Luna în decembrie 2017

Andreea-Talmazan-LunaLuna în creștere 1- 3 decembrie

Începutul lui decembrie găsește Luna în Taur, în opoziție cu Jupiter din Scorpion, trasând un sextil la Pluton din Capricorn. Am putea spune că, din punct de vedere emoțional, manifestările sunt mai rezervate. În unele situații, însă, frustrările îndelungate, nemulțumirile neexprimate și acumulate „în sertărașe” ale minții, închise și „uitate” pot declanșa adevărate furtuni emoționale. Sunt posibile crize de gelozie și de posesivitate, și chiar și de invidie.

Luna Plină în Gemeni 3 decembrie

Aspectul exact se formează la ora 17:47 (ora României), pe Axa Sănătății și a Sacrificiului, cu Soarele conjunct la orb de 9 grade cu Venus în casa a VI-a, și Luna în casa a XII-a. Ascendentul Lunii Pline este în ultimul grad din Gemeni. Opoziția Lună-Soare formează un careu în T cu Pluton din Capricorn.

Privind din perspectivă psihică, acest moment astrologic s-ar putea traduce din perspectiva psihosomatică. Adică, ceea ce nu poți aduce la lumina conștiinței, se va manifesta prin corp. În adâncul psihicului uman trăiesc, ca în lumea lui Hades, cele mai primitive emoții, asociate cu cele mai arhaice experiențe, care stau la baza comportamentului, a structurii de personalitate a fiecărui individ. Există multă literatură (cărți sau articole) care arată cum emoțiile care nu reușesc să fie înțelese, simbolizate, exprimate prin cuvânt, sunt puse în corp și se transformă în afecțiuni.

Ubicuitatea care caracterizează Gemenii se reflectă în acest tip de mecanism psihic în care emoția „locuiește” simultan în psihic, corp și minte, în fiecare dintre ultimele două având altă formă de exprimare. Înțelepciunea Săgetătorului se poate manifesta prin conștientizarea faptului că cele mai multe dintre afecțiunile fizice au cauze psihice. Și că durerea resimțită în corp este un simptom pentru ceva ce nu a fost înțeles și simbolizat la timp.

Ascendentul Lunii Pline pe ultimul grad în Gemeni poate fi simbolizat de expresiile „al doisprezecelea ceas” sau „să-i dea mintea cea de pe urmă”. Niciodată nu este prea târziu pentru o schimbare de mentalitate, pentru o schimbare de atitudine și, nu în ultimul rând, pentru o „împăcare” între rațional și emoțional. Cineva mi-a spus cândva: „nici un divorț nu este definitiv” într-o discuție despre sensurile expresiilor „a trăi în minte” versus „a trăi în inimă”. Una nu o poate exclude pe cealaltă. Avem nevoie de rațional pentru a înțelege trăirile emoționale. Doar cu rațiunea putem da un sens acestora, astfel încât să fie tolerabile și să se integreze în structura psihică. Omul este o ființă rațională și are nevoie de trăire pentru a crea și de gândire pentru a da sens și pentru a simboliza.

Luna în descreștere 4-18 decembrie

În acest interval Luna parcurge zodiile de la Gemeni până la Săgetător, sugerând o aparentă retragere emoțională din lume. Însă, având în vedere că trece prin domiciliu, prin Rac, dar și prin Scorpion, ar fi vorba mai degrabă de niște trăiri puternice, dar ne-exteriorizate.

Pe 5 decembrie, aflată în domiciliul său, Luna formează un Trigonum Aureum (Trigonul de Aur) cu Jupiter din Scorpion și Neptun din Pești. Este o zi în care acest aspect poate influența pozitiv comunicarea afectivă, empatia, intuiția în relațiile cu ceilalți. Dar poate avea un efect bun asupra comunicării cu propria ființă, cu propriul inconștient. Prin asta înțelegând ce spuneam mai sus, realizarea unor punți între rațional și irațional, o diminuare a conflictelor interioare, o mai bună înțelegere a nevoilor și dorințelor inconștiente. Însă, pot apărea exagerări, o rupere de realitate, o „evadare” în fantasme și utopii care, într-un timp oarecare, vor genera doar suferință, prin neadaptarea ființei la lumea exterioară.

Pe 6 decembrie, Luna este implicată într-o Cruce pe semne cardinale, cu Uranus retrograd din Berbec, Marte din Balanță și Pluton din Capricorn. Nu este un aspect confortabil. Este chiar provocator. Ce provoacă? Aș spune că provoacă credințele înrădăcinate în sistemul de referință al fiecăruia. Am putea spune că este o nouă conjunctură care provoacă la schimbarea regulilor care, dacă au fost bune în trecut, acum provoacă suferință.

În următoarele zile, Luna se află în tranzit prin Leu, perioadă din care mi-a atras atenția ziua de 8 decembrie, când formează o conjuncție cu Nodul Nord și un trigon pe semne de foc cu Uranus retrograd din Berbec și conjuncția Mercur (retrograd)- Saturn din Săgetător. Ca de fiecare dată și la orice aspect puternic pe semne de foc, ne gândim la caracteristicile acestui element: arde, încălzește, purifică, distruge. Sentimentele pot fi mai intense și ar putea fi o zi bună de reflecție asupra imaginii și stimei de sine.

