Saturn – Tatăl și Supraeul

Andreea-Talmazan-Saturn-la-inceputul-textuluiDin 20 decembrie Saturn revine, după 28 de ani, în Capricorn, zodia pe care o guvernează deplin. Să facem o foarte scurtă introducere în simbolistica celor două elemente, planeta și zodia, ca mai apoi să trecem la analiză. Așadar, tradițional, Saturn reprezintă imaginea tatălui, a legiuitorului, a comandantului suprem. Este autoritatea absolută, cea care impune limite, legi, respectarea ordinii, creează structuri și planuri pe termen lung. Capricornul oferă spațiul, contextul calitățile necesare pentru punerea în practică a scopurilor pe care le are Saturn. Este, ca să spunem așa, contextul „legal” în care Saturn își poate desfășura activitatea nestingherit. Și, nu în ultimul rând, Saturn (Cronos) este Timpul.

Vă propun să privim acest tranzit al lui Saturn prin domiciliu dintr-o perspectivă psihanalitică. Indiferent de aspectele pe care le va forma în răstimpul a aproape trei ani de zile, simbolistica rămâne aceeași. Ceea ce se poate schimba este atitudinea la nivel de individ față de realitățile înconjurătoare, precum și percepția la nivel de grup.

Un limbaj comun

În cea de a doua teorie despre structura psihicului uman, Freud introduce noi concepte: se, eu și Supraeu. Se-ul, pe scurt, este descendentul inconștientului din prima teorie freudiană, iar conținuturile sale, dezorganizate, sunt în strânsă legătură cu biologicul. Este înnăscut, deci moștenit. Eul se „naște” din se prin renunțarea la acele elemente care nu îi mai sunt utile sub influența lumii exterioare. În stilul său caracteristic, Freud a recurs la o metaforă pentru a descrie relația dintre cele două structuri: „În raporturile sale cu Se-ul, el [Eul] este aidoma călărețului care trebuie să strunească forța superioară a calului, cu diferența că ultimul își domină calul cu propriile forțe, în timp ce Eul se folosește pentru dominarea Se-ului de forțe împrumutate. Această comparație poate fi dusă puțin mai departe: asemenea călărețului căruia, dacă nu vrea să se despartă de cal, nu-i mai rămâne adesea altceva de făcut decât să-i lase acestuia frâu liber pentru a-l duce încotro voiește, Eul traduce de obicei în acțiune voința Se-ului, ca și cum ar fi vorba de propria sa intenție.”

Supraeul este structura în care se dezvoltă autoobservarea, autocritica și alte activități reflexive, în care se află introiectele parentale. La „nașterea” supraeului contribuie tatăl, prin intervenția sa în relația dintre mamă și copil. Este acela care impune limitele, trasează regulile. Ca si celelalte două structuri psihice, are și el o dimensiune conștientă și una inconștientă. Cea conștientă este reprezentată de capacitatea individului de a respecta reguli, de a se raporta la un sistem de valori și de a avea repere morale care îl ajută să trăiască într-un grup și o societate. Cele inconștiente sunt în strânsă legătură cu imaginile parentale introiectate.

Unii cititori pot fi familiarizați din diverse articole cu conceputul de „vocea interioară sabotoare” sau cel al „maimuței din cap”: Într-un demers psihanalitic, această dimensiune inconștientă are multe forme de a se face cunoscută, prin intermediul viselor, al transferului asupra analistului (care este privit ca o autoritate), pe parcursul discursului analizandului. Când sentimentele de rușine și vinovăție sunt prezente și intense, conținuturile inconștiente ale supraeului își fac apariția.

Dacă punem în acord limbajul psihanalitic cu cel astrologic, supraeul este simbolizat de Saturn. Să încercăm să ne imaginăm că el este în interiorul minții și este un obiect exterior care acționează fără a avea puterea de a schimba ceva. Este, așadar, partea din minte „responsabilă” cu reperele de viață, cu valorile și principiile după care fiecare individ își guvernează existența. Ne putem imagina că avem drepturi depline (precum are Saturn în Capricorn) de a face legi, de a trasa direcții pe termen lung, de a stabili obiective și planuri prin care acestea pot fi atinse.

