„Țara aceasta are ceva profund defect!”
Am început de nu știu câte ori să scriu despre ce am trăit în acea noapte, și în nopțile care au urmat, și cum m-a afectat dezastrul de la Colectiv. Am încercat să scriu un text obiectiv, detașat, dar mi-a fost greu din foarte multe motive.
Acum, la 4 luni de la tragedia în care au murit oameni pe care i-am cunoscut, oameni pe care nu i-am cunoscut, în care au fost răniți apropiați de-ai mei și necunoscuți deopotrivă, am aceleași întrebări, nelămuriri și revolte. Și chiar dacă furia și durerea inițială și-au pierdut din intensitate, la fiecare final de lună, la fiecare 30 ale lunii, și 29 februarie anul acesta, rana din suflet începe să doară. Și, poate cu mai puțin patos, am să scriu gândurile care mi se învârt în minte încă din primele zile de după. Gânduri pe care le-am exprimat prin postări scurte sau lungi pe FB, în comentarii revoltate și dure la posturile altora, mai puțin ”afectați” de ce s-a întâmplat.
Printre primele lucruri nedeprete care s-au scris au fost că au murit pentru că sărbătoreau Halloween, deci nu erau niște buni creștini, ci niște păgâni, iubitori de sărbători păgâne, importate. M-a revoltat lipsa de cultură generală și ochelarii de cai creștini pe care i-au purtat și încă îi poartă cei care au avut astfel de reacții. ”Halloween este despre bomboane și copii” îi spunea copilul unei prietene din State. Și are mare dreptate. Ideea sărbătorii este aceea ca oamenii să învețe să nu se sperie de spiritele rele, să le înduplece. Și mai mult decât atât, să ”împace” sufletele celor trecuți în neființă Este adevărat că Halloween are un aspect mult mai ”prietenos” comparativ cu sobrietatea scorțoasă, austeră și rigidă a ”Sărbătorii Morților” de la noi. Și are mai multe măști și uneori mai simpatice, decât tradiționalele noastre măști cu urși, capre și ”babe” de pn diferite zone ale țării, purtate în ritualuri care au, însă, pitorescul lor. Dar, pentru că vine de la Vest nu e bun, e păgân și condamnabil. Atâta doar că cei aflați la Colectiv NU SĂRBĂTOREAU Halloween, ci lansarea unui album, al unei trupe de rock, ai cărei membri au fost absolvenți de studii superioare, unii chiar cu doctorat în CV-urile care acum nu mai valorează nimic.
”Încă o dată s-a dovedit că rock-ul este satanist” ar fi esența altor păreri exprimate public de unii mentori spirituali, politicieni, vedete TV. Nu, nu s-a dovedit nimic în sensul acesta. Dar a explodat direct în fața noastră ceea ce știam sau intuiam legat de autorități. Anume că lăcomia și corupția sunt principalele motoare după care funcționează lucrurile. Rock-ul nu este satanist altundeva decât în mintea, sufletul și ochii celor lipsiți de educație. În mintea celor care au proprii de moni interiori, de care le este atât de teamă, încât se apără expulzându-i (concept psihanalitic) în ceea ce nu cunosc, nu le place și de care le este frică.
Am văzut de curând un film (Regression, 2015), bazat pe fapte reale, despre un ”val de grupuri cu practici sataniste” de la începuturile anilor 90, în SUA. Vi-l recomand. Și tot de curând, am citit eseul lui Freud ”Un caz de nevroză demoniacă”, despre un călugăr care susținea cu un secol și mai bine înainte de apariția psihanalizei, că a făcut nu unul, ci două ”pacte cu Diavolul” și despre ”vindecarea sa miraculoasă”. Dacă aveți curiozitatea să-l citiți, îl găți în volumul 7 din Opere Esențiale, apărut la Editura Trei. Satanismul este în mintea celor cu o mare frică inconștientă, celor cu o mare vinovăție inconștientă, celor care au avut o relație macată de sentimente ambivalente cu părintele autoritar, de regulă tatăl, sau cu un părinte cu tulburări psihice.
Rockul îi tâmpește pe tineri; este ascultat de drogați și tineri cu o inteligență emoțională scăzută. Ei bine, ascult muzică rock de la 6-7 ani. Am început cu Ac/Dc, un vinil pe care l-a cumpărat tata, pe lângă altele cu John Lenon și Beatles. Apoi a început să crească numărul lor și să fie variat: de la Bon Jovi la Metallica, de la Cinderella la Iron Maiden, de la Rolling Stones la Accept, de la Alice Cooper la Nirvana și Soundgaden, de la Guns N Roses la Sepultura, și tot așa. Am intrat în lumea rockerilor în adolscență, iar în industria muzicală românească la 18 ani, întâi ca tânără speranță a jurnalismului muzical, apoi ca impresar artistic. Iar cea mai longevivă relație a fost cu Vița de Vie. Pentru că ignoranța nu doare, dar dă sentimentul de putere, credința că rockerii sunt drogați și săraci din punct de vedere emoțional, lasă să treacă pe lângă conștiință informații precum cele in articolul ”Portretul tânărului român care ascultă rock” oferite de un specialist în domeniul sănătății mintale. Da! Rockerii sunt creativi, inteligenți, adesea cu un coeficient de inteligență mult peste medie. Ei își pun întrebări și sunt rebeli nu pentru că nu le place să respecte reguli. Ci pentru că identifică intuitiv slăbiciunile regulilor și vor să le schimbe. Ei ”sunt de speriat” pentru că nu se supun orbește, au păreri încă de foarte tineri. Marile revoluții contemporane de gândire au la bază mișcarea rock.
M-a revoltat atitudinea BOR-ului în general. Poate că Biserica Catolică are un trecut condamnabil. Dar prezentul, acțiunile imediate, arată că preoții catolici ”trăiesc spiritul creștin” cu adevărat. IPS Daniel și-a cerut scuze că noi l-am înețeles greșit. Dar adevărul este că preoții ortodocși, cu foarte puține excepții care s-au manifestat public, nu vin nechemați. Au venit după ce pe 3 noiembrie 20000 de oameni i-au sancționat și pe ei. În stradă.
Au rămas multe întrebări fără răspuns cum ar fi de ce au întârziat autoritățile să răspundă primului apel la 112? De ce nu au apelat de la început la ajutorul internațional? De ce există încă spitale cu pericol de infecții intraspitalicești și de ce, dacă se știau care sunt aceste spitale, au trimis acolo victimile din Colectiv.
Atunci, nu am dormit două nopți. Mi-au trecut prin minte multe dintre evenimentele la care am participat în cluburi. Și am fost la câteva mii, fie ca spectator, fie ca organizator, jurnalist sau impresar. Și pentru că durerea și furia au fost atât de mari, am fos în stradă împreună cu alte zeci de mii de oameni revoltați.
La publicaea acestui text deja am văzut emisiunea ”Un minut și o secundă” de la Digi24. Cuvintele ”Țara asta are ceva profund defect” ale mamei care se bucura de bucuria fetei sale, acum moartă, continuă să aibe ecou în mintea și în sufletul meu. Să trăiești durerea altuia este copleșitor. Mai ales că o mamă, un părinte, căruia îi moare copilul, nu poartă nici un nume.