De ce ne urâți?

Andreea TalmazanDe curând, într-un cadru academic, am ajuns să vorbim despre sentimentul de ură care apare într-o relație, în special în relația terapeutică, și cum poate fi gestionat momentul manifestării sale într-un mod constructiv, sănătos pentru partenerii implicați în procesul analitic.

Gândurile mele „au plecat pe firul urii” și așa s-a născut nevoia elaborării urii invocată în timpul marilor proteste anti-guvernamentale din Piața Victoriei și din țară.

Fiind prezentă în aproape fiecare seară în fața Guvernului, am declarat în aparițiile mele publice și am scris în articolele dedicate, că sentimentul de ură nu este prezent printre protestatari. A fost furie, revoltă și speranță, dar nu ură.

Din nefericire pentru societatea noastră, protestatarii au fost acuzați de ură chiar de cei care îi urăsc – guvernanții. Unde se vede această ură? În toate atitudinile și declarațiile publice, pline de dispreț și desconsiderare, emise de politicienii aflați la putere față de cei care se revoltă împotriva acțiunilor lor, acțiuni care sunt în mod flagrant favorabile doar guvernanților.

Și m-am întrebat: de ce ne urăsc atât de mult?

Într-o discuție privată cu doi oameni care au și o pregătire academică superioară, dar și o experiență de viață mai bogată, răspunsul s-a născut firesc. Ne urăsc pentru că nu ne supunem, nu acceptăm necondiționat să fim abuzați, umiliți. Pentru că ceea ce ne oferă politicienii nu ne interesează. Pentru că ceea ce ne dorim noi, anume respect și transparență, refuză să ne ofere.

Pentru că sunt dominați de mentalitatea comunistoidă: cine nu este cu noi, este împotriva noastră.

Pentru că, așa cum un copil nedorit se naște într-o familie, este condamnat să poarte vinovăția lungului șir de eșecuri și neputințe ale părinților. Dar nu toți copiii vor să poarte o vină care nu este a lor. Unii dintre ei, din ce în ce mai mulți, sunt conștienți că responsabilitatea pentru propria viață le aparține.

Ne urăsc pentru că am protestat prea pașnic și prea curat.

Pentru că am avut, ca entitate colectivă, capacitatea de a sublima emoțiile negative și am apelat la satiră și creativitate ca forme de manifestare exterioară a furiei și revoltei.

.Pentru că am demonstrat că putem fi disciplinați atunci când suntem animați de spiritul civic și nu de impuneri constrângătoare ale unei autorități iraționale.

foto dan mihai balanescu
Foto: Dan Mihai Bălănescu

Liniștea produsă de 300.000 de oameni în fața guvernului, tropăitul la unison, a fost și va fi cel mai puternic strigăt de luptă al STRĂZII.

Un om care urăște nu cunoaște simțul umorului și nu se autodisciplinează.

Am amânat scrierea acestor gânduri încercând să înțeleg dacă guvernanții îi urăsc și pe cei care au participat la manifestațiile de la Cotroceni, Pitești și Târgoviște, în favoarea lor. Acum m-am dumirit. Nu îi urăsc! Dar nici nu îi iubesc și nici nu le pasă în vreun fel de ei.

Ei bine, manifestanții pro-Guvern nu reprezintă doar o masă de manevră pentru scrutinurile electorale, ci…

În Psihologia Sinelui, una dintre manifestările patologice ale personalității narcisice este aceea de a se folosi de semenii din jur ca de niște extensii ale sinelui. Aici îi putem încadra pe cei care au ieșit la protestele pro-guvernamentale. Sunt extensii ale naturii narcisice patologice ale politicienilor.

Imaginea sugestivă pentru această descriere este cea a Rovanei Plumb, cocoțată pe soclul narcisic al personalității sale, întinzând mână fals majestuos, să îi fie pupată de extensiile sale.

Spuneam că pro-manifestanții nu sunt doar o masă de manevră. Sunt cei prin care pot ajunge la noi, cei pe care guvernanții îi urăsc. Sunt părinții noștri, frații, colegii și prietenii noștri, vecinii sau alți oameni cu care interacționăm zi de zi. Față de mulți dintre ei nutrim sentimente profunde și intense. Iar ei știu asta, că „sângele apă nu se face” și se bazează pe faptul că românul este tolerant, uneori uituc.

Ce nu știți voi, politicieni aroganți și disprețuitori este că noi, cei de la protestele antiguvernamentale, am învățat să tolerăm ambivalența, să ne acceptăm emoțiile și sentimentele contrare, că am învățat să ne descărcăm furia într-un mod creativ, apelând la satiră pentru a descrie realitatea crudă.

Și vom continua să ne iubim părinții și frații și semenii, chiar dacă ei nu sunt deocamdată conștienți că lupta noastră cu voi este și în folosul lor.

Dacă cu ei am învățat să avem răbdare și să îi tolerăm, voi nu veți beneficia de acest tratament. Pentru că voi nu știți să ne iubiți și să ne purtați de grijă așa cum o fac ei, chiar și atunci când suntem, aparent, pe baricade diferite.

Articol scris pentru www.rezistăm.eu

Share