa tremur si sa-mi dea lacrimile. Esti una dintre intalnirile fericite ale vietii mele, intalnire deloc intamplatoare. Ori de cate ori te vad sau te citesc mai deschid un pic ochii, mai invat ceva. Iti multumesc !
Ama iti multumesc. Realizez, ca si prin voi, eu ma descopar zi de zi, la fiecare intalnire! Si vorba lui Nico, uneori e greu sa te uiti la tine, dar cand o faci, ce descoperi “acolo” e atat de frumos
Ce frumos este cand iubesti si esti recunoscator!
Sunt emotionata!