Andreea Talmazan

Vorbeam zilele trecute cu un grup de prieteni despre Iertare. Si despicam firul in patru. Ce inseamna de fapt Iertarea si pe cine ar trebui sa iertam?

Ii iertam pe cei care ne-au gresit spunandu-le “te iert” sau “te-am iertat”! Dar de cate ori spunem in gand, sau chiar cu voce tare: “dar nu te uit!”.

Aceasta este o Iertare partiala provenita din dorinta sincera de a ne elibera de o apasare sufleteasca. Ne indemnam singuri sa credem ca putem ierta. Dar, periodic ne amintim si de situatie si de persoana respectiva. Si ramanem astfel legati energetic.

Incercam sa ne iertam parintii, fratii si surorile, prietenii din copilarie, persoanele pe care le-am iubit si dupa care am suferit. Si muncim cu noi sa iertam si sa ne eliberam.

Si apoi ii cerem iertare lui Dumnezeu sa ne ierte pacatele! Si incercam sa fim constienti de faptul ca El ne-a iertat inca de dinainte ca noi sa fi pacatuit. Dar e greu. Pentru ca stim limpede de la biserica sau de la batrani ca Dumnezeu e cu ochii pe noi si ne contabilizeaza faptele, gandurile, sentimentele. Si e greu sa ni-L imaginam ca fiind Iubire nelimitata si ca el nici macar nu se gandeste sa ne pedepseasca.

La un moment dat aflam de Iertarea de Sine. Si aici intervine cea mai mare si mai dureroasa munca. Pentru ca nimeni nu ne invata niciodata cum sa facem sa ne iertam pe noi. Si, din cauza multelor experiente pe care le-am trait si despre care am aflat ca sunt “pacate” dupa morala religioasa, ne judecam mai aprig ca un Judecator. Ne imaginam ca Divinitatea nici nu se poate uita la noi cat de negri si murdari suntem.

Cu toate acestea ne propunem un proces de Iertare de Sine. Si aplicam mantre, si meditatii pe subiect, incercam sa punem in practica ceea ce aflam de prin cartile de specialitate despre iertare: exercitii zilnice, afirmatii pozitive, gandire pozitiva etc. Ne linistim pentru o vreme, dar totusi ramane. Si de ce?

Am observat in practica ca noi nu reusim sa ne iertam pentru faptele mici pe care le facem. Si nici macar nu suntem obisnuiti sa ne iertam pentru ca “i-am zis doua vorbe de duh” aluia care “ne-a taiat fata”, sau celui care “ne-a zgariat masina”, sau “ne-a stricat vreo jucarie” sau “ne-a injurat pe strada” sau “ne-a pus gunoi pe presul de la usa” sau pe zugravul sau instalatorul care a  facut o treaba de mantuiala si noi  nu am fost atenti.

Pur si simplu nu ne iertam pentru acel moment. Si nu ne iertam pentru ca nu stim ca ar trebui sa ne iertam sau pentru ca nu stim cum se face. Si daca nu stim sa facem acest tip de Iertare, mica ca dimensiuni, ce sa mai vorbim de lucrurile mari? Si ne iertand la nivel  mic, cum am putea cunoaste forta Iertarii la nivel de “pacate majore”.

Si spuneam ca fiecare lucru maret pe care il facem este precedat de actiuni mici. La fel precum in sport: daca vrem performanta, incepem cu antrenamente usoare si din ce in ce mai sustinute.

La fel cu Iertarea, practicandu-o zilnic, pentru fiecare gand sau vorba sau sentiment de vibratie joasa pe care il avem, incepem sa ne familiarizam cu energia ei, cu potentialul nostru de a Ierta si cu capacitatea noastra de a face asta in roice situatie ne-am gasi.

“Eu sunt Iertarea, Eu sunt Iertarea, Eu sunt Iertarea

Din adancul fiintei mele Eu sunt Iertarea”

Aceasta este o mantra care, folosita zilnic si in situatii dintre cele mai delicate, ne poate ajuta sa percepem energia Iertarii.