Haosul din geanta mea

As fi vrut sa pun o foto cu poseta mea care este admirata de prietenele mele dar care nu atrage defel atentia barbatilor… Mai putin conteaza…

In fiecare zi imi propun sa fac ordine in ea. Si la aceasta actiune sunt sarguincioasa. Chiar fac. O data pe saptamana. Problema este ca pana ies din casa in dimineata ce urmeaza serii cu actiunea de gsopodina, haosul se instaleaza vesel ca la el acasa.

Poseta mea are doua compartimente si este despartita de un buzunar cu fermoar. Unde de obicei stau facturile ce trebuiesc puse sistematic in plicul pentru contabilitate.

Pana aici totul perfect.

Intr-unul dintre compartimente sunt hartiile personale. De obicei tot facturi care trebuie sa ajunga in mapele de acasa care fiecare are o destinatie: chitantele de la intretinere, asigurarea mea, asigurarea lui Andrei (fiul meu), extrasele de pe contul personal… Si alte hartii de tip amintiri: biletel de dragoste, fotografii, vederi (imi vine sa ma uit in geanta sa va zic ce mai am… dar ma abtin). In celalat compartiment este portmoneul care este mai mult plin cu alte bonuri, cu alte biletele, cu chitantele de la ATM-uri si … nu mai spun (desi se poate deduce cu usurinta), ca iar sunt acuzata de habotnicie :-P .

Ehhh si ajungem la buzunarelul cel mai mic dar de la care porneste tot. Este in interior pe stanga cum deschizi geanta si este plin de farduri… pentru ca sunt multe nu se poate inchide cu fermoarul… si atunci “evadeaza” invadand restul compartimentelor. Uneori, in graba, de la caldura, sau pur si simplu ca nu am altundeva unde sa le pun, in acelasi loc ajung bratari si cercei si margele… Cheile de la casa si de la masina incearca uneori sa se strecoare in acelasi loc… Daca seara ma prinde pe drumuri trebuie sa gasesc un loc si pentru ochelarii de soare, care de altfel troneaza linistit pe crestetul capului…

Si daca scot tot afara imi dau seama ca sunt bogata in monezi de parca as fi dat iama in cutia milei…

Asta este geanta mea. Pe care eu o iubesc, prietenele o admira si barbatii nu o observa.

Coloana oficiala

In seara aceasta, in drum spre clubul Bavaria unde aveau loc probele de sunet pentru Balul Facultatii de Arte, la podul Cotroceni ne-a oprit politia pentru ca trecea coloana oficiala… A lui Basescu.
Nu am nimic cu coloanele oficiale. Sa fie sanatoase. Au si ele rostul lor in traficul bucurestean. Dar ca sa fiu mai exacta nu am nimic cu coloanele oficiale ale Presedintelui, Primului ministru si a presedintilor care ne mai viziteaza tara. Rar. Ma rog, care viziteaza Bucurestiul.
Am insa o boala pe toti cei cu numere de corp diplomatic care isi trag cate o masina cu girofar si pornesc sa se “lupte” cu traficul. Si mai am o problema cu declaratia Primului ministru care a decis sa se mute inapoi in Bucuresti de la conacul din Snagov ca sa mai salveze o ora de somn din cauza cozilor interminabile de la intrarea in capitala dinspre Baneasa. EEE la astea imi vine sa urlu. Dar mi-e ca incasez o amenda precum Guse pentru tulburarea linistii publice. Hahaha!
Oricum. Dupa ce l-am vazut pe Presedinte in masina, usor ingandurat, am sunat-o pe mama si am intrebat-o daca o sa apara la vreo televiziune. Raspunsul a fost afirmativ. Asa ca nu mi-am dorit decat sa vorbeasca frumos, sa fie coerent si sa nu-i mai scape pasarele pe gura.

In loc de incheiere: am avut si noi de vreo cateva ori escorta de politie in diferite orase prin care am fost si am cantat! A fost haios!

Nevoia de modele

Ma gandeam la nevoia de “modele” pentru noua generatie. Am auzit de mai multe ori in ultima perioada aceasta “lamentare”. Si poate ca este adevarat.
Insa traim niste vremuri in care este greu sa gasesti modele de urmat printre muritorii de rand.
Sunt vremuri in care se spera crearea unei armonii la nivel planetar. Armonie care nu se poate realiza incercand sa fim altii de cat ceea ce suntem, incercand sa-i copiem pe cei din jur.
Mi-a zis o prietena despre jocul on-line “Second Life”. Am intrat pe site, mi-am creat o identitate dupa care mi s-a facut rau. Un rau puternic din strafundul fiintei mele.
Si mi-am dat seama ca nu-mi doresc o alta identitate. Ca, desi jocul imi poate crea iluzia ca sunt multimiliardara si ca detin insule si pamant pe… Venus, sunt fericita cu viata mea asa cum este. Ca, desi mi-am cautat modele in adolescenta, la maturitate mi-am dat seama ca e important cine sunt si ce pot deveni.
Si armonia se “castiga” prin munca. Dar nu o munca fizica. Ci una cu tine insuti. Si este cea mai grea munca si cea mai mare lupta. Cand incepi sa realizezi care iti sunt punctele “negre” pe care ar trebui sa le transformi in calitati.
Este o munca al naibii de grea dar cu niste rezultate deosebite.
Mi-as permite sa idemn pe toti cei dornici sa gaseasca modele, sa-si ia ca reper “Luminita de la capatul tunelului”!

