Luna Plina in Fecioara – 25 februarie 2013

“Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti.”

Aspectul exact de Luna Plina in Fecioara se formeaza pe 25 februarie 2013, la ora 22:26 (ora Romaniei). Opozitia Luminariilor pe Axa Sacrificiului si a Sanatatii din Zodiac, activeaza Axa Iubirii in sectorul caselor din astrograma momentului, al carui Ascendent este in ultimul grad din Balanta. Luna se afla in casa a XI-a a momentului (casa anturajului si a iubirii celorlalti), iar Soarele in casa a V-a a momentului (a iubirii, copiilor si a creativitatii).

Este un eveniment astrologic incarcat de energie, intrucat Soarele, ca simbol al identitatii si individualitatii noastre, este in conjunctie cu Venus (aflata pe ultimul grad din Varsator), Neptun, Chiron, Marte si Mercur retrograd (Pesti). Opozitia formeaza o relatie tensionata cu conjunctia Jupiter-Lilith din Gemeni si relatii armonioase cu Saturn retrograd din Scorpion si din casa I si cu Pluton din Capricorn.

Orice eveniment astrologic pe Axa Fecioara-Pesti vizeaza sanatatea si puterea de sacrificiu. Felul in care noi gandim si simtim ne determina starea de sanatate. Cand vorbim de sacrificiu in acest cadru, vorbim de capacitatea noastra de a sacrifica un anumit tip de ganduri si de emotii, acele pattern-uri de comportament care sunt in disonanta cu muzica, cu sunetele principiilor lui Dumnezeu.

Activand casele iubirii ce ne-o purtam si o daruim celorlalti, opozitia Luminariilor ne atrage atentia asupra modului in care noi determinam iubirea, a modului in care ne manifestam sentimentele, a calitatii sacrificiilor interioare, personale pe care le aducem in relatia noastra intima cu Dumnezeu. Soarele in casa a V-a, in “dansul” la unison pe care il formeaza cu Venus, Neptun, Chiron, Marte si Mercur retrograd, ne indeamna sa devenim constienti de calitatea iubirii ce ne-o purtam: cat de sinceri suntem cu noi?; cat de constienti suntem de fantasmele noastre legate de iubire?; cat de mult proiectam pe cei dragi asteptarile si neputintele noastre?; cat de profunzi si totodata detasati suntem in relatiile cu cei apropiati? Steliumul din Pesti si din casa a V-a amplifica nevoia de detasare, de meditatie, de intoarcere de la profan la sacru, de rugaciune si de vindecare prin Credinta si Iubire. Vizeaza relatia intima cu Dumnezeu in orice forma de manifestare a sa, exterioara sau interioara, cu accentul pus pe trairile personale.  Vom resimti puternic aceasta nevoie de detasare, de implicare in activitati care sa ne intareasca relatia cu Dumnezeu, pana pe data de 17 martie, perioada in care Mercur are o miscare retrograda pe cerul astrologic, in sectorul Pestilor. (Mai multe detalii despre tranzitul retrograd al lui Mercur in Pesti, puteti citi aici.)

De cealalta parte, Luna in casa anturajului, a iubirii celorlalti, a nevoii de confirmare, ne ridica niste semne de intrebare legate de dependenta noastra emotionala de parerile celorlalti, de nevoia de acceptare intr-un anumit grup, o anumita clasa de oameni, de capacitatea de a ne detasa prin munca voluntara pe care o depunem in folosul altora (prin campanii umanitare, prin voluntariat). Din acest loc (zodie si casa) energiile lunare au ca scop constientizarea nevoii de a fi in relatie cu oamenii si disponibilitatea noastra de a ne pune la dispozitia lor, de a face activitati marunte pentru ei, fara a astepta laude sau recompense. Acest tip de sacrificiu personal ne poate pune in contact cu Dumnezeu care se manifesta prin ceilalti, si capacitatea de a accepta ca prin toti oamenii, sub o forma sau alta, se manifesta Divinitatea.

Ascendentul aflat pe ultimul grad din Balanta arata importanta vindecarii relatiilor, prin transformarea personalitatii. Daca unele relatii sunt oglinda interiorului nostru, de la un anumit nivel, partenerii de relatie isi capata pe deplin numele de “partener”. Fiecare dintre noi este responsabil pentru felul in care se prezinta in orice tip de parteneriate. Atitudinile pe care le adoptam ne pot aduce satisfactii sau, dimpotriva, suferinta. Si atunci cand aceasta din urma apare, este bine sa nu cadem in capcana construirii unor mecanisme de aparare, ci mai degraba sa identificam si sa vindecam exact acele parti din noi care au nevoie sa fie infruntate, acceptate si, astfel, vindecate. Ascendentul “ne arata” lumii cu tot ce vrem si ce nu vrem. Dar acelasi Ascendent “se agata” de acele persoane care ne pot deschide caile optime spre interiorul nostru prin reactiile lor si atitudinile lor fata de noi si fata de actiunile noastre.

Relatia tensionata cu Jupiter si Lilith din Gemeni si din casa a VIII-a a momentului poate sa scoata la iveala anumite ganduri care leaga iubirea, sacrificiul cu relatia intima sexuala. Pot sa apara evenimente puternic traumatizante pentru cei care gandesc relatia de iubire sau pentru cei care identifica la nivel mental relatiile sexuale cu iubirea.  Nu sunt ocolite frustrarile, reprimarile, atasamentele si obsesiile legate de acest sector de viata. Important este ca atunci cand apar, sa nu le opunem rezistenta, ci sa incercam ca prin rugaciune si meditatie sa intelegem sensul ascuns al acestor tipuri de manifestare intima, sa incercam sa le identificam sursele primordiale in istoria noastra de viata, si sa invatam sa ne raportam altfel la ele, sa le analizam detasati.