Omul poate alege doar lucrurile de care este conștient. El știe ce are de făcut pentru a fi acceptat de cei din jur. Fiecare om are modul propriu de a se raporta la autoritate, mod pe care l-a dobândit în relația cu propriii părinți. Poate percepe autoritatea ca fiind corectă și dreaptă sau, dimpotrivă, ca fiind incorectă și nedreaptă. Iar principalul sistem de la care se raportează sunt nevoile personale și la calitatea răspunsurilor la aceste nevoi pe care le-a primit din partea părinților în copilărie.

Individual

Există un moment, o perioadă mai exact, în viața omului când realizează, fie dintr-o nevoie interioară, fie din evenimente exterioare, că trebuie să schimbe ceva, dar nu știe exact ce. Nemulțumirea față de viață în general își are rădăcinile într-un supraeu rigid. În situațiile în care o persoană are probleme repetate cu superiorii, aceasta are în minte imaginea unei autorități parentale cu care se luptă în inconștient.

Atunci când o persoană nu reușește să iasă din anumite scheme repetitive de viață, așa numitele scenarii, este foarte posibil ca acestea să fie legate de o reprezentare inconștientă a unei autorități care o va pedepsi dacă va încălca anumite reguli care au fost sedimentate în structura sa cognitivă.

Modul în care fiecare a trăit evenimentele din copilărie din relațiile cu părinții, trasează modul în care va relaționa cu ceilalți când va deveni adult. Pentru copii, și în special pentru copiii mici, este dificil să îți gestioneze stările de neliniște, de teamă, de confuzie, de nesiguranță.

Mulți dintre adulții din ziua de astăzi sunt copiii care au crescut cu convingerea că nu au voie să se enerveze, să își certe părinții atunci când acționează sau reacționează irațional, disproporționat față de ei. Sunt copiii care au crescut cu repere morale rigide, precum „fetițele nu vorbesc urât și nu se urcă în copaci”, „băiețeii nu au voie să se joace cu păpuși sau jocuri de fete.” Sunt copiii care au crescut fără o educație sexuală adecvată, dar cărora li s-au impus repere religioase frustrante, de neînțeles, iraționale care mai târziu dau naștere rușinii și vinovăției. Copiii care au fost convinși că a-ți exprima emoțiile este o dovadă de slăbiciune. La capitolul principii, poate cel mai interesant este cel legat de sărăcia ridicată la rang de calitate morală, dar și cel al îndurării umilinței, îmbrăcată în haina strălucitoare a smereniei.

Un eu matur din punct de vedere psihic este similar imaginii unui lider empatic. Se află simbolic la mijlocul dintre „natură și cultură”, adică dintre nevoile biologice și normele sociale. În relația cu celelalte două instanțe psihice, eul matur caută să gestioneze conflictele de asemenea manieră încât tensiunile interne să fie dizolvate. Să fie satisfăcute și nevoile și dorințele, și să se respecte și regulile și limitele impuse de supraeu. Un eu matur are capacitatea și profunda înțelegere de a flexibiliza limitele, astfel încât persoana să se adapteze social, să muncească și să iubească.

Grup

Continuarea în revista Astrotext.

Chance – riscurile seducției

chanceCel mai mare risc al meseriei de psihoterapeut/psihiatru apare atunci când ești sedus de pacientul tău și nu îți dai seama de acest lucru. Folosesc termenul „pacient” și am în minte atât un el cât și o ea.

Serialul „Chance” îl prezintă pe simpaticul Hugh Laurie în rolul unui psihiatru – consultant, care are rolul de a evalua pacienții și de a le recomanda tipul de terapie de care au nevoie. Printre aceștia se află și Jacklyn, o tânără blondă, atrăgătoare, care acuză că este teorizată și agresată fizic de către soțul său, un polițist de la omucideri,  un bărbat extrem de dur.  Dp primul incident grav, Jacklyn spune că uneori își pierde memoria pentru o lungă perioadă de timp. Atunci se manifestă o altă personaitate a ei, Jackie, care este extrovertită și dezinhiată.