Mobilul meu iubit …

M-am decis ca telefonul mobil este un subiect bun pentru un post pe blog.
Pentru mine este sursa de fericire si de suparari.
Ieri de exemplu, am intarziat o ora sa-l iau pe Andrei de la gradinita si in mijlocul traficului, pe Kiseleff, unde nu puteam sa fac nici stanga, nici dreapta, inainte nu mergea, in spate nici atat, am realizat ca-mi uitasem telefonul mobil la birou. Nu puteam sa sun la gradinita, iar daca ma sunau nu dadeau de nimeni (ceea ce s-a si intamplat!). Si mi-am dat seama ca am mare nevoie de el.
Si iata analiza semi-SWOT a telefonului:
Sursa de enervare, suparare etc:
– apeluri sau mesaje cu concerte amanate/ dealuri cazute
– apeluri sau mesaje “promotionale”
– mesaje cu “reminder-uri” de achitat facturi (in special cand factura iti parvine cu o zi inainte)
– apeluri sau mesaje cu vesti proaste de orice tip
– pentru ca suna cand ti-e lumea mai draga.
CELE MAI GRAVE: – apeluri sau mesaje de despartire! Le urasc. Si mai ales persoana, pentru ca nu are curajul sa iti spuna, privindu-te in ochi, ce are de spus. Se “ascunde” dupa “fustele” telefonului.

Sursa de bucurie si fericire:
– apeluri sau mesaje de confirmari concerte/evenimente/dealuri
– apeluri sau mesaje cu urari de zi de nastere, onomastica, alte sarbatori legale
– apeluri sau mesaje cu vesti bune de orice tip
– pentru ca suna atunci cand te astepti mai putin la o veste buna.
CELE MAI FERICITE: – apeluri sau mesaje de iubire. Astea ma fac sa plutesc si abia astept momentul intalnirii cu persoana respectiva pentru ca stiu ca voi auzi ce are de spus uitandu-se in ochii mei.
Asa ca relatia mea cu telefonul mobil este sinusoidala.
Dar inclin sa il iubesc. Pentru mesajele frumoase pe care le-am pastrat :) si pentru cele care stiu ca urmeaza sa vina. Si pentru apelurile de confirmari pozitive.
Traiasca telefonul mobil si inventatorul lui!

Cu horoscopul zilnic de-a dura pe capota masinii.

Cred in astrologie… Nu ma prea omor dupa horoscoapele zilnice… Uneori insa se potrivesc al naibii de bine. De multe ori cand mi se intampla cate ceva in vreo zi si ii povesteam mamei ea imi raspundea: “Si a zis Neti de dimineata la Gemeni sa …”.
Asa ca mi-am facut un “abonament” online la horoscop.ro. Ieri la Gemeni zice: “Astazi e mai bine sa nu mergeti cu masina ca este posibil sa aveti un accident din vina Dvs.”
Pentru ca aveam mult de alergat prin oras (si am prins si o ora de varf pe la Piata Dorobanti), fiind la volan eram atenta la ce se intampla in trafic mai mult ca de obicei. In plus ma rugam sa nu am parte de indeplinirea previziunii.
Am “pacate” la volan… Uzuale: nu am cedat trecerea pietonilor, am trecut pe galben si multe altele, diverse. Fiecare amenda pe care am primit-o am platit-o “in contul” celor pe care le facusem.
Noaptea tarziu, cand am ajuns acasa, am rasuflat usurata pentru ca scapasem.
De dimineata plec de-acasa spre cabinetul doctoritei sa-i iau lui Andrei un aviz pentru gradinita. Inghesuiala mare pe strazi. Incerc sa traversez Bulevardul Basarabiei perpendicular. Parteneri de trafic draguti: ma lasa sa trec. Ajung pana la linia de tramvai si ma uit spre dreapta sa nu vina carecumva vreunul. Si aud: Ce faciiii maaaa???? Cand imi intorc privirea il vad pe unul cum se rostogoleste pe capota masinii mele si aterizeaza pe sina de tramvai.
Un curier pe scuter a intrat fix in botul masinii mele.
Rezultate: sparta masca scuterului pe partea dreapta, masina mea doua zgarieturi mici, el plin de praf, eu calma.
Am avut parte de o galerie impresionanta care il boscorodea pe saracul om si imi tipa sa nu-i dau nici un ban.
Eu ii explicam omului ca vina e cumva la jumatate pentru ca eu nu m-am uitat mai mult in stanga si a lui pentru ca nu avea ce sa caute pe linia de tramvai.
Dupa ce seful i-a confirmat ca ia amenda, iar un prieten de-al meu mi-a confirmat teoria de vina impartita, dupa ce m-am asigurat ca poate pleca mai departe, ne-am dat mana si ne-am urat sanatate…
Am avut o previziune cu delay.