Relatia Lunii Pline cu Saturn retrograd din Scorpion si din casa I aduce dupa sine nevoia de revizuire a personalitatii, de revenire asupra unor momente din viata noastra in care nu am fost dispusi sa renuntam la anumite atitudini, manifestand dimpotriva orgoliu, egoism, incapatanare. Acest aspect si acest moment astrologic intareste actiunile lui Saturn retrograd in Scorpion asa cum au fost prezentate aici.

Relatia armonioasa cu Pluton din Capricorn pe care o are si Luna Plina, dar si Saturn, arata posibilitatea descoperirii unor noi resurse interioare, capabile sa sustina, sa alimenteze, orice proces personal al carui scop este acela al transformarii interioare, profunde, care porneste de la copilarie si pana in prezent, restabilind structura psihica, impingandu-ne spre maturitate, acea maturitate care ne ingaduie sa fim copii atunci cand e nevoie, si adulti atunci cand trebuie. Pentru ca DA! sunt situatii in care e nevoie sa fim flexibili si curiosi precum copiii, dar situatii cand e nevoie sa ne raportam responsabil la viata noastra si a celor din jur.

Simbolul Sabian al gradului la care se afla Luna este: Un copil de cinci ani ia o prima lectie de dans, avand mesajul-cheie: “invatarea folosirii capacitatii de exprimare de sine emotionala conform standardelor culturale”. Interpretarea lui Dane Rudhyar este: “Procesul experientei emotionale in situatii controlate este aratat acum a solicita determinare de sine, miscare activa; totusi, miscarile sunt inca donditionate, daca nu total determinate de tipare culturale si deci colective. Individul isi poate exprima propriul sau caracter individual numai in concordanta cu modurile traditionale. El da inca in intregime socoteala invatatorului sau guru-lui sau. Totusi, ii sunt acum deschise perspective noi.”

Simbolul Sabian al gradului la care se afla Soarele este O fata sufland intr-o goarna, avand mesajul-cheie: “O chemare la participarea in serviciul rasei, intrucat se apropie o criza de evolutie”. Interpretarea lui Dane Rudhyar este: “Acest tablou simbolic prezinta un alt aspect al relatiei emotionale dintre individ si colectivitatea de fiinte umane. El poate fi asociat si cu vechea miscare feminista sau cu cea de eliberare a femeilor din prezent. In simbolismul traditional, femeia se refera intr-un mod mai specific la aspectul biologic si psihic al vietii umane; ea este vazuta in primul rand ca mama si/sau ca tip de persoana intuitiva sau ‘psihica’. O noua rasa de fiinte umane isi poate dezvolta usor potentialul de constiinta si desavarsire. Individul care are viziunea acestei dezvoltari a evolutiei ‘aude chemarea’. El sau ea este atat vazator-vestitor, cat si reformator In acest sens, o asemenea fiinta umana este atat un individ onest cu natura sa originara, cat si o persoana dedicata – dedicata viitorului pe care el sau ea il tine in stare latenta, asa cum face o samanta in transformare.”

Simbolul Sabian al Ascendentului este Trei mormane de cunoastere pe capul unui filosof, avand mesajul-cheie: “realizarea puterii de intelegere a omului indiferent de nivelul de existenta la care opereaza persoana”. Interpretarea data de Dane Rudhyar este: “Un filosof adevarat este un om capabil sa ‘inteleaga’, nu doar sa ‘cunoasca’ procesele de viata, pe masura ce ajunge sa le traiasca in mod direct. El este omul intelepciunii, intr-adevar diferit de omul de stiinta, pentru ca, in timp ce trebuie sa existe cunoastere inainte de intelegere, cunoasterea singura poate fi atat sterila, cat si distructiva pentru intelegere. Acest simbol ciudat se refera, bineinteles, la ‘frenologie’, care este considerata de obicei o pseudostiinta, dar care poate furniza indicatii semnificative. Numarul 3 indica intotdeauna o stare de desavarsire. Simbolul implica o desavarsire a intelegerii filosofice ce nu are de-a face in mod evident cu gradele academice sau cu scrierea de tratate pline de succes despre concepte abstracte.”

As mai adauga semnificatia simbolului Sabian al gradului la care se afla Venus (ultimul din Varsator), in calitate de guvernatoare a Ascendentului si cu o puternica influenta in acest moment astrologic.

“Adanc inradacinata in trecutul unei culturi antice, o fratie spirituala in care multe minti individuale se unesc intr-o licarire de lumina a unei constiinte unanime, se reveleaza celui care a emers cu succes din metamorfoza proprie”. Mesajul-cheie este: “Abilitatea, pentru o persoana cu un orizont larg si un sentiment adanc al transcederii de sine, de a veni in contact cu forme mai inalte de existenta.”

La nivel fizic, sanatatea ne poate fi afectata. Putem trai diverse afectiuni in zona plexului solar si al chakrei inimii, precum si stari generale de raceala, insotite sau nu de febra, ca forma de purificare a structurilor noastre,  a biocampurilor si centrilor energetici. Atentie sporite la glezne si gambe, mai precis la modul in care mergem: impamantati sau “cu capul in nori”.

O Luna Plina inspirata sa avem!

Sursa foto: Poiematike.

Sursa simboluri Sabiene: Dane Rudhyar – O Mandala Astrologica – Editura Herald.