Reiki – Gradul II – Simboluri

reiki 1

Ce sunt simbolurile?

O data cu acordajul pe Gradul II, practicantii Reiki sunt initiati in folosirea simbolurilor Reiki. Acestea sunt “aduse” si implementate in structurile celui ce primeste initierile Reiki, inca de la primul grad. Insa activarea lor este functie de nivelul de deschidere interioara a fiecaruia si de frecventa cu care practica Reiki, prin autotratament sau tratament pe plante, animale sau alte persoane.

Fiecare aspect al vietii noastre este constituit din simboluri. Suntem obisnuiti sa folosim simbolurile inca din cele mai vechi timpuri. Literele sunt sumboluri, indicatoarele de circulatie sunt simboluri, cifrele sunt simboluri, zodiile din astrograme si planetele au propriile simboluri. Simbolurile sunt un fel de alfabet universal pe care le folosim chiar si atunci cand vorbim limbi diferite. Functie de domeniul in care sunt folosite, simbolurile reprezinta ceva si indica ceva. In mod similar, simbolurile Reiki indica o anumita vibratie a energiei, un anumit mod de a fi folosite. Spun adesea ca simbolurile Reiki sunt ca niste chei care deschid usi spre anumite intensitati si vibratii cu care putem lucra.

La inceputurile Reiki, simbolurile nu erau tiparite. In scolile Reiki ele se desenau pe hartii si erau la dispozitia elevilor pe perioada in care isi faceau practica, iar mai apoi erau arse. Acelasi lucru se intampla si in scolile de spiritualitate din Egipt si Grecia antica. Se mergea pe principiul ca munca sustinuta cu simbolurile este cea mai buna metoda de a duce mai departe intreaga cunaostere. Lucru care este valabil si in zilele noastre. S-a ajuns totusi la publicarea simbolurilor, dupa ce unele dintre ele au fost transmise in mod eronat. Pentru ca, simbolurile Reiki, prin caligrafia lor, un mic “artificiu” poate schimba in esenta utilitatea simbolului.

Simbolurile Reiki nu se pot utiliza pentru a face rau. Ele au o “inteligenta”, mai precis sunt “programate” de Inteligenta Divina, pentru a fi utilizate in scopuri clare si precise, orientate spre a face bine. Prin activarea simbolurilor “se cheama” si entitatile specifice acestora, din dimensiunea corespunzatoarea vibratiei simbolului, care sustin activitatea initiata. Neactivarea lor corespunzatoare duce la ineficienta. De multe ori, persoanele care le folosesc in mod deficitar, nu au rezultate. Si atunci, cel mai frecvent lucru care se intampla, este acela ca se condamna sistemul, Maestrul de la care s-a primit acordajul, sau simbolul in sine.

De la acordajul in Gradul II Reiki creste responsabilitatea fata de ceilalti. Cunoasterea ce o dobandim prin initierea in gradul II, este important sa o folosim pentru binele celorlalti. Sa ai initiere pe gradul II si sa nu o folosesti sa iti ajuti semenii aflati in suferinta, este ca si cum ti-ai nega valoarea pe care ai primit-o. Cu toate acestea, nu se activeaza simbolurile pe alte persoane fara acordul acestora. Se considera agresiune PSI, pentru ca, practic, se incalca Liberul Arbitru al persoanei respective.

 

Activarea simbolurilor

Simbolurile se activeaza prin desenarea cu degetul, prin pronuntarea numelui de trei ori, prin suflarea simbolului sau vizualizarea lui cu cel de al treilea ochi.

Sunt posibile situatiile in care energia noastra sa fie scazuta, si sa nu putem desena simbolurile cu degetele, sa nu le putem activa. Cea mai eficienta metoda de a le activa este cu un betigas parfumat aprins (indiferent de esenta betigasului).

 

Autotratament

Pentru realizarea autotratamentului, simbolurile se activeaza in palme, prin desenarea lor, rostirea numelui de trei ori si baterea in palme de trei ori.

 

Cho-ku-rei – Toata puterea Universului aici si acum

CKR

Simbolul de Putere

Se foloseste pentru

curatarea chakrelor, prin desenarea sa pe fiecare chakra. Pentru proiectiile din spate ale chakrelor se deseneaza in fata noastra imaginandu-ne ca avem spatele nostru in fata. La final, printr-un gest ferm al mainilor, “trimitem” simbolurile activate, in spate.

protectia personala. Se deseneaza un CHK mare in fata si in spate, cate un CHK pe fiecare umar.

curatarea incaperilor. Se deseneaza pe fiecare perete, pe tavan si pe podea. Eu le activez pe fiecare perete pornind dinspre Est sau dinspre peretele pe care se afla geamul, si continui in sensul invers al acelor de ceasornic.

protectia bunurilor. Se activeaza CHK pe orice obiect pe care dorim sa il protejam: geanta, portmoneu, telefon, etc.

curatarea masinii. Ca si la curatarea incaperilor, se activeaza CHK pe fiecare parte a masinii, pe capota, pe portbajaj.

pentru marirea duratei de functionare a bateriilor de masina, telefon etc.

– pe ceilalti. Doar cu acordul persoanelor respective, se activeaza CHK pe fiecare chakra pentru tratament Reiki, si cate un CHK mare pe fata si pe spate, la final de tratament, pentru protectie.

– pe mancare, lichide. Se activeaza CHK deasupra mancarii si a bauturii. Sau, se activeaza in palme si tinem mai apoi palmele deasupra mancarii si bautura intre palme.