Deși, la un moment dat Dr. Chance îi spune terapeutei lui Jacklyn că aceasta este într-o permanentă căutare a unui cavaler care să o salveze, nu pare să fie conștient că este sedus de aceasta. Aflat în plin divorț, cu o fiică adolescentă afectată de despărțirea părinților, cu probleme financiare, Chance se angajează într-o luptă de salvare a fermecătoarei blonde, apelând la un fost soldat dn trupele speciale. Ei își propun să găsească ceva „compomițător” legat de activitatea polițistului.  În ciuda evidențelor și a trecutului său, Chance nu își asumă că s-a lăsat sedus de pacientă, și își continua acțiunea de salvare.

Despre riscul seducției în relația terapeutică  Freud a scris în eseurile sale despre practica psihanalitică, numindu-l „transfer erotic”. El atrăgea atenția că pacientele NU se îndrăgostesc de medicul lor, ci de „persoana” pe care, în transfer, o proiectează asupra medicului. Spunea că, atunci când medicii se simt iremediabil îndrăgostiți de pacientele lor, este important să mai facă o tranșă de analiză.

Seducția joacă un rol important în viața ființei umane încă de la naștere, când bebelușul își seduce părinții pentru ca aceștia să îi ofere sentimente de dragoste, protecție, susținere, conținere etc. Seducția joacă un rol important ți în perioada adolescenței, când se reia jocul seducției infantile, dar în relație cu persoanele din afara cercului familial.

În cabinetele de psihoterapie, se pune din nou în scenă actul de seducție primar. Este un joc al seducției între cei doi participanți, care are c scop maturizarea. Dar, de-alungul istoriei, acest joc nu a rămas în tărâmul terapeutic și a fost pus în act.  Printre cele mai celebre cazuri de medici psihoattri și psihanaliști seduși de pacientele lor, sunt: Carl Gustav Jung și Sandor Ferenczi. Mult mai puține au fost cazurile de terapeute seduse de pacienții lor, printre care cea mai cunoscută este Frieda Fromm-Reichmann.

Seducția joacă un rol important în viața omului. Îl face să se simtă puternic, atrăgător, fermecător, important. În cazurile patologice, indică o puternică rană narcisică. Când aceasta se întâlnește cu o rană narcisică nevindecată a terapetului, lucrurile sfârșesc prost. Fie se întrerupe brusc terapia, fie se pune în act. Această situație nu ține cont nici de vârstă, nici de identitatea sexuală.

Dinamica seducției dintre pacient și medic este excelent expusă în serialul Chance. Povestea este prezentată exclusiv din perspectiva medicului, iar acest lucru face să fie și mai clară experiența terapeutică „de pe fotoliul” celălalt, din perspectiva relațiilor de obiect (colecția de parfumuri), clivarea sinelui rău și proiectarea în celălalt (Domnul D.), regresia terapeutului (actele ratate repetate din zona rofesională) ș.a.m.d.

LE: Deocamdată sunt disponibile doar 6 episoade, așa că este imposibil  să descriu încotro se-ndreaptă narațiunea. Dar este de remarcat cum personajul D., în unele secvențe, îmbracă haina analistului, realizând niște interpretări simbolice remarcabile. Chance și D par să formeze un cuplu analitic, având o alianță terapeutică și fiind implicați într-un proces terapeutic.

Prima şedinţă

prima-sedintaAparent, prima şedinţă de astrologie nu diferă de prima şedinţă de psihoterapie. Se întâlnesc două persoane, dintre care una este profesionistul, iar cealaltă este beneficiarul. Emoţii, generate în primul rând de noutatea întâlnirii şi a cadrului, sunt de ambele părţi. Specialistul se întreabă care este motivaţia pentru care persoana îi solicită întâlnirea. Clientul, de cealaltă parte, se întreabă ce va afla, cum va fi primit, cum se va simţi, dacă va găsi răspunsuri la întrebările care îl preocupă sau dacă va primi sau va găsi soluţii pentru problemele cu care se confruntă.

