Luna Noua in Scorpion – 3 noiembrie 2013

luna noua dragonLuna Noua in Scorpion se formeaza pe data de 3 noiembrie, la ora 14:49 (ora Romaniei). Conjunctia luminariilor are loc la gradul 11:16 in sectorul zodiacal al Scorpionului, in casa a VIII-a a Scorpionului, iar Ascendentul momentului se afla la gradul 13:56 in Pesti.

Este un eveniment astrologic cu o mare incarcatura energetica. Luna Noua se afla in conjuntie cu Saturn, cu Mercur retrograd si cu Destinul, si formeaza o Piramida pe Semne de apa cu Ascendentul si Chiron din Pesti si cu Jupiter si Lilith din Rac. Aceste aspecte favorizeaza nu doar manifestarea unor trairi emotionale interioare, indentificarea unor rani profunde, dar si vindecarea lor prin acceptare si continere.

Scorpionul este zodia asociata Inconstientului, nu doar a celui individual, ci si a celui colectiv. El guverneaza resursele ascuns in taramul din subteran, si nu vorbim doar de cele reale aflate la mari adancimi sub pamant, ci si de resursele fiintei umane care se afla dincolo de ceea ce cunoastem a fi constiinta, dincolo de ceea ce stim ca putem si avem. Vorbim de resursele celorlalti la care putem ajunge doar fiind in relatie cu ceilalti. Scorpionul semnifica ideea de moarte si renastere. Simbolul asociat acestei zodii este si Pasarea Phoenix care “renaste din propria cenusa”. Adica renaste din ceea ce a fost cunosut odata, apoi ars. Cu alte cuvinte, revine la viata cu aceleasi elemente din care era constituita, dar sub o alta forma, aparent similara cu cea initiala, dar mai puternica, metamorfozata prin experienta mortii.

In permanenta suntem in relatie cu semenii nostri, fata de care nutrim niste sentimente, nu intotdeauna cele mai nobile. Dar exact acestea din urma sunt cele care ne sunt utile pentru transformarea noastra profunda. Fuga de oameni si de relatii ne impiedica sa ne cunoastem pe noi insine, ne ingradeste posibilitatea de muri si de a renaste, pentru ca nu gasim ceea ce avem de ars si de metamorfozat. Doar privindu-ne prin ochii cu care ne privesc cei din jur, sau privindu-ne in oglinda, admitand ceea ce traim in relatie cu ceilalti, identificandu-ne punctele slabe, dureroase, care putrezesc in interiorul nostru, putem sa “murim in fiecare clipa si sa renastem mai plini de viata”.

Acest eveniment astrologic indeamna la reflectie, la a arunca o privire patrunzatoare in adancurile fiintei noastre, la monstrii care salasluiesc acolo si se manifesta cel mai adesea in relatiile pe care le avem. Ei prind viata, aidoma balaurilor din povestile copilariei, atunci cand sunt provocati, zgandariti, atunci cand eroii cauta sa obtina comorile pe care acestia le pazesc. In planul existentei reale, dincolo de gandirea magica, aceste “zgandariri” vin din exterior sub forma neplacerilor si durerilor pe care le traim cand suntem in contact cu semenii nostri.

Prezenta lui Saturn, a lui Mercur retrograd si a Destinului in proximitatea conjunctiei Luna-Soare din Scorpion favorizeaza deschiderea larga a cailor de comunicare si negociere intre constientul si inconstientul fiecaruia dintre noi. Comunicarea nu inseamna gandirea trairilor, si nici nu am putea sa facem aceasta pentru ca energiile mercuriene nu ne sunt favorabile. Insa intelegerea lor, prin identificarea cauzelor primare, primordiale, favorizeaza integrarea in mod sanatos a energiilor investite in durere si suferinta. Mai mult decat atat, vindecarea duce la integrarea noastra in mod sanatos in grupurile din care facem parte, indiferent de motivatii, cat si inceperea unor relatii trainice sau vindecarea relatiilor pe care le avem.

