Zi de consultații astrologice: 1 octombrie 2017

BBC - Your Paintings - Consulting the OracleÎn ultimile 3 luni ale anului, din punct de vedere astrologic au loc două evenimente majore: ingresul lui Jupiter în Scorpion (10 octombrie) și cel al lui Saturn în domiciliu, în Capricorn (20 decembrie). Dacă primul va sta până pe 8 noiembrie 2018 înainte de a intra în propriul domiciliu din Săgetător, tranzitul celui de al doilea va dura până pe 17 decembrie 2020, cu o scurtă perioadă în care va fi în Vărsător, zodie pe care o co-guvernează alături de Uranus.

În perioada următoare vom fi bombardați cu informaii despre modul în care fiecare zodie, la modul general, va fi afectată de aceste tranzite. Dar cum vom fi afectați la nivel individual? Ce vom gândi și vom simți? Cum vom face față evenimentelor preconizate?

Cei mai afectați vor fi nativii zodiilor Capricorn și Scorpion în special, apoi cei din Rac și din Taur, urmați de Berbec, Balanță, Leu și Vărsător, dar și cei care au aspecte puternice în harta natală în aceste zodii.

Vă aștept la o zi de consultații astrologice, pentru a vedea cum vă afectează acestea tranzite. Vă propun o abordare psiho-astrologică orientată pe identificarea resurselor interne, a calităților și a valorificării oportunităților.

Data: 1 octombrie 2017

Interval orar: 10.00 – 18.00 (ședință individuală de 50 de minute)

Programări și alte detalii  la telefon: 0723.169.105 (regula: primul venit, primul servit)

 

Marte în Capricorn

earthchanges73_25
John Martin’s ‘Pandemonium’

Luna octombrie stă sub tranzitul lui Marte prin Capricorn. Deși ingresul a avut loc pe 28 septembrie, iar intrarea în zodia Vărsătorului va avea loc pe 9 noiembrie, aproape tot tranzitul se desfășoară pe parcursul lunii lui Brumărel.
Înainte de a porni analiza efectivă a acestui tranzit, mi-a trecut prin minte să verific „istoria recentă”, să văd ce s-a întâmplat la ultima trecere a Războinicului prin zodia Construcției. Am descoperit cu surprindere, una plăcută mărturisesc, că tranzitul cel mai recent a avut loc în perioada 27 octombrie – 5 decembrie 2014. Vă reamintesc că atunci s-au desfășurat cele două tururi de scrutin pentru alegerile prezidențiale din România, având punctul culminant pe 16 noiembrie, când toate jocurile anticipate în culisele politicii au fost „dejucate” de o trezire a conștiinței în peste 1 milion de cetățeni români, numiți „nehotărâți”, care au mers la vot. Rezultatul jocului democratic de atunci a intrat în istoria recentă a țării.

Bine,bine, veți spune, dar alegerile parlamentare din acest an vor avea loc pe 11 decembrie. Este adevărat. Atât doar că, în această perioadă, ne aflăm în plină campanie electorală neoficială. Totul este pus sub semnul întrebării, îndoiala și nesiguranța sunt prezente, în ciuda unor certitudini și a siguranței de sine manifestate de unele grupuri sau indivizi.

Dar să le luăm pe rând și să analizăm toate elementele. Simbolistica lui Marte este asociată cu războinicul, cu independentul, cuceritorul. Este planeta inițiativei, a curajului, a ruperii barierelor și limitărilor. Capricornul este zodia structurilor, a legii și ordinii, a determinării și consecvenței. Iar Pluton, al cărui tranzit prin această zodie se află abia la jumătate, este guvernatorul subteranului, al adâncurilor, al inconștientului. Cum spuneam și în alte analize, energiile plutoniene „atacă” fundamentele oricărei structuri. Dacă sunt putrede, se vor clătina și vor cădea odată cu toată „clădirea”. Este bine să păstrăm în minte că Saturn, guvernatorul Capricornului, se află în Săgetător în toată această perioadă, zodie care guvernează principiile, valorile morale, credințele, ideile care stau la baza formării legilor care guvernează existența individuală și de grup.

Tranzitul lui Marte prin Capricorn este interpretat de regulă ca fiind unul care animă dorința de a clădi ceva durabil în timp. Reprezintă nevoia de stabilitate internă și exterioară, pentru care fiecare individ sau grup va munci și își va folosi toate resursele. Se formulează obiective clare pe termen mediu și lung, bazate pe analize amănunțite, atât la nivel individual cât și la nivel de grup.

