Unde duce viața într-o psihoză colectivă?

psihoza colectivaDe curând am vizionat filmul „The Four Kind”. Am dat pur și simplu play, fără să citesc sinopsisul sau să văd trailerul. Îmi plac filmele bazate pe cazuri reale, pentru genul de întrebări cu care te lasă la final. Parcă suntem obișnuiți să tolerăm orice fantezie, atunci când nu știm clar că este reală. Dar când „viața bate filmul”, rămâi pe gânduri multă vreme.

Filmul prezintă, dintr-o singură perspectivă, evenimente petrecute între 1 și 9 octombrie 2000. Scenariul se bazează mult pe înregistrările unor ședințe din cabinetul psihologului Abigail Emily Tyler, pe declarațiile ei și ale unui alt personaj. Totul începe cu moartea suspectă a soțului lui Abey. Se lasă hipnotizată de unul dintre colegii săi, în încercarea disperată de a vedea chipul celui care, presupune ea, l-a ucis pe soțul său, cu numeroase lovituri de cuțit în piept. Înregistrările prezintă o parte dintre pacienții săi, care acuză prezența unor entități ciudate în interiorul minții lor, sau undeva în exteriorul lor. Elementul comun al acestor pacienți este viziunea cu o bufniță albă, care nu-i lasă să doarmă noaptea, stând pur și simplu la geamul lor, holbându-se la ei. Este bine de menționat aici că bufnița este genul de simbol care, în anumite părți ale lumii este aducătoare de bunăstare și înțelepciune, în timp ce în altele este un simbol al necazurilor și al morții.

Atât pacienții, cât și psihologul lor, Dr. Tyler, pretind prezența unor entități extraterestre, care le invadează existența, în special în timpul nopții. Unul dintre pacienți sfârșește prin a-și ucide întreaga familie. Un altul rămâne paralizat complet. Iar Dr. Tyler este pusă în arest la domiciliu, suspectă fiind în cazul dispariției fiicei sale, în vârstă de 6 ani, care a orbit în urma morții tatălui său.

Ce este comun la pacienți și psihologul lor? Practicarea hipnozei. Astfel, ei încearcă să „recupereze” niște amintiri adânc ascunse în incoștient. Nu doar că acestea nu apar, dar se atinge un nucleu psihotic, care dezvoltă halucinații, al căror scop este să îi protejeze de realitate. La finalul filmului aflăm că o astfel de halucinație a ajutat-o pe psihologul Abigail Emily Tyler să se apere de adevărul morții soțului său. Acesta se sinucisese, iar ei i-a fost dificil să înțeleagă motivul pentru care a făcut-o. Așa că a creat „o altă realitate” în care el a fost ucis de o persoană neidentificată.

Să ne ocupăm puțin de contextul geografic. Acțiunea se petrece în localitatea Nome din Alaska. Este unul dintre orașele cele mai izolate, foarte greu accesibile. FBI-ul, în urma multora investigații pe care le-au făcut aici, a concluzionat că amplasarea, precum și clima extrem de dură, are o contribuție uriașă la declanșarea psihozei legate de răpiri extraterestre. În raporturile FBI se menționează că una dintre principalele ocupații ale locuitorilor este consumul de alcool, lucru care duce, cel mai adesea, la pierderea contactului cu realitatea. În plus, zona geografică, bogată în lacuri, râuri și versanți muntoși periculoși, poate duce la dispariții bizare.

Două lucruri mi-au atras atenția: utilizarea excesivă a hipnozei, chiar și atunci când era clar că nu mai este o unealtă terapeutică, ci una de tortură. În relația contratransferențială, dr. Tyler a proiectat propria sa teamă  în pacienții săi, ademenindu-i în propria-i fantasmă. Obsedată de dorința de a afla adevărul despre moartea soțului său, despre multiplele „relatări de răpiri UFO”,  își reduce capacitatea de empatie, convingându-și pacienții să reintre în stare de hipnoză. Procedură care se dovedește a le fi fatală. Acest lucru a fost posibil pentru că, în transfer, pacienții o vedeau ca pe un „salvator”, ca pe o „autoritate” atoateștiutoare, ca pe un părinte. Nu au pus nici o secundă la îndoială nici metoda, nici ipotezele psihologului.

Filmul m-a dus cu gândul la #Colectiv. În perioada care a urmat, și am motive să cred că încă mai există astfel de oameni, o bună parte din populație s-a lăsat ademenită în convingerea că acolo „a fost mâna diavolului”. Pentru că era un concert de muzică rock (diabolică per se), în noaptea de Halloween (prost înțeleasă! dar diabolic[ la r#ndu-i). La această psihoză colectivă au contribuit cu succes: BOR, prin multele declarații ale reprezentanților săi, mulți guru/mentori/coachi locali, politicieni și vedete autohtone. Toți aceștia, conștient sau nu, s-au adresat acelei părți din mintea  indivizilor prost pregătiți spiritual, cu euri slabe, infantile, apelând la autoritatea lor, la imaginea lor de superioritate atotcunoscătoare. Îngrijorător este că din acest tip de psihoză colectivă, care se alimentează, vrem nu vrem în jurul nostru prin diferite practici spirituale, apar cele mai mari probleme sociale. Și, infantilismul (sau retardul emoțional și spiritual, cum ar spune un profan), va duce la perpetuarea unei clase politice incompetente, hoațe, impertinente, mincinoase.

Dacă nu va crește nucleul de oameni sănătoși psihic, maturi mental, capabili să-și pună întrebări și să pună la îndoială unele „adevăruri”, care să încerce să gândească cu propria minte, nu cu ce li se servește la televizor sau în diferite practici de evoluție personală și spirituală,  va fi vai și-amar de noi!

Țineți minte! O analiză personală vă poate ține departe de manipulare și de căderea sub vraja psihozei colective, împachetată într-o frumoasă poveste!