Scorpionul ne vorbeste si despre mosteniri. In plan real vorbim de bunuri si bani. In plan psihologic, emotional, mental, spiritual, vorbim despre mosteniri ce au legatura cu personalitatea noastra, calitati si defecte pe care le-au avut inaintasii nostri si care prind viata prin noi. Vorbim de patternuri de gandire si manifestare, care in limbajul esoteric sunt numite blesteme. Toate acestea au posibilitatea de a fi vindecate, indreptate, reogranizate cu conditia sa fie identificate, intelese si acceptate.

Ascendentul si Chiron in conjunctie cu acesta, din Pesti, indeamna la randul lor la vindecarea personalitatilor noastre, ceea ce presupune o analiza a comportamentelor si atitudinilor pe care le adoptam in diferite situatii de viata, dar si acceptarea si intelegerea mesajelor ascunse in parerile celorlalti despre noi. Tindem sa fugim de parerile celorlalti, sa le luam in batjocura sau sa le ignoram. Acesta este, de fapt, si unul dintre mesajele care invadeaza spatiul relational, mai ales in lumea spirituala: sa nu ne intereseze parerile celorlalti despre noi. Cand mult mai sanatos este sa ne intereseze parerile celorlalti despre noi, in masura in care ele ascund adevaruri despre noi, adevaruri pe care inconstientul nostru le depoziteaza facandu-le de neinteles. Acest lucru nu inseamna ca trebuie sa ne identificam cu parerile celorlalti, ci doar sa intelegem ce din noi ar fi putut naste in cei din fata noastra o anumita reactie sau parere.

Piramida pe Semne de Apa favorizeaza manifestarea si trairea emotiilor, dar si vindecarea lor. Sporeste nu doar sensibilitatea noastra, dar si capacitatile ce tin de imaginatie, creativitate, intuitie si rezultatele acestora. Manifestarea cerativa este una dintre cle mai eficiente metode de a afla lucruri nestuite, pe care nici nu le banuim ca ar zace in noi, de la emotii si impulsuri, pana la potentialuri nefolosite.

Pluton, guvernatorul Scorpionului, se afla in Capricorn si in casa a X-a a momentului, indemnandu-ne sa reflectam asupra autoritatii, fie ea a celor din jur, fie a noastra; la modul in care percep si ne raportam la autoritate, la respectarea legilor si a regulilor in grupuri, dar si la modul in care ne manifestam propria autoritate. Este important sa observam ce fel de credinte avem, dupa ce fel de legi interioare ne ghidam existenta si ce feld e reguli respectam si nu le schimbam.

Marte, cel de al doilea guvernator al Scorpionului, se afla in fecioara si in conjunctie cu Descendentul momentului. Aceasta amplasare a lui Marte, Planeta Razboiului dar si a Curajului, in zodia muncii si purificarii, in conjunctie cu unul dintre cele mai importante puncte din astrograma, care desemneaza partenerii, indeamna nu doar la purificarea relatiilor, ceea ce nu inseamna ruperea lor, cat mai ales la felul in care ne percepem partenerii, indiferent de ce natura ar fi aceste parteneriate, la felul in care am intrat sau intram in relatii cu ceilalti, dar si la curajul pe care il avem cand vien vorba de parteneriate. Incepem noi relatii?  Care sunt motivatiile naostre constiente? Dar cele inconstiente? Cum muncim sa mentinem anumite relatii? avem noi curajul de a spune ce ne doare si ce am vrea sa se intample? Avem vreodata curajuld e a vorbi sincer, clar, deschis despre ceea ce traim in anumite relatii?

Pe masura ce ajungems a ne cunoastem si sa dobandim nu doar incredere in fortele proprii, ci si puterea de a ne infrunta proprii demoni, vom putea accesa resursele pe care cei din jur le au pregatite pentru noi.

Simbolul Sabian la gradului la care se formeaza Luna Noua (11:16 Scorpion) este: “Un bal oficial la ambasada”, avand mesajul-cheie “Constiinta de grup asa cum infloreste ea la cel mai inalt nivel, in schimburile culturale dintre reprezentantii elitei clasei conducatoare”.

Simbolul Sabian al gradului la care se afla Ascendentul (13:56 Pesti) este: “O doamna infasurata intr-o etola larga din blana de vulpe”, avand mesajul-cheie “Folosirea inteligentei si subtilitatii mentale ca protectie contra furturilor si incercarilor”.