Rock-ul este un produs sau o valoare a poporului roman?

In drumul meu spre birou, pe care il fac cu masina, si mai mult stau decat sa merg, observ panourile publicitare de pe cladiri.
Unul in mod special mi-a atrast atentia. Apartine PNL-ului si sunam cam asa: Promovam oamenii, produsele si valorile Romaniei. Mai sa fie?!
Azi am decis sa vad cum sta treaba si am intrat pe site-ul PNL-ului. Initiativa apartine Tineretului Liberal, care face un tur de forta prin orasele tarii, se intalneste cu tinerii si stau de vorba. Ceva deosebit. Numai ca tare mi-e ca asta suna nu a campanie, ci a inceput de campanie. Un fel de sondaj de opinie cu intrebari si raspunsuri, raspunsuri ce urmeaza a fi folosite in viitoarea campanie electorala sub forma de slogane. Idei ce se vor naste in mintile tinerilor sau varstnicilor politicieni si care vor specula slabiciunile oamenilor. Parca si vad promisiunile de locuri de munca, de credite pentru tinerii intreprinzatori etc. Ca deja cele cu camine mai frumoase si mai curate si mai mari sunt fumate. Nu mai crede nimeni in asta.
Poate ca as tacea din gura si as fi mai fericita daca cineva chiar s-ar preocupa de promovarea oamenilor, produselor si valorilor noastre.
Scriind imi aduc aminte de un spot al radio Guerilla care da raspunsuri la intrebarile ce incep cu sintagama: Crezi ca intr-o tara normala….? Sloganul este: Intr-o tara normala muzica Radio Guerilla ar fi una normala.
Si atunci ma intreb, de ce nici o aripa tinara a nici unui partid nu incearca sa promoveze valorile reale si din muzica romaneasca. Pentru ca intr-o tara normala Vita de Vie ar fi de mainstream. As vrea sa aud ca macar un tanar politician s-a implicat real si in promovarea muzicii romanesti.
In fond marii ambasadori ai unor tari din occident sunt: artistii, sportivii, actorii. Nu intamplator pe primele locuri in lista celor mai influenti oameni din lume se afla Bono. Nu intamplator Mihaela Radulescu a strans o suma exorbitanta intr-o singura dupa-amiaza.
Intr-o tara normala un show Vita de Vie ar “atinge” ca performanta pe toate planurile productiile marilor trupe din Occident.
Si in final imi pun intrebarea din titlu: Rock-ul este un produs sau o valoare a poporului roman?
Va dau un exemplu: Vita de Vie – Basul si cu toba mare – Live la CokeLive

Un loc in care natura a uitat ca vine toamna

Manastirea Sfantului Andrei.

M-am hotarat sa scriu depsre acest loc pentru ca este, pe langa alte multe manastiri pe care le-am vizitat, un loc in care Cerul se uneste cu Pamantul. In zilele “simple” ale anului este o liniste desavarsita. Singura muzica care se aude este cea a pasarilor si cel mult o inregistrare cu un cor de calugari intonand imnuri sau Psalmi.

La inceput a fost doar o pestera unde legenda spune ca statea Apsotolul si povestea bastinasilor despre minunile Mantuitorului, propovaduia Evanghelia si “promitea” viata vesnica de dupa moarte.
Ulterior a aparut prima bisericuta (actualmente Paracliser) si cateva chilii sarace undeva in spate. Calugarii se autogospodaresc. Au o gradina de legume frumoasa si roditoare.
A urmat o casa unde sunt gazduiti pelerinii, unde locuieste si staretul si de unde duminica vine un miros frumos de mancare gustoasa. Este o casa pe un nivel de un alb stralucitor, neatins de praful civilizatiei ci o mare gradina de flori care primavara se intrec in miresme.
Acum cativa ani a inceput constructia marii biserici. La ora aceasta este gata pana la pictura interioara. Urmeaza probabil cea exterioara. In mare parte totul s-a construit din donatiile celor aflati in trecere la manastire sau cei care s-au casatorit sau si-au botezat urmasii in acest loc sfant.
De ce scriu despre acest loc uitat de lume?
Am fost in week-end acolo. Drumul de la Cernavoda pana la Ion Corvin e de poveste, imbracat in culorile toamnei.
Dar acolo… iarba era de un verde crud linistitor iar pomii parca uitasera ca se schimba anotimpul. Si probabil ca nici nu luasera in calcul faptul ca se schimbase ora la miezul noptii.

Era duminica si era multa lume.
Dar pacea domnea in mica pestera.
In biserica mare se pregatea o logodna.
In Paracliser era si mai liniste.
In spate, la chilii calugarii se pregateau de odihna. Sau de rugaciune.
Cand mi-e greu inchid ochii si ma gandesc la pestera. Si linistea vine.