Feed on
Posts
Comments



Si cand ziceam ca nimic nu se mai poate intampla… Ei bine ieri seara mi-au spart masina cat am fost la vot si mi-au luat din portbagaj o sacosa cu haine (sacosa de turneu) si o sacosa de mancare…

Sincer, nici macar nu m-am suparat! Sa le poarte si sa le manance sanatosi… Dar as vrea sa fac intr-un fel sa-mi parvina cartile care se aflau in portbagaj. Sunt importante pentru mine. Si nu se gasesc asa simplu in Romania. Sunt carti de specialitate, in engleza, si sincer nu cred ca au ce sa faca cu ele!
Le vreau inapoi!

Ahh… Si le mai multumesc pe aceasta cale ca nu au luat sacosa cu hainele lui Andrei ca lasau copilul in fundul gol!

Basescu


Am aceeasi parere ca majoritatea romanilor despre politica si politicieni: toti sunt la fel.
Dar Base mi-e simpatic, atunci cand nu-mi e antipatic. Reuseste, cum putine persoane reusesc asta, sa-mi placa sau sa-mi displaca profund la anumite faze.
La cea cu ziarista i-am tinut partea pentru ca omul avea dreptate: dupa nopti nedormite, cu nervii intinsi la maxim, intr-o zi relativ grea pentru el, tu nu-l lasi in pace si fugi dupa el la magazin?!
Imi place cum isi pune el cate ceva in cap si duce la bun sfarsit.
Ma gandesc uneori cum l-au acuzat unii ca nu este invitat in nici o tara straina si nu invita presedinti de tara pe la noi. Pai ce sa vada?! Un trafic infernal in Bucuresti?! Aaa, ba nu! Ca se opreste circulatia. Deci nu are ce sa vada. Doar sa ne enerveze pe noi si mai rau! De ce sa nu se ocupe de noi cat sta el la Cotroceni?! De ce sa umble pe planeta in cautarea a ce?! Ca oricum se trezesc altii sa dea cu bata’n balta prin declaratii de moment!
L-am vazut aseara la Turcescu si mi-a placut de el ca vroia sa fie lasat sa-si termine ideea sa nu tot fie intrerupt. Imi place de el ca se duce in tara sa-si faca “promovare” daca canalele media il “refuza”.
E baiat destept. Si vorbeste pe intelesul tuturor nu cu scoala de diplomatie si manipulare cum fac altii. Asa am observat ca au “reinvatat” si altii sa vorbeasca direct fara ascunzisuri si inflorituri.
Am cele mai putin asteptari de la el ca sa nu fiu dezamagita. Cum nu ma mai astept la nimic frumos din partea intregii clase politice.

Deva


Am fost la Deva pentru trei zile. Este orasul copilariei si adolescentei mele. Este un oras linistit. Sau cel putin era. Un oras in care poti sa respiri aer curat si linistea unei vacante.
Pentru mine este un oras plin de amintiri si prieteni.
As putea povesti de cate ori am urcat pe cetate pe jos si ce experiente am avut. Cum ieseam “la picnic” acolo. As putea sa spun cu mana pe inima ca erau zile de week-end in care “faceam sant” pe centru plimbandu-ma de mana cu iubitul. Port nostalgia discotecii (unica) de la parterul Casei de Cultura, unde eram pe cale sa-mi bat prietenul pentru ca dansa lasciv cu o alta. Discoteca care acum s-a transformat in sala de fitness. Pot vorbi la nesfarsit de zilele si orele pe care le-am petrecut “la stanci” (scarile din fata casei de cultura); de “escapadele” in barul Lido unde isi facea veacul lumea interlopa si care acum s-a transformat in Casa de Pensii.
De liceul Decebal, transformat in Colegiul National, unde mi-am petrecut patru ani din viata si unde m-am simtit libera.
Acum orasul e in (re)constructie, ca mai toata Romania. Este un dute-vino continuu. In locurile pitoresti din copilarie acum s-au “nascut” banci.
Ma incearca o nostalgie bolnavicioasa.
Mi-ar placea sa stiu ca timpul se va dilata la un moment dat si macar sentimentele de fericire vor fi continuue.
Acum sunt in pragul unei depresii! Ajutor!

