Sub pecetea Scorpionului

scorpion-v4Sfârşitul lunii octombrie este plin de evenimente astrologice. Mercur intră în mişcare retrogradă în amiaza zilei de 21, moment în care Vestitorul Zeilor se află în Scorpion şi în casa a X-a a autorităţii, legii, carierei şi statutului social, în timp ce Ascendentul este în Capricorn şi în conjuncţie cu Pluton. Pe întreaga perioadă a retrogradării lui Mercur, care durează până pe 11 noiembrie, este posibil să avem probleme în comunicare, să apară probleme cu corespondenţa, să nu recepţionăm sau să nu ni se recepţioneze mesajele, să avem dificultăţi în negocieri. Retrogradarea având loc în sectorul Scorpionului, zodie asociată cu resursele celorlalţi, cu moartea şi renaşterea, cu inconştientul, Vestitorul Zeilor, cu calitatea sa de element alchimic, aduce posibilităţi de metamorfoză atât a gândirii, cât şi a modului în care ne gestionăm resursele interioare, inconştiente. La un nivel mai practic, pot avea loc întârzieri în semnarea unor contracte, în special cele de împrumut financiar, ceea ce poate fi un răgaz excelent pentru a reanaliza condiţiile contractuale, astfel încât să nu se scape vreun detaliu care poate să facă diferenţa. Pe de altă parte pot apărea amânări de plată ale unor drepturi salariale, probleme în rezolvarea unor moşteniri sau în gestionarea unor fonduri care ne-au fost puse la dispoziţie.

Continue reading Sub pecetea Scorpionului

28 noiembrie 2012 – Luna Plina in Gemeni

“Cereti si vi se va da;  cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide. / Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si celui ce bate i se va deschide. / Sau cine este omul acela intre voi care, de va cere fiul sau paine, oare el ii va da piatra? / Sau de-i va cere peste, ii va da sarpe?/ Deci, daca voi rai fiind, stiti sa dati daruri bune fiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?” (Evanghelia dupa Matei, Cap. 7, v. 7-11)

Pe 28 noiembrie, la ora 16:47 (ora Romaniei), se formeaza aspectul de Luna Plina in Gemen. Opozitia Luminariilor este in conjunctie stransa cu axa Ascendent-Descendent, se formeaza la gradul 6:47 pe Axa Cunoasterii si a calatoriilor, iar Acsendentul se afla la gradul 10:45 in Gemeni.

Continue reading 28 noiembrie 2012 – Luna Plina in Gemeni

Aspecte planetare importante in noiembrie 2012

Noiembrie incepe cu Luna in Gemeni, in conjunctie cu Jupiter retrograd si cu Lilith, si in relatie tensionata cu Marte si Junona din Sagetator, combinatie care aduce o stare mentala agitata, o avalansa de ganduri si ambitii si implicit probleme de comunicare. Sunt indicate activitatile de lucru manual, dar si lectura, scrisul si plimbari scurte in natura.

Continue reading Aspecte planetare importante in noiembrie 2012

Calatoria initiatica spre Erosul interior

venussimarte

Ultimile doua luni au fost marcate, din punct de vedere astrologic, de conjunctia Venus-Marte, inceputa pe 16 august la grad perfect si desfacuta pe 7 octombrie, cand Venus a pornit intr-o miscare aparent retrograda.

Cele doua planete, simbolizand energiile feminine, respectiv masculine, din fiecare dintre noi si modul lor de manifestare, s-au intalnit pe Cer dar si in interiorul nostru.

Daca ar fi sa ne uitam la ce s-a intamplat in Balanta acum doua luni, am putea traduce intr-un limbaj de poveste, ca Zeita frumusetii, a iubirii si a artei, l-a primit in casa sa pe puternicul si neinfricatul Marte. S-au indragostit atat de tare unul de celalalt, datorita mediului armonios in care s-au intalnit, a frumusetii ce-i inconjura si a cantecelor si poemelor de dragoste ce le-au fost inchinate si care le-a deschis inimile facandu-i sa zburde, incat au ales sa plece impreuna intr-o calatorie a iubirii. Asa se face ca pret de aproape doua luni au fost nedespartiti, mergand umar langa umar, sau unul putin in urma celuilalt, admirandu-se din toate unghiurile, cercetand fiecare perfectiunea celuilalt.

Si, pe nesimtite, au intrat in Scorpion. In locul in care in Marte s-a trezit dorinta ascunsa de a lua conducerea, de a domina si de a cauta si in profunzimea perfectiunii exterioare, in interior. Venus a parut incantata sa descopere laturi ascunse, misterioase ale calatoriei in doi. Ii placea sa descopere lururi noi despre ea si despre el. Ii placea sa il aiba aproape si se lasa purtata prin intunericul lumii ascunse, o provocare pe care Marte a primit-o cu neinfricare, dar Venus cu o strangere de inima.

Continue reading Calatoria initiatica spre Erosul interior