Saturn – Tatăl și Supraeul

Andreea-Talmazan-Saturn-la-inceputul-textuluiDin 20 decembrie Saturn revine, după 28 de ani, în Capricorn, zodia pe care o guvernează deplin. Să facem o foarte scurtă introducere în simbolistica celor două elemente, planeta și zodia, ca mai apoi să trecem la analiză. Așadar, tradițional, Saturn reprezintă imaginea tatălui, a legiuitorului, a comandantului suprem. Este autoritatea absolută, cea care impune limite, legi, respectarea ordinii, creează structuri și planuri pe termen lung. Capricornul oferă spațiul, contextul calitățile necesare pentru punerea în practică a scopurilor pe care le are Saturn. Este, ca să spunem așa, contextul „legal” în care Saturn își poate desfășura activitatea nestingherit. Și, nu în ultimul rând, Saturn (Cronos) este Timpul.

Vă propun să privim acest tranzit al lui Saturn prin domiciliu dintr-o perspectivă psihanalitică. Indiferent de aspectele pe care le va forma în răstimpul a aproape trei ani de zile, simbolistica rămâne aceeași. Ceea ce se poate schimba este atitudinea la nivel de individ față de realitățile înconjurătoare, precum și percepția la nivel de grup.

Un limbaj comun

În cea de a doua teorie despre structura psihicului uman, Freud introduce noi concepte: se, eu și Supraeu. Se-ul, pe scurt, este descendentul inconștientului din prima teorie freudiană, iar conținuturile sale, dezorganizate, sunt în strânsă legătură cu biologicul. Este înnăscut, deci moștenit. Eul se „naște” din se prin renunțarea la acele elemente care nu îi mai sunt utile sub influența lumii exterioare. În stilul său caracteristic, Freud a recurs la o metaforă pentru a descrie relația dintre cele două structuri: „În raporturile sale cu Se-ul, el [Eul] este aidoma călărețului care trebuie să strunească forța superioară a calului, cu diferența că ultimul își domină calul cu propriile forțe, în timp ce Eul se folosește pentru dominarea Se-ului de forțe împrumutate. Această comparație poate fi dusă puțin mai departe: asemenea călărețului căruia, dacă nu vrea să se despartă de cal, nu-i mai rămâne adesea altceva de făcut decât să-i lase acestuia frâu liber pentru a-l duce încotro voiește, Eul traduce de obicei în acțiune voința Se-ului, ca și cum ar fi vorba de propria sa intenție.”

Supraeul este structura în care se dezvoltă autoobservarea, autocritica și alte activități reflexive, în care se află introiectele parentale. La „nașterea” supraeului contribuie tatăl, prin intervenția sa în relația dintre mamă și copil. Este acela care impune limitele, trasează regulile. Ca si celelalte două structuri psihice, are și el o dimensiune conștientă și una inconștientă. Cea conștientă este reprezentată de capacitatea individului de a respecta reguli, de a se raporta la un sistem de valori și de a avea repere morale care îl ajută să trăiască într-un grup și o societate. Cele inconștiente sunt în strânsă legătură cu imaginile parentale introiectate.

Unii cititori pot fi familiarizați din diverse articole cu conceputul de „vocea interioară sabotoare” sau cel al „maimuței din cap”: Într-un demers psihanalitic, această dimensiune inconștientă are multe forme de a se face cunoscută, prin intermediul viselor, al transferului asupra analistului (care este privit ca o autoritate), pe parcursul discursului analizandului. Când sentimentele de rușine și vinovăție sunt prezente și intense, conținuturile inconștiente ale supraeului își fac apariția.

Dacă punem în acord limbajul psihanalitic cu cel astrologic, supraeul este simbolizat de Saturn. Să încercăm să ne imaginăm că el este în interiorul minții și este un obiect exterior care acționează fără a avea puterea de a schimba ceva. Este, așadar, partea din minte „responsabilă” cu reperele de viață, cu valorile și principiile după care fiecare individ își guvernează existența. Ne putem imagina că avem drepturi depline (precum are Saturn în Capricorn) de a face legi, de a trasa direcții pe termen lung, de a stabili obiective și planuri prin care acestea pot fi atinse.

Omul poate alege doar lucrurile de care este conștient. El știe ce are de făcut pentru a fi acceptat de cei din jur. Fiecare om are modul propriu de a se raporta la autoritate, mod pe care l-a dobândit în relația cu propriii părinți. Poate percepe autoritatea ca fiind corectă și dreaptă sau, dimpotrivă, ca fiind incorectă și nedreaptă. Iar principalul sistem de la care se raportează sunt nevoile personale și la calitatea răspunsurilor la aceste nevoi pe care le-a primit din partea părinților în copilărie.

Individual

Există un moment, o perioadă mai exact, în viața omului când realizează, fie dintr-o nevoie interioară, fie din evenimente exterioare, că trebuie să schimbe ceva, dar nu știe exact ce. Nemulțumirea față de viață în general își are rădăcinile într-un supraeu rigid. În situațiile în care o persoană are probleme repetate cu superiorii, aceasta are în minte imaginea unei autorități parentale cu care se luptă în inconștient.