As fi vrut sa pun o foto cu poseta mea care este admirata de prietenele mele dar care nu atrage defel atentia barbatilor… Mai putin conteaza…

In fiecare zi imi propun sa fac ordine in ea. Si la aceasta actiune sunt sarguincioasa. Chiar fac. O data pe saptamana. Problema este ca pana ies din casa in dimineata ce urmeaza serii cu actiunea de gsopodina, haosul se instaleaza vesel ca la el acasa.

Poseta mea are doua compartimente si este despartita de un buzunar cu fermoar. Unde de obicei stau facturile ce trebuiesc puse sistematic in plicul pentru contabilitate.

Pana aici totul perfect.

Intr-unul dintre compartimente sunt hartiile personale. De obicei tot facturi care trebuie sa ajunga in mapele de acasa care fiecare are o destinatie: chitantele de la intretinere, asigurarea mea, asigurarea lui Andrei (fiul meu), extrasele de pe contul personal… Si alte hartii de tip amintiri: biletel de dragoste, fotografii, vederi (imi vine sa ma uit in geanta sa va zic ce mai am… dar ma abtin). In celalat compartiment este portmoneul care este mai mult plin cu alte bonuri, cu alte biletele, cu chitantele de la ATM-uri si … nu mai spun (desi se poate deduce cu usurinta), ca iar sunt acuzata de habotnicie :-P .

Ehhh si ajungem la buzunarelul cel mai mic dar de la care porneste tot. Este in interior pe stanga cum deschizi geanta si este plin de farduri… pentru ca sunt multe nu se poate inchide cu fermoarul… si atunci “evadeaza” invadand restul compartimentelor. Uneori, in graba, de la caldura, sau pur si simplu ca nu am altundeva unde sa le pun, in acelasi loc ajung bratari si cercei si margele… Cheile de la casa si de la masina incearca uneori sa se strecoare in acelasi loc… Daca seara ma prinde pe drumuri trebuie sa gasesc un loc si pentru ochelarii de soare, care de altfel troneaza linistit pe crestetul capului…

Si daca scot tot afara imi dau seama ca sunt bogata in monezi de parca as fi dat iama in cutia milei…

Asta este geanta mea. Pe care eu o iubesc, prietenele o admira si barbatii nu o observa.

In seara aceasta, in drum spre clubul Bavaria unde aveau loc probele de sunet pentru Balul Facultatii de Arte, la podul Cotroceni ne-a oprit politia pentru ca trecea coloana oficiala… A lui Basescu.
Nu am nimic cu coloanele oficiale. Sa fie sanatoase. Au si ele rostul lor in traficul bucurestean. Dar ca sa fiu mai exacta nu am nimic cu coloanele oficiale ale Presedintelui, Primului ministru si a presedintilor care ne mai viziteaza tara. Rar. Ma rog, care viziteaza Bucurestiul.
Am insa o boala pe toti cei cu numere de corp diplomatic care isi trag cate o masina cu girofar si pornesc sa se “lupte” cu traficul. Si mai am o problema cu declaratia Primului ministru care a decis sa se mute inapoi in Bucuresti de la conacul din Snagov ca sa mai salveze o ora de somn din cauza cozilor interminabile de la intrarea in capitala dinspre Baneasa. EEE la astea imi vine sa urlu. Dar mi-e ca incasez o amenda precum Guse pentru tulburarea linistii publice. Hahaha!
Oricum. Dupa ce l-am vazut pe Presedinte in masina, usor ingandurat, am sunat-o pe mama si am intrebat-o daca o sa apara la vreo televiziune. Raspunsul a fost afirmativ. Asa ca nu mi-am dorit decat sa vorbeasca frumos, sa fie coerent si sa nu-i mai scape pasarele pe gura.