Continue reading Prima şedinţă

Zodiile şi inconştientul individual: Peşti

inconstient-pestiÎncep acest articol, ultimul din seria „Zodiile şi inconştientul individual” privind cu nostalgie, ca un nativ Peşti, înapoi, spre anul trecut, când a demarat acest proiect. Fac introducerea astfel întrucât sentimentul pe care îl trăiesc este specific zodiei, anume acela de „timeless”.

Uitându-ne la mandala pe care o reprezintă astrograma ştim că începutul este în Berbec, iar sfârştiul este în Peşti, dar totodată, nu există început şi nici sfârşit în acest cerc încărcat de simboluri şi semnificaţii. Este o roată fără sfârşit, un spaţiu fără timp, deşi de fiecare dată când priveşti o hartă astrologică vezi mereu ceva nou. Acest timp nedefinit, fără început şi fără sfârşit, este specific Peştilor. Marele ocean se întinde spre zarea fără margini, trecând dincolo de graniţele lumii şi ale minţii, într-o expansiune lipsită de agresivitate, dar menită să cucerească universul, tinzând spre o simbioză desăvârşită.

Păstrând în minte Infinitul, încercăm să desluşim ce se poate ascunde în inconştientul zodiei ce este asociată, pe de o parte, cu misticismul şi conceptele de iertare şi sacrificiu, iar, pe de altă parte, cu iluziile, fantasmele şi consumul de stupefiante şi alcool. Este de presupus că orientarea spre misticism, şi, în special, spre latura creştină a lumii spirituale, vine dintr-o imagine de sine a unui conducător cu suflet bun, care prin puterea sa de sacrificiu îi salvează pe cei din jur. Profunzimea şi deschiderea sufletească, specifică nativului Peşti, par să depăşească graniţele individualităţii. Eul său tinde să intre în simbioză cu celelalte Euri, iar graniţele sunt volatile, aşa cum zarea nu cuprinde capătul oceanului, iar ochiul nu cuprinde universul. Lipsa acestor graniţe poate fi consecinţa unui Eu slab, aflat sub dominaţia unui Supraeu moral dezvoltat defectuos, fiind mult prea flexibil, plastic, diferit de Supraeul Săgetătorului care este ancorat într-un principiu sau o filosofie, într-o morală conectată la realitate. Bunătatea şi altruismul exagerat, nelimitat al Peştilor, semn al unei tendinţe de a evita ce este rău, agresiv, sunt indicatori ale unei slăbiciuni şi imaturităţi psihice, a unei incapacităţi de conţinere a propriilor tendinţe distructive.

Nativul Peşti poate dezvolta o capacitate uimitoare de a suferi. Suferinţa devine o valoare, iar cuantificarea acesteia determină gradul său de moralitate. Astfel, cu cât mai mare este suferinţa, cu atât îşi întăreşte imaginea, autocreată, de salvator, de mântuitor. Obişnuit să gestioneze propria durere, prin transformarea ei într-o calitate, nativul, prin lipsa graniţelor şi a limitelor în raport cu lumea înconjurătoare, preia şi suferinţa celor din jur, în încercarea de a tămădui rănile prin sacrificiul de sine. Această orientare obsesivă spre exterior, nevoia de a vindeca şi de a prelua suferinţa celorlalţi, îl împiedică să se întoarcă spre sine, spre o cunoaştere reală a propriei fiinţe. Pe de altă parte, fuga de sine şi Eul slab al nativului îl împing spre o identificare cu cei din jur, trăindu-le viaţa şi experienţele. Este modul prin care dă sens vieţii sale, confundând slăbiciunea individualităţii sale cu toleranţa, iubirea faţă de semeni şi empatia. Pentru el, a fi empatic reprezintă identificarea simbiotică cu ceilalţi. Această identificare cu celălalt, o lipsă de distanţare care face ca limitele dintre Eu şi celălalt să dispară, îl face să fie incapabil de a fi într-o relaţie, de a fi un partener de cuplu. Devine adesea victima partenerilor, pentru că este incapabil să îşi imