Venus și arta seducției – perspective psihanalitice

amor-psyche-canova-jbu02La sfârșitul anului trecut, pe când mă uitam cum arată anul 2016 din punct de vedere astrologic, am avut marea surpriză să văd că Venus nu are nicio perioadă de retrogradare. Mă așteptam ca acest lucru să fie vizibil în modul de manifestare a energiei feminine, în fluxul banilor, în preocupările artistice și într-o socializare echilibrată. Poate că la nivel macro nu s-au văzut, dar la nivel micro, individual, lucrurile au fost evidente. În cabinetul de psihoterapie am putut observa cum se modifică, intens, atitudinea femeilor față de propria natură și a bărbaților față de femei sau față de propria latură feminină. Comunicarea sentimentelor încet-încet a rupt barierele rușinii sau vinovăției, devenind fluidă.

În timp ce verificam harta lunii noiembrie, am observat un lucru care mi-a oferit o temă de reflecție. Poate nu aș fi ales tranzitul venusian din această lună și m-aș fi concentrat pe mersul Soarelui și tranziția de la Scorpion la Săgetător, dacă nu aș fi observat ce parcurs are Venus. La începutul lunii pleacă dintr-o conjuncție cu Saturn în Săgetător, iar sfârșitul lunii o găsește ieșind dintr-o conjuncție cu Pluton din Capricorn. Imaginea simbolică care s-a născut reflectând la acest traseu este asociată cu parcursul psihicului unei fete de la relația cu tatăl până la întâlnirea cu Zburătorul (1).

Privind din perspectiva lumii psihice, Saturn și Pluton, împreună, formează imaginea părintelui puternic, plin de resurse interioare, care contribuie la conturarea personalității copilului. Venus, pe de altă parte, simbolizează capacitatea de seducție a copilului, copil care, în procesul său evolutiv, are nevoie de părintele său pentru a cunoaște lumea și legile ei.

Teoria seducției este prima teorie freudiană despre psihicul uman

Copiii și părinții se seduc reciproc în câmpul relației. Acest tip de seducție nu este sau nu ar trebui să fie unul erotic, dar pune bazele modului de relaționare de la vârsta adultă. De capacitatea copilului de a atrage atenția asupra sa și de capacitatea părintelui de a-i răspunde nevoilor depinde modul în care se vor construi relațiile copilului devenit adult.

Privind din această perspectivă tranzitul venusian din noiembrie, am putea spune că scopul său ar fi acela de a învăța arta seducției, de a asimila principiile și de a gestiona impulsurile sexuale. Dacă Saturn este judecătorul și creatorul legilor, Pluton este guvernatorul instinctelor și al sexualității. Conjuncția Venus-Saturn pune în lumină modul de relaționare copil-părinte, în timp ce conjuncția Venus-Pluton are în vedere dinamica impulsurilor erotice ale individului și modul în care aceasta determină relațiile erotice mature. Copilul își seduce părintele încă de la naștere.

Aceasta este o realitate explicată de literatura de specialitate și confirmată de orice părinte atent la mesajele pruncului său. Dar și părintele își seduce, conștient sau nu, copilul. Motivațiile sunt diferite dar în unele aspecte se întâlnesc. Copilul are nevoie de grijă, atenție și iubire pe care le obține de la adultul care îl are în grijă. De fiecare parte a relației copil-părinte aspectul seductiv caută gratificări narcisice. Copilul se simte adorat, dar și părintele poate să își dorească să fie adorat. Însuși procesul alăptării este unul încărcat de erotism. Copilul obține plăcere prin hrana primită, dar și prin contactul cu sânul mamei. Dar și mama obține plăcere.

Dacă în primii ani de viață copiii sunt prinții și prințesele mamelor și ai taților, începând cu adolescența ei au nevoie să continue să se simtă importanți pentru altcineva. Se reia jocul seductiv, dar de această dată cu persoane din afara sferei familiale. În funcție de modul în care seducția infantilă le-a reușit, ei vor avea încredere în ei că vor putea găsi persoana potrivită pe care să o seducă și de care să se lase seduși.