In loc de incheiere: am avut si noi de vreo cateva ori escorta de politie in diferite orase prin care am fost si am cantat! A fost haios!

Ma gandeam la nevoia de “modele” pentru noua generatie. Am auzit de mai multe ori in ultima perioada aceasta “lamentare”. Si poate ca este adevarat.
Insa traim niste vremuri in care este greu sa gasesti modele de urmat printre muritorii de rand.
Sunt vremuri in care se spera crearea unei armonii la nivel planetar. Armonie care nu se poate realiza incercand sa fim altii de cat ceea ce suntem, incercand sa-i copiem pe cei din jur.
Mi-a zis o prietena despre jocul on-line “Second Life”. Am intrat pe site, mi-am creat o identitate dupa care mi s-a facut rau. Un rau puternic din strafundul fiintei mele.
Si mi-am dat seama ca nu-mi doresc o alta identitate. Ca, desi jocul imi poate crea iluzia ca sunt multimiliardara si ca detin insule si pamant pe… Venus, sunt fericita cu viata mea asa cum este. Ca, desi mi-am cautat modele in adolescenta, la maturitate mi-am dat seama ca e important cine sunt si ce pot deveni.
Si armonia se “castiga” prin munca. Dar nu o munca fizica. Ci una cu tine insuti. Si este cea mai grea munca si cea mai mare lupta. Cand incepi sa realizezi care iti sunt punctele “negre” pe care ar trebui sa le transformi in calitati.
Este o munca al naibii de grea dar cu niste rezultate deosebite.
Mi-as permite sa idemn pe toti cei dornici sa gaseasca modele, sa-si ia ca reper “Luminita de la capatul tunelului”!

M-am decis ca telefonul mobil este un subiect bun pentru un post pe blog.
Pentru mine este sursa de fericire si de suparari.
Ieri de exemplu, am intarziat o ora sa-l iau pe Andrei de la gradinita si in mijlocul traficului, pe Kiseleff, unde nu puteam sa fac nici stanga, nici dreapta, inainte nu mergea, in spate nici atat, am realizat ca-mi uitasem telefonul mobil la birou. Nu puteam sa sun la gradinita, iar daca ma sunau nu dadeau de nimeni (ceea ce s-a si intamplat!). Si mi-am dat seama ca am mare nevoie de el.
Si iata analiza semi-SWOT a telefonului:
Sursa de enervare, suparare etc:
– apeluri sau mesaje cu concerte amanate/ dealuri cazute
– apeluri sau mesaje “promotionale”
– mesaje cu “reminder-uri” de achitat facturi (in special cand factura iti parvine cu o zi inainte)
– apeluri sau mesaje cu vesti proaste de orice tip
– pentru ca suna cand ti-e lumea mai draga.
CELE MAI GRAVE: – apeluri sau mesaje de despartire! Le urasc. Si mai ales persoana, pentru ca nu are curajul sa iti spuna, privindu-te in ochi, ce are de spus. Se “ascunde” dupa “fustele” telefonului.

Sursa de bucurie si fericire:
– apeluri sau mesaje de confirmari concerte/evenimente/dealuri
– apeluri sau mesaje cu urari de zi de nastere, onomastica, alte sarbatori legale
– apeluri sau mesaje cu vesti bune de orice tip
– pentru ca suna atunci cand te astepti mai putin la o veste buna.
CELE MAI FERICITE: – apeluri sau mesaje de iubire. Astea ma fac sa plutesc si abia astept momentul intalnirii cu persoana respectiva pentru ca stiu ca voi auzi ce are de spus uitandu-se in ochii mei.
Asa ca relatia mea cu telefonul mobil este sinusoidala.
Dar inclin sa il iubesc. Pentru mesajele frumoase pe care le-am pastrat :) si pentru cele care stiu ca urmeaza sa vina. Si pentru apelurile de confirmari pozitive.
Traiasca telefonul mobil si inventatorul lui!

« Newer Posts - Older Posts »