“Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.” – Apostolul Pavel- Epistola I catre Corinteni, capitolul 13.
Legea oglinzii sau a oglindirii pare a fi, pentru multi dintre cei care pasesc pe calea spiritualitatii, destinatia finala. Nu stiu cati dintre cei care o practica si au imbratisat-o ca metoda de rezolvare a problemelor de relationare cunosc detalii istorice si terenul pe care il pregateste.
Legea Oglinzii este explicata in teoria jungiana despre inconstientul personal; este direct asociata cu Umbra definita de Jung ca fiind acea parte a inconstientului individual care ne ghideaza pasii in viata de zi cu zi, coordoneaza relatiile cu cei din jur. Inconstientul are o importanta mai mare decat putem percepe cu mintea rationala. In inconstient “aruncam” toate acele experiente si emotii pe care nu vrem sa le traim si sa le asimilam in mod constient in structurile noastre, in fiinta noastra.
Textul ce urmeaza reprezinta pasajul final din eseul despre Sine al lui Carl Gustav Jung. In munca sa de cercetare a psihismului uman, Jung a facut o serie de constatari legate de inconstientul personal si inconstientul colectiv, descriindu-l pe cel din urma ca fiind atemporal si al carui continut este format din arhetipurile intregii omeniri, dar si a intregii creatii. Sinele este “ultima frontiera” in cunoasterea de sine, este in stransa legatura cu Divinitatea, iar cunoasterea lui pe deplin presupune o “calatorie” prin tenebrele propriului inconstient. Opiniile lui Jung s-au modificat sau s-au imbunatatit cu informatii de-alungul carierei sale. Dar ideea ce reiese din acest pasaj final, in viziunea mea, pare a fi la fel de actuala si astazi, la aproape un secol dupa ce a fost exprimata.