Simbolistica plutoniană vorbește despre distrugere și reconstrucție, despre moarte simbolică și renaștere, metamorfoză, despre alchimie și transformarea plumbului în aur, despre piatra filosofală. Pluton în Capricorn pare să aibă menirea trezirii unei conștiințe orientate spre adevăr: un adevăr individual armonizat la un adevăr universal. Sub o formă sau alta, de când a început tranzitul plutonian prin această zodie, ce a fost și continuă să fie putred în adâncuri, este scos la lumină, făcut cunoscut. Dar lucrurile nu se opresc aici. Este necesară o schimbare alchimică, o valorizare a „mizeriei” pentru un scop mai înalt, care poate fi reprezentat de o structură solidă pentru întreaga comunitate, pentru umanitate.

Am putea presupune, privind spre lecția trecutului, că Marte și Pluton colaborează pentru crearea, realizarea, unui sistem, a unei structuri solide, clare, ferme, cu o fundație sănătoasă. Fie că ne referim la individ sau la societate, putem vorbi despre trezirea conștiinței în indivizii care „se țin departe” de interesul comun al societății, despre nevoia intrinsecă de implicare, despre curajul de a ieși din zona de confort în ciuda tendinței de abandonare într-o gândire predominant „depresivă” de genul „nimic nu se schimbă”, „totul e la fel” etc.

Revenind la povestea cu alegerile. În 2014, al doilea tur de scrutin s-a desfășurat pe conjuncția Marte-Pluton în Capricorn, iar rezultatul a uimit, a bucurat sau a înfuriat.

Continuarea în revista Astrotext.

Marte în Capricorn (26 octombrie – 4 decembrie 2014)

marte-capricorn-2014În structura fiinţei umane un loc aparte îl are capacitatea de a fantaza, de a formula idei filosofice, de a seta idealuri şi de a contura principii de viaţă. Însă vine momentul când toate acestea trebuie să prindă viaţă în concret, în realitatea externă, în relaţie cu lumea.

Continue reading Marte în Capricorn (26 octombrie – 4 decembrie 2014)

Luna Noua in Capricorn – 11 ianuarie 2013

“Si si-au adus aminte ucenicii Lui ca este scris: ‘Ravna casei tale ma mistuie’. / Au raspuns deci iudeii si I-au zis: ce semn ne arati ca faci acestea? / Iisus a raspuns si le-a zis: Daramati templul acesta si in trei zile il voi ridica. / Si au zis deci iudeii: In patruzeci si sase de ani s-a zidit templul acesta! Si Tu il vei ridica in trei zile? / Iar el vorbea despre templul trupului Sau.” – Evanghelia dupa Ioan, cap 2 v. 17 -21

Vineri, 11 februarie 2013, la ora 21:44 (ora Bucurestiului) are loc evenimentul astrologic de Luna Noua la gradul 21:46  in Capricorn si in casa a V-a a momentului, avand Ascendentul la gradul 17:29 in Fecioara.

Orice Luna Noua vorbeste despre inceputuri, despre “plantarea unor seminte”, interioare sau exterioare, care isi vor da roadele lor functie de pamantul in care le-am sadit si de grija pe care le-o purtam.

Continue reading Luna Noua in Capricorn – 11 ianuarie 2013

Luna Noua in Capricorn – 24 decembrie 2011

“De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.” – Scrisoarea I Catre Corinteni a Apostolului Pavel cap. 13.

Luna Noua in Capricorn  se formeaza in data de 24 decembrie (2011), la ora 20:05, ora Romaniei, la gradul 2:34 (Capricorn). Ascendentul momentului se afla la gradul 14:37 in  Leu, iar conjunctia luminariile se formeaza in casa a V-a a iubirii, a copiilor si a creativitatii, in apropierea lui Pluton.

Continue reading Luna Noua in Capricorn – 24 decembrie 2011

Luna Noua in Capricorn – constructia Templului interior

0251_moon “Sa-Mi faca un locas sfant, si Eu voi locui in mijlocul lor” (Exodul 25-27)

Incepem 2011 cu o Luna Noua in Capricorn si o Eclipsa partiala de Soare, vizibila si de la noi! Cu conditia sa fie cer senin!

Este un eveniment astral care se produce in semnul zodiacal corespunzator constructiei, semn al rabdarii, al strategiei si al organizarii, al planurilor bine facute, al rezistentei psihice si al unui sistem de valori puternic.

Orice Luna Noua presupune noi inceputuri, noi proiecte, noi planuri. Orice Luna Plina descatuseaza energii aflate in interiorul fiintei de care suntem constienti sau nu, dar pe care le putem folosi cu ocazia urmatoarei Luni Noi.