Poate că puțină mândrie personală nu face rău, mai ales dacă sunt elemente de realitate (realizări, calități, feed back-uri de la cei din jur, cunoscuți sau necunoscuți) care pot fi aduse în susținere. Cum am mai spus, există o formă de narcisism sănătos pe care Nodul Nord pare să ceară să fie identificat și întărit.

În 9 și 10 decembrie, Luna se află în zodia Fecioarei, trasând un trigon la Saturn care se pregătește să intre în domiciliu, apoi la Pluton. Nevoia de organizare, de asumare, de implicare poate fi mai pregnantă. De asemenea, nevoia de curățenie fizică și psihică poate fi mai intensă. Preocupările față de activitățile domestice, organizarea programului zilnic, restructurarea unor aspecte ce țin de viața profesională pot ocupa un loc important pe lista priorităților personale.

În zilele în care se află în tranzit prin zodia Balanței, trăirile emoționale pot fi mai reduse ca intensitate, relațiile cu ceilalți fiind, mai degrabă, detașate. Percepția despre lume, despre relații poate fi mai realistă, mai puțin perturbată de emoții. Am putea spune că oamenii „sunt luați așa cum sunt” fără adăugiri personale.

Odată intrată în zodia Scorpionului, Luna formează conjuncții inițial cu Marte (guvernatorul zodiei) și apoi cu Jupiter. Chiar dacă se află înaintea momentului de Lună Nouă, influența ei poate fi trăită intens. Se poate ca lumea internă să se manifeste mai puternic prin vise, fantasme, trăiri extrasenzoriale și să fie mai puțin vizibile, manifeste. Se poate așterne contextul necesar unui demers alchimic, de metamorfoză psihică.

Din 16 decembrie, Luna se află în Săgetător unde formează rând pe rând conjuncții cu Mercur retrograd, Venus și Saturn. Pot crește în intensitate sentimentele specifice unei comunicări perturbate. A nu fi înțeles de cei din jur poate avea cauza în modul în care se transmit mesajele. Exprimarea brutală nu este o soluție, cum nu este nici cea exagerat de calculată. A spune povești este o artă. Încercarea de a folosi cuvinte sau expresii „prețioase” poate duce în derizoriu orice mesaj.

Luna Nouă în Săgetător – 18 decembrie

Continuarea în revista Astrotext.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookies pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a putea să-ți oferim instrumente de social media și pentru a analiza traficul pe acest site. View more
Cookies settings
Accept
Decline
Privacy & Cookie policy
Privacy & Cookies policy
Cookie nameActive

Cine suntem?

Adresa site-ului este: https://andreeatalmazan.ro.

Comentarii

Când vizitatorii site-ului lasă un comentariu pe site, colectăm datele care apar în formularul de comentarii și, de asemenea, adresa de IP și tipul de browser pentru a detecta și a preveni spamurile. Un string anonimizat a fost creat din numele adresei tale de email pentru a interoga Gravatar dacă utilizezi serviciul. Politica de protecție a datelor cu caracter personal (privacy policy) este disponibilă aici: https://automattic.com/privacy/. După aprobarea comentariului tău, poza ta de profil va apărea public lângă comentariul tău.

Media

Suggested text: If you upload images to the website, you should avoid uploading images with embedded location data (EXIF GPS) included. Visitors to the website can download and extract any location data from images on the website.

Cookies

Suggested text: If you leave a comment on our site you may opt-in to saving your name, email address and website in cookies. These are for your convenience so that you do not have to fill in your details again when you leave another comment. These cookies will last for one year. If you visit our login page, we will set a temporary cookie to determine if your browser accepts cookies. This cookie contains no personal data and is discarded when you close your browser. When you log in, we will also set up several cookies to save your login information and your screen display choices. Login cookies last for two days, and screen options cookies last for a year. If you select "Remember Me", your login will persist for two weeks. If you log out of your account, the login cookies will be removed. If you edit or publish an article, an additional cookie will be saved in your browser. This cookie includes no personal data and simply indicates the post ID of the article you just edited. It expires after 1 day.

Embedded content from other websites

Suggested text: Articles on this site may include embedded content (e.g. videos, images, articles, etc.). Embedded content from other websites behaves in the exact same way as if the visitor has visited the other website. These websites may collect data about you, use cookies, embed additional third-party tracking, and monitor your interaction with that embedded content, including tracking your interaction with the embedded content if you have an account and are logged in to that website.

Who we share your data with

Suggested text: If you request a password reset, your IP address will be included in the reset email.

How long we retain your data

Suggested text: If you leave a comment, the comment and its metadata are retained indefinitely. This is so we can recognize and approve any follow-up comments automatically instead of holding them in a moderation queue. For users that register on our website (if any), we also store the personal information they provide in their user profile. All users can see, edit, or delete their personal information at any time (except they cannot change their username). Website administrators can also see and edit that information.

What rights you have over your data

Suggested text: If you have an account on this site, or have left comments, you can request to receive an exported file of the personal data we hold about you, including any data you have provided to us. You can also request that we erase any personal data we hold about you. This does not include any data we are obliged to keep for administrative, legal, or security purposes.

Where your data is sent

Suggested text: Visitor comments may be checked through an automated spam detection service.
Save settings
Cookies settings