Din 20 decembrie Saturn revine, după 28 de ani, în Capricorn, zodia pe care o guvernează deplin. Să facem o foarte scurtă introducere în simbolistica celor două elemente, planeta și zodia, ca mai apoi să trecem la analiză. Așadar, tradițional, Saturn reprezintă imaginea tatălui, a legiuitorului, a comandantului suprem. Este autoritatea absolută, cea care impune limite, legi, respectarea ordinii, creează structuri și planuri pe termen lung. Capricornul oferă spațiul, contextul calitățile necesare pentru punerea în practică a scopurilor pe care le are Saturn. Este, ca să spunem așa, contextul „legal” în care Saturn își poate desfășura activitatea nestingherit. Și, nu în ultimul rând, Saturn (Cronos) este Timpul.
Vă propun să privim acest tranzit al lui Saturn prin domiciliu dintr-o perspectivă psihanalitică. Indiferent de aspectele pe care le va forma în răstimpul a aproape trei ani de zile, simbolistica rămâne aceeași. Ceea ce se poate schimba este atitudinea la nivel de individ față de realitățile înconjurătoare, precum și percepția la nivel de grup.
Un limbaj comun
În cea de a doua teorie despre structura psihicului uman, Freud introduce noi concepte: se, eu și Supraeu. Se-ul, pe scurt, este descendentul inconștientului din prima teorie freudiană, iar conținuturile sale, dezorganizate, sunt în strânsă legătură cu biologicul. Este înnăscut, deci moștenit. Eul se „naște” din se prin renunțarea la acele elemente care nu îi mai sunt utile sub influența lumii exterioare. În stilul său caracteristic, Freud a recurs la o metaforă pentru a descrie relația dintre cele două structuri: „În raporturile sale cu Se-ul, el [Eul] este aidoma călărețului care trebuie să strunească forța superioară a calului, cu diferența că ultimul își domină calul cu propriile forțe, în timp ce Eul se folosește pentru dominarea Se-ului de forțe împrumutate. Această comparație poate fi dusă puțin mai departe: asemenea călărețului căruia, dacă nu vrea să se despartă de cal, nu-i mai rămâne adesea altceva de făcut decât să-i lase acestuia frâu liber pentru a-l duce încotro voiește, Eul traduce de obicei în acțiune voința Se-ului, ca și cum ar fi vorba de propria sa intenție.”
Supraeul este structura în care se dezvoltă autoobservarea, autocritica și alte activități reflexive, în care se află introiectele parentale. La „nașterea” supraeului contribuie tatăl, prin intervenția sa în relația dintre mamă și copil. Este acela care impune limitele, trasează regulile. Ca si celelalte două structuri psihice, are și el o dimensiune conștientă și una inconștientă. Cea conștientă este reprezentată de capacitatea individului de a respecta reguli, de a se raporta la un sistem de valori și de a avea repere morale care îl ajută să trăiască într-un grup și o societate. Cele inconștiente sunt în strânsă legătură cu imaginile parentale introiectate.
Unii cititori pot fi familiarizați din diverse articole cu conceputul de „vocea interioară sabotoare” sau cel al „maimuței din cap”: Într-un demers psihanalitic, această dimensiune inconștientă are multe forme de a se face cunoscută, prin intermediul viselor, al transferului asupra analistului (care este privit ca o autoritate), pe parcursul discursului analizandului. Când sentimentele de rușine și vinovăție sunt prezente și intense, conținuturile inconștiente ale supraeului își fac apariția.
Dacă punem în acord limbajul psihanalitic cu cel astrologic, supraeul este simbolizat de Saturn. Să încercăm să ne imaginăm că el este în interiorul minții și este un obiect exterior care acționează fără a avea puterea de a schimba ceva. Este, așadar, partea din minte „responsabilă” cu reperele de viață, cu valorile și principiile după care fiecare individ își guvernează existența. Ne putem imagina că avem drepturi depline (precum are Saturn în Capricorn) de a face legi, de a trasa direcții pe termen lung, de a stabili obiective și planuri prin care acestea pot fi atinse.
Omul poate alege doar lucrurile de care este conștient. El știe ce are de făcut pentru a fi acceptat de cei din jur. Fiecare om are modul propriu de a se raporta la autoritate, mod pe care l-a dobândit în relația cu propriii părinți. Poate percepe autoritatea ca fiind corectă și dreaptă sau, dimpotrivă, ca fiind incorectă și nedreaptă. Iar principalul sistem de la care se raportează sunt nevoile personale și la calitatea răspunsurilor la aceste nevoi pe care le-a primit din partea părinților în copilărie.
Individual
Există un moment, o perioadă mai exact, în viața omului când realizează, fie dintr-o nevoie interioară, fie din evenimente exterioare, că trebuie să schimbe ceva, dar nu știe exact ce. Nemulțumirea față de viață în general își are rădăcinile într-un supraeu rigid. În situațiile în care o persoană are probleme repetate cu superiorii, aceasta are în minte imaginea unei autorități parentale cu care se luptă în inconștient.
Atunci când o persoană nu reușește să iasă din anumite scheme repetitive de viață, așa numitele scenarii, este foarte posibil ca acestea să fie legate de o reprezentare inconștientă a unei autorități care o va pedepsi dacă va încălca anumite reguli care au fost sedimentate în structura sa cognitivă.
Modul în care fiecare a trăit evenimentele din copilărie din relațiile cu părinții, trasează modul în care va relaționa cu ceilalți când va deveni adult. Pentru copii, și în special pentru copiii mici, este dificil să îți gestioneze stările de neliniște, de teamă, de confuzie, de nesiguranță.
Mulți dintre adulții din ziua de astăzi sunt copiii care au crescut cu convingerea că nu au voie să se enerveze, să își certe părinții atunci când acționează sau reacționează irațional, disproporționat față de ei. Sunt copiii care au crescut cu repere morale rigide, precum „fetițele nu vorbesc urât și nu se urcă în copaci”, „băiețeii nu au voie să se joace cu păpuși sau jocuri de fete.” Sunt copiii care au crescut fără o educație sexuală adecvată, dar cărora li s-au impus repere religioase frustrante, de neînțeles, iraționale care mai târziu dau naștere rușinii și vinovăției. Copiii care au fost convinși că a-ți exprima emoțiile este o dovadă de slăbiciune. La capitolul principii, poate cel mai interesant este cel legat de sărăcia ridicată la rang de calitate morală, dar și cel al îndurării umilinței, îmbrăcată în haina strălucitoare a smereniei.
Un eu matur din punct de vedere psihic este similar imaginii unui lider empatic. Se află simbolic la mijlocul dintre „natură și cultură”, adică dintre nevoile biologice și normele sociale. În relația cu celelalte două instanțe psihice, eul matur caută să gestioneze conflictele de asemenea manieră încât tensiunile interne să fie dizolvate. Să fie satisfăcute și nevoile și dorințele, și să se respecte și regulile și limitele impuse de supraeu. Un eu matur are capacitatea și profunda înțelegere de a flexibiliza limitele, astfel încât persoana să se adapteze social, să muncească și să iubească.
Grup
Continuarea în revista Astrotext.