Eclipsele, fie ele de Soare sau de Luna, sunt momente in care, la nivel psihologic, ajung la nivelul constientului, o serie de aspecte ale psihicului nostru de care am fost constienti candva, sau de care abia acum putem deveni constienti.

In istoria omenirii, momentele de eclipsa solara erau considerate a fi malefice, negative, stramosii nostri considerand ca fortele intunericului se hranesc cu energia soarelui, cu lumina acestuia, prevestind intamplari negative in viata pamantenilor. Doar Initiatii considerau aceste momente optime pentru degajarea unor energii si folosirea lor in ritualuri de veneratie fata de Zei.

Asadar, dupa evenimentele astrologice care s-au produs si cele care au incheiat anul 2010, si care, in majoritatea lor au avut ca scop trairi la nivelul psihic, la nivel de constiinta de sine, de relevare a unor adevaruri interioare, de (re)descoperire a unor cai spirituale, in general de trezirea interesului fata de spiritualitate la nivel de individ, de (re)descoperire a Credintei si a Divinitatii launtrice, este momentul in care ne apucam sa construim templul nostru interior in care Divinul sa traiasca si sa se manifeste.

Conjunctia Luna-Soare se produce “acasa” la Saturn, planeta care, aflata in Balanta, se afla in relatie de cuadratura cu acest aspect de Luna Noua. Mai pe intelesul tuturor, este o relatie tensionata, constrangatoare. Marele Intelept al zodiacului, aflat in zodia echilibrului si a Dreptei Judecati, nu ne lasa sa construim oricum. Ne cere sa fim corecti si drepti in procesul nostru. In principal nu ne lasa sa ne folosim de ceilalti, sa calcam “pe cadavre” pentru a ne atinge scopurile si idealurile. Nu ne lasa sa-i sacrificam pe ceiallti pentru evolutia noastra. Nu ne lasa sa fim egoisti.

O alta provocare o da Neptun care, in relatia sa tensionata cu Venus (cuadratura) ne pune fata in fata cu orgoliile noastre, cu vanitatile cu care ne-am obisnuit si care, cel mai adesea, se suprapun peste niste imagini de sine false, eronate sau autoinduse. Se poate accentua orgoliul de natura spirituala, orgoliile fine. Unii dintre cei angrenati in cautari de natura spirituala, pot fi pusi in fata unor incercari care au ca scop intarirea credintei, a smereniei si a puterii de a se pune in slujba celorlalti.

“Nu savarsi nicicand vreo fapta de care sa te rusinezi, nici fata de un altul, nici fata de tin.

Si mai ales, respecta-te pe tine insuti”. (Imnurile Sacre – versurile XI-XII)

Imaginea de ansamblu a astrogramei momentului ne arata ca Ascendentul se afla in Pesti, in zodia misticismului si a credintei, a izvoarelor nesecate de energie pura, dar si a zodiei ce indica o inclinare remarcabila spre sacrificiu. In relatie de conjunctie cu Ascendentul se afla Lilith, care ne indeamna sa ne invingem indoielile si sa ne sporim Credinta in Dumnezeu, sa cautam sa punem in practica Iubirea de Sine manifestata prin Iubirea Aproapelui. Si nu in ultimul rand, o mai mare comunicare cu Ingerul Pazitor si/sau cu Entitatile Superioare, de acceptare a Ierarhiei Ceresti. Lilith se afla in relatie de cuadratura cu Destinul si cu Pluto, aflate in Capricorn, zodie care reprezinta si autoritatea si ierarhia. Imaginea “in oglinda”, sau “partea intunecata” a acestui aspect arata ca pot exista situatii in care consumurile de droguri sau analgezice poate creste, la fel de bine cum starile de halucinatie pot crea o imagine deformata asupra realitatii inconjuratoare sau, si mai rau, pot duce la pierderea discernamantului. Cei inclinati spre vicii vor putea deveni victime ale propriilor slabiciuni. 