Exercitiu: Pentru a vedea puterea acestui simbol, aprindeti doua lumanari pastile, amplasati-le la o distanta de 30-40 cm una de cealalta. Deasupra uneia activati simbolul CHK si urmariti ce se intampla in timp.

 

 

Sei–He-Ki  Divinitatea si omul se intalnesc pentru a deveni Unul

SHK

 

Simbolul vindecarii mentale si emotionale. Se foloseste impreuna cu CHK pe fiecare chakra.

Se activeaza prin desenare, vizualizare si rostirea numelui de trei ori.

Se foloseste pentru:

echilibrarea celor doua emisfere cerebrale. Se activeaza deasupra capului “in oglinda”.

vindecarea traumelor emotionale. Insotit de CHK se activeaza pe fiecare chakra si pe proiectiile din spate, similar cu procedura descrisa la CHK.

curatarea incaperilor. Impreuna cu CHK se activeaza pe fiecare perete, pe tavan si pe podea.

autotratament. Se activeaza in palme prin desenare, rostirea numelui de trei ori si baterea din palme de trei ori. Se deseneaza pe fiecare chakra. Deasupra capului se deseneaza “in oglinda” cu ambele maini.

tratament. Similar ca in autotratament. Atentie insa. Cand se face terapie pe alte persoane se foloseste obligatoriu cu CHK. SHK ajuta la armonizarea cu persoana careia ii facem terapie. Armonizarea presupune nu numai ca ridicam vibratia celuilalt, ci si ca “preluam” energiile de vibratie joasa. Cu ajutorul lui CHK ne “protejam”, reusind sa eliminam eventualele resturi energetice. Armonizarea cu cealalta persoana ne ajuta sa intuim “sursa” suferintei si sa gasim metoda cea mai eficienta de a o “indeparta”.

 

Hen-Sha-Ze-Sho-Nen Divinitatea din mine saluta Divinitatea din tine

HSZSN

Simbolul de Distanta – “Trecutul, prezentul si viitorul sunt acum”

Este simbolul care permite transmiterea de Lumina si Energie la distanta si in timp. Nu se foloseste niciodata singur. Calitatea sa este aceea de a “deschide” dimensiunile in timp si spatiu, facilitind transferul de energie de la emitator catre receptor, de la terapeut la pacient.

Este utilizat in special atunci cand vrem sa facem terapie unei persoane aflate la distanta de noi. Este prvcedat de CHK si SHK, simbolurile care aduc Lumina si care curata.

Se poate folosi si pentru a vindeca ceva din trecut, deasemeni precedat de primele doua simboluri. ‘A vindeca” ceva din trecutul nostru inseamna de a “elibera” energia acumulata intr-o anumita situatie tarumatizanta. Aceasta faciliteaza intelegerea lectiei, mai precis de ce s-a creat situatia respectiva, si asimilarea ei constienta.

Similar, se poate transmite lumina in viitor, pentru evenimente importante din viata noastra: examene, casatorie, nasterea unui copil, chiar si pentru momentul nasterii.

Pentru a trimite lumina la distanta sau in timp, este necesar ca inainte sa ne facem autotratamentul. Apoi, ne imaginam persoana careia vrem sa ii trimitem Lumina si Energie vindecatoare intre palme. Daca vrem sa trimitem in timp, ne imaginam situatia intre palmele noastre. Trimitem Lumina si Energie cel putin 10 minute pe zi.

De asemeni, putem trimite Lumina si Energie ingerilor pzitori si ghizilor nostri. Si ei au nevoie de acestea pentru a ne ajuta sa ne implinim misiunile.

Putem trimite Lumina si Energie folosind aceste trei simboluri si persoanelor decedate.

Incepand cu acest grad, se pot realiza Proiectele Reiki. Detalii despre acestea puteti citi aici.

 

Terapii la distanta

Avand simbolurile putem face terapii de la distanta. Avem la dispozitie mai multe variante: Metoda ursuletului (folosim un ursulet de plus si ne imaginam ca este persoana care ne-a solicitat terapia – ii facem tratamentul similar cu situatia in care se afla in prezenta noastra: de la cap spre picioare); Metoda Fotografiei (folosim fotografia persoanei careia ii facem tratamentul pentru a crea un “contact” energetic cu ea).

Ca si la gradul I, fiecare terapie o incepem si o sfarsim cu o rugaciune de multumire inchinate Divinitatii si Entitatilor spirituale pentru ajutorul acordat.

 

Sa va fie de folos!

Andreea

Pentru terapiile de la distanta recomand ca, dupa incheierea autotratamentului, sa activam la capacitatea maxima chakra inimii si sa realizam terapia din dreptul acestei Chakre. Mai multe despre Chakre puteti citi aici.

One thought on “Reiki – Gradul II – Simboluri”

  1. Draga Andreea, si eu sunt Maestra Reiki, ma pasioneaza, ma atrage, ma fascineaza.Pentru mine este o chemare, nu o practic ca o forma de existenta.Oricum am citit cu interes comentariu si mi-am permis sa-l copiez.In Limba Romana am citit prea putin despre Reiki-aceasta Energie Universala.Eu mi-am dat toate gradele aici in Germania unde locuiesc.Iti doresc mult succes, putere si lumina in drumul pe care il urmezi.Fii binecuvintata, tu si cei pe care ii iubesti si ii ocrotesti prin aceasta Universala Energie-Reiki.
    Iubire, Lumina si Putere
    Victoria

Comments are closed.