Dar ce înseamnă seducție infantilă reușită?

Răspunsul l-am putea găsi, astrologic vorbind, din semnificațiile conjuncției Venus-Saturn din Săgetător. Avem un copil și un părinte aflați într-o relație, avem principii și legi care modelează această relație. Dacă în mintea adultului este clară limita relației dintre el și copil, dar în același timp este capabil să recunoască frumusețea și capacitatea copilului de a se face iubit, inclusiv prin sexualitatea sa, pe măsură ce crește și devine adult, copilul va avea încredere că sexualitatea nu este ceva rău, condamnabil, generator de rușine și vinovăție. La polul opus, un părinte care este rușinat de propria sa sexualitate, care se bazează pe niște principii și reguli rigide, va îngrădi și va distorsiona pornirile senzuale, seductive, erotice ale copilului, punând bazele unei relații proaste cu propria sexualitate și, implicit, va duce la relații disfuncționale cu partenerii adulți.

Continuarea in revista Astrotext.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookies pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a putea să-ți oferim instrumente de social media și pentru a analiza traficul pe acest site. View more
Cookies settings
Accept
Decline
Privacy & Cookie policy
Privacy & Cookies policy
Cookie nameActive

Cine suntem?

Adresa site-ului este: https://andreeatalmazan.ro.

Comentarii

Când vizitatorii site-ului lasă un comentariu pe site, colectăm datele care apar în formularul de comentarii și, de asemenea, adresa de IP și tipul de browser pentru a detecta și a preveni spamurile. Un string anonimizat a fost creat din numele adresei tale de email pentru a interoga Gravatar dacă utilizezi serviciul. Politica de protecție a datelor cu caracter personal (privacy policy) este disponibilă aici: https://automattic.com/privacy/. După aprobarea comentariului tău, poza ta de profil va apărea public lângă comentariul tău.

Media

Suggested text: If you upload images to the website, you should avoid uploading images with embedded location data (EXIF GPS) included. Visitors to the website can download and extract any location data from images on the website.

Cookies

Suggested text: If you leave a comment on our site you may opt-in to saving your name, email address and website in cookies. These are for your convenience so that you do not have to fill in your details again when you leave another comment. These cookies will last for one year. If you visit our login page, we will set a temporary cookie to determine if your browser accepts cookies. This cookie contains no personal data and is discarded when you close your browser. When you log in, we will also set up several cookies to save your login information and your screen display choices. Login cookies last for two days, and screen options cookies last for a year. If you select "Remember Me", your login will persist for two weeks. If you log out of your account, the login cookies will be removed. If you edit or publish an article, an additional cookie will be saved in your browser. This cookie includes no personal data and simply indicates the post ID of the article you just edited. It expires after 1 day.

Embedded content from other websites

Suggested text: Articles on this site may include embedded content (e.g. videos, images, articles, etc.). Embedded content from other websites behaves in the exact same way as if the visitor has visited the other website. These websites may collect data about you, use cookies, embed additional third-party tracking, and monitor your interaction with that embedded content, including tracking your interaction with the embedded content if you have an account and are logged in to that website.

Who we share your data with

Suggested text: If you request a password reset, your IP address will be included in the reset email.

How long we retain your data

Suggested text: If you leave a comment, the comment and its metadata are retained indefinitely. This is so we can recognize and approve any follow-up comments automatically instead of holding them in a moderation queue. For users that register on our website (if any), we also store the personal information they provide in their user profile. All users can see, edit, or delete their personal information at any time (except they cannot change their username). Website administrators can also see and edit that information.

What rights you have over your data

Suggested text: If you have an account on this site, or have left comments, you can request to receive an exported file of the personal data we hold about you, including any data you have provided to us. You can also request that we erase any personal data we hold about you. This does not include any data we are obliged to keep for administrative, legal, or security purposes.

Where your data is sent

Suggested text: Visitor comments may be checked through an automated spam detection service.
Save settings
Cookies settings