Atunci când o persoană nu reușește să iasă din anumite scheme repetitive de viață, așa numitele scenarii, este foarte posibil ca acestea să fie legate de o reprezentare inconștientă a unei autorități care o va pedepsi dacă va încălca anumite reguli care au fost sedimentate în structura sa cognitivă.

Modul în care fiecare a trăit evenimentele din copilărie din relațiile cu părinții, trasează modul în care va relaționa cu ceilalți când va deveni adult. Pentru copii, și în special pentru copiii mici, este dificil să îți gestioneze stările de neliniște, de teamă, de confuzie, de nesiguranță.

Mulți dintre adulții din ziua de astăzi sunt copiii care au crescut cu convingerea că nu au voie să se enerveze, să își certe părinții atunci când acționează sau reacționează irațional, disproporționat față de ei. Sunt copiii care au crescut cu repere morale rigide, precum „fetițele nu vorbesc urât și nu se urcă în copaci”, „băiețeii nu au voie să se joace cu păpuși sau jocuri de fete.” Sunt copiii care au crescut fără o educație sexuală adecvată, dar cărora li s-au impus repere religioase frustrante, de neînțeles, iraționale care mai târziu dau naștere rușinii și vinovăției. Copiii care au fost convinși că a-ți exprima emoțiile este o dovadă de slăbiciune. La capitolul principii, poate cel mai interesant este cel legat de sărăcia ridicată la rang de calitate morală, dar și cel al îndurării umilinței, îmbrăcată în haina strălucitoare a smereniei.

Un eu matur din punct de vedere psihic este similar imaginii unui lider empatic. Se află simbolic la mijlocul dintre „natură și cultură”, adică dintre nevoile biologice și normele sociale. În relația cu celelalte două instanțe psihice, eul matur caută să gestioneze conflictele de asemenea manieră încât tensiunile interne să fie dizolvate. Să fie satisfăcute și nevoile și dorințele, și să se respecte și regulile și limitele impuse de supraeu. Un eu matur are capacitatea și profunda înțelegere de a flexibiliza limitele, astfel încât persoana să se adapteze social, să muncească și să iubească.

Grup

Continuarea în revista Astrotext.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookies pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a putea să-ți oferim instrumente de social media și pentru a analiza traficul pe acest site. View more
Cookies settings
Accept
Decline
Privacy & Cookie policy
Privacy & Cookies policy
Cookie nameActive

Cine suntem?

Adresa site-ului este: https://andreeatalmazan.ro.

Comentarii

Când vizitatorii site-ului lasă un comentariu pe site, colectăm datele care apar în formularul de comentarii și, de asemenea, adresa de IP și tipul de browser pentru a detecta și a preveni spamurile. Un string anonimizat a fost creat din numele adresei tale de email pentru a interoga Gravatar dacă utilizezi serviciul. Politica de protecție a datelor cu caracter personal (privacy policy) este disponibilă aici: https://automattic.com/privacy/. După aprobarea comentariului tău, poza ta de profil va apărea public lângă comentariul tău.

Media

Suggested text: If you upload images to the website, you should avoid uploading images with embedded location data (EXIF GPS) included. Visitors to the website can download and extract any location data from images on the website.

Cookies

Suggested text: If you leave a comment on our site you may opt-in to saving your name, email address and website in cookies. These are for your convenience so that you do not have to fill in your details again when you leave another comment. These cookies will last for one year. If you visit our login page, we will set a temporary cookie to determine if your browser accepts cookies. This cookie contains no personal data and is discarded when you close your browser. When you log in, we will also set up several cookies to save your login information and your screen display choices. Login cookies last for two days, and screen options cookies last for a year. If you select "Remember Me", your login will persist for two weeks. If you log out of your account, the login cookies will be removed. If you edit or publish an article, an additional cookie will be saved in your browser. This cookie includes no personal data and simply indicates the post ID of the article you just edited. It expires after 1 day.

Embedded content from other websites

Suggested text: Articles on this site may include embedded content (e.g. videos, images, articles, etc.). Embedded content from other websites behaves in the exact same way as if the visitor has visited the other website. These websites may collect data about you, use cookies, embed additional third-party tracking, and monitor your interaction with that embedded content, including tracking your interaction with the embedded content if you have an account and are logged in to that website.

Who we share your data with

Suggested text: If you request a password reset, your IP address will be included in the reset email.

How long we retain your data

Suggested text: If you leave a comment, the comment and its metadata are retained indefinitely. This is so we can recognize and approve any follow-up comments automatically instead of holding them in a moderation queue. For users that register on our website (if any), we also store the personal information they provide in their user profile. All users can see, edit, or delete their personal information at any time (except they cannot change their username). Website administrators can also see and edit that information.

What rights you have over your data

Suggested text: If you have an account on this site, or have left comments, you can request to receive an exported file of the personal data we hold about you, including any data you have provided to us. You can also request that we erase any personal data we hold about you. This does not include any data we are obliged to keep for administrative, legal, or security purposes.

Where your data is sent

Suggested text: Visitor comments may be checked through an automated spam detection service.
Save settings
Cookies settings