Un alt suport energetic, benefic de aceasta data, puternic, dar nu tensionat, este realtia pe care cei doi benefici ai zodiacului o au: Venus in Scorpion se afla in trigon cu Jupiter in Pesti (care este conjunct cu Uranus – Marele Transformator). Putem descoperi in noi rezervoare imense de iubire, rezervoare neconstientizate pana in prezent. Vom avea curajul si puterea de a manifesta iubirea. Iar daca nu vom reusi, vom fi “impinsi de la spate” de Marte, care se afla in relatie de sextil cu Venus. Marte ne poate crea ocaziile si spatiile de care avem nevoie pentru a manifesta acele sentimente nobile pe care acum le descoperim in interiorul nostru, acele sentimente pe care le cunosteam in teorie, dar pe care nu stiam sau nu puteam sa le manifestam

“Ingrijeste-te de sanatatea trupului tau, dar da-i cu masura bautura, mancarea si miscare,

si numesc masura ceea ce nicicand nu te va stanjeni.” (Imnurile Sacre – Versurile XXXII – XXXIV)

Luna Noua in Capricorn este, asadar, un eveniment astrologic cu o puternica orientare spre constructie pe toate planurile: fizic, mental si spiritual. Se impune o mai mare atentie asupra corpului si in special sistemului osos si articulatiilor. Asadar, plimbarile in aer liber si exercitiile usoare pentru o mai mare flexibilitate sunt indicate. La nivel mental si spiritual este important sa ne “construim” un sistem de valori morale care sa fie in concordanta cu Universul si cu Legile acestuia, cu Legile Spirituale. La nivel relational e bine sa ne amintim doua “invataminte”: ‘iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” si “dati Cezarului ce al Cezarului si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu”. Mai precis, suntem indemnati sa intelegem ierarhiile si sa le acceptam, sa nu ne impunem cu forta si sa nu cerem respectul. Sa intelegem ca respectul se castiga prin ceea ce transmitem. Suntem invitati sa invatam rabdarea si sa ne facem baze solide, si sa acceptam ca adevaratele structuri, cele rezistente in timp si spatiu, sunt cele care au ca ingrediente Increderea, Rabdarea, Seriozitatea si Ordinea.

O Luna Noua Constructiva si trainica cat pentru un an!

Andreea

Luna Plina in Capricorn

full moonLuna Plina in Capricorn – divort

De cateva zile ma tot uit pe harta astrala a datei de 26 iunie la ora 13,30. Initial m-am minunat de ce spectacol astral realizeaza planetele pozitionate astfel incat totul se intampla cu precizie, liniile care le “leaga”, aparent, sunt perfect conturate si de intensitate maxima. Intr-o alta zi m-a cuprins teama, pentru ca, dincolo de aspectele frumos “desenate” exista forte foarte puternice care influenteaza, vrem nu vrem, subconstientul colectiv si, implicit pe cel individual. Si am mai asteptat o zi sa simt acest aspect in profunzimea lui, nu doar sa-l privesc cu ochii si sa-l gandesc cu mintea.

Asadar, vorbim despre Luna Plina in Capricorn.

Luna Plina se produce in fiecare luna, iar in aceasta zodie, in fiecare an. Nimic nou sub Soare am putea spune. Cred ca ati remarcat ca, in fiecare an, lucrurile se desfasoara dupa un anumit tipar. La “cumpana dintre ani” ne punem o dorinta, iar la jumatatea anului suntem pusi sa alegem daca vrem implinirea acelei dorinte sau continuam in suferinta. Cam asta a facut Luna Plina in Capricorn in anii trecuti, a schimbat ceva in viata noastra inca de la radacina, de la fundatie.

Anul acesta Mama (Luna) si cu Tata (Soarele) isi dau intalnire la masa negocierilor prin avocati. Este o negociere “astrala” la care se discuta fie termenii de reconstructie a familiei, fie termenii unui divort dur si greu si cu urmari dramatice pentru toti cei implicati, sau dimpotriva, un divort amiabil, dar costisitor. Si ma refer nu doar la nivel de individ, ci la nivel de societate. Pentru ca schimbarea la fata a societatii are loc o data cu schimbarea interioara a fiecarui individ care o compune.

Luna in Capricorn este ca o mama rece si rigida, sau ca o mama care este lipsita de copiii sai si sta intr-un castel rece, inconjurata de curteni necurtenitori, si care isi mascheaza suferinta. Luna in Capricorn isi calculeaza fiecare gest, fiecare emotie, isi planifica cand sa fie fericita si cand sa fie trista, isi analizeaza si isi reprima orice manifestare a energiilor feminine.
Pe de cealalta parte, Soarele in Rac isi pierde din caldura, din lumina si speranta. Este un “soare cu dinti” care ii duce dorul jumatatii sale, dar care nu-si poate manifesta emotiile de frica de a nu fi judecat. Este ca un barbat pe care societatea il obliga sa renunte la femeia iubita, sa renunte la mama, la camin sau la traditii, pentru a-si infrunta soarta in lume.

Continuarea pe AstroCafe