Spiritualitate si psihologia inconstientului

“Psihanaliza este oglinda in care iti vezi spatele.” – Vasile Dem Zamfirescu

Titlul ar putea fi o tema de cercetare suficient de savuroasa, mai ales ca explozia de curente spirituale au adus un beneficiu omului si anume acela de a-l determina sa caute raspunsuri si resurse si in interiorul sau. Dar pentru majoritatea celor ce cauta demersul se opreste aici.

Dupa aproape doua decenii de cautari, de practica spirituala, mai stiintifica si mai consistenta de cand studiez si aprofundez astrologia, am gasit o cale, o stiinta care sa umple niste goluri. Golurile au fost lasate de-alungul timpului de raspunsurile pe care nu le-am primit niciodata in cautarile spirituale, pe care le-am primit intr-un mod mai mult sau mai putin hranitor din practica religioasa ;i intr-un alt mod din astrologie. Am observat in toti acesti ani legaturile care exista intre diferitele cai spirituale de cunoastere a universului interior si al celui exterior. Dar am simtit intotdeauna ca lipseste ceva. Un ceva caruia nu puteam sa ii dau un nume, o forma, o descriere, sa pot pune degetul si sa spun asta e.

In urma cu 3 ani, impreuna cu amicul M.L., ne-am inscris la facultatea de Psihologie, cu motivatii care acum ma fac sa zambesc. Pana la urma acele motiatii nici nu mai conteaza, pentru ca sensul l-am descoperit pe parcurs. Mai precis la prima intalnire cu psihanaliza. Acela a fost momentul in care, rand pe rand, se umpleau golurile mai mici sau mai mari pe care fie le ignorasem inainte, fie uitasem de ele, fie le negasem fie la rationalizam. Suprinzator este ca toate acestea actiuni inconstiente ale mele au un nume si sunt fundamentate stiintific. Ele se numesc mecanisme de aparare. Unele dintre ele au devenit puternice, evidente, in aceste doua decenii de cautari. Dar descoperirile au fost mult mai multe, dar cele mai savuroase si mai hranitoare, le-am gasit in aceasta ramura a psihologiei, cunsocuta si sub numele de psihologia inconstientului.Si poate cele mai importante constientizari au vizat legatura dintre trairile mele personale interioare, aparent independente de stimulii exteriori, si lumea exterioara. Aceasta nu consta doar in perceptiile pe care eu/noi le avem fata de lume, viata si tot ce contine ea.  Ci si in reprezentarile pe care le avem fata de ele, care au fost construite in timp, avand la baza “echipamente pulsionale innascute”, asa cum frumos presupune David Shapiro. Viata launtrica, universul fiintei este fascinant.

In timpul analizei personale am observat de ce un demers psihoterapeutic are mai multa valoare si un efect pe termen lung decat orice curs sau workshop de dezvoltare personala, decat orice demers spiritual practicat cu stoicism. Raspunsul sta in motivatia, in constante, in regularitatea, in regulile, atmosfera, cadrul si relatia terapeutica. Acolo, in cabinetul psihologului psihoterapeut, se produce o magie. Este adevarat ca si in aceasta zona lucrurile nu sunt intotdeauna roz, frumoase, pline de satisfactie, ca sunt si practicanti ai acestei meserii care au uitat de rolul lor si care, ca si in spiritualitate, isi atribuie roluri si puteri supranaturale, aproape de cele divine, imbracand haina samariteanului. Dar sunt si oameni nascuti pentru aceasta meserie, ocupatie sau cum vreti sa ii mai spuneti. Din fericire, calea mea a fost lina si ocrotita, daca nu de Dumnezeul exterior, cu siguranta de cel interior, care mi-a ghidat pasii inspre Universitatea care trebuia, profesorii de care aveam nevoie si psihoterapeutul cel mai bun pentru mine pentru eprioada de inceput. Stiu unde vreau sa ajung. Cum se va intampla? Cadrul general e creionat. Dar surprizele vor continua sa vina asa cum au facut-o si pana acum, in ultimii trei ani.

Psihologia, si in special cea a inconstientului, este “un ocean fara de sfarsit”, unde atunci cand ma astept cel mai putin, descopar o comoara. Si cui nu ii place sa gaseasca comori?

In curand, aceasta pagina isi va imbogati continutul si imaginea cu aceasta noua dimensiune a carierei mele!

Imaginea este una simbol pentru psihologia inconstientului, reprezentand faimosul divan al lui Freud. Psihanaliza moderna nu limiteaza sedintele la pozitia intinsa, ci da libertatea clientului de a alege cum vrea sa aibe relatia cu psihanalistul. Insa e cunoscut faptul ca, in pozitia intins, este favorizata regresia, comunicarea neperturbata intre insconstient si constient, si aducerea la nivelul constiintei a unor imagini, trairi, amintiri, afecte care au un sens pentru terapie.

As putea spune din experienta personala si experienta persoanelor apropiate sau a celor cu care am stat de vorba in diverse ocazii, ca cine fuge de psihotrepaie, practic fuge de el insusi. Pentru ca orice probleme ai avea la nviel constient, ea mascheaza cu succes o rana a sufletului, a carei cauza si solutie se afla in inconstient, aceasta magazie a structurii noastre psihice care inregistreaza tot, si le sorteaza pe tendintele primordiale, functie de experienta de viata. Inconstientul este echivalentul individual al Akashei!