halep rg

Simona Halep scrie istorie!

Simona Halep a câștigat Rolland Garros-ul la 10 ani după ce a câștigat același trofeu la junioare.

I-am urmărit partidele din turneu și am avut emoții la cele disputate cu Kerber și cu Muguruza. Dar ceea ce am văzut a fost o altă Simona. Una inventivă, una cu o minte flexibilă, care schimba strategia funcție de cum simțea jocul. O Simona care își dădea un reset mental atunci când te așteptai să se prăbușească sau când credeai că nu mai poate sau nu mai vrea sau e dominată de emoții și gânduri. O fată incredibil de talentată și de puternică.

Simona și-a învins demonii care au măcinat-o anul trecut la Paris, demonii care au împiedicat-o până acum să câștige un Grand Slam.

Ce nu vedem noi, din fața televizoarelor, este munca uriașă pe care o depune, nu vedem ambiția, efortul. Nu vedem cum gândește și cum simte. Putem intui că este determinată și muncitoare. Putem vedea cât de mult a evoluat de la pirma finală cu Sharapova, dar nu știm cât a muncit pentru asta. Știm doar cât ne spun ea sau Darren Cahill în interviuri.

Cel mai mult cred că a contat schimbarea de mentalitate. Iar pentru asta o felicit din toată inima pentru decizia pe care a uat-o anul trecut de a lucra cu un psiholog. Simona a învățat să creadă că merită să câștige un Grand Slam și mă bucur pentru ea că primul a fost cel de la Rolland Garros.

A devenit un model pentru fiecare dintre noi. Simona ne arată cum ne putem atinge visurile: cu multă muncă, cu disciplină, cu determinare, cu bucurie și mai ales cu credința că putem și că merităm!

Sursa foto: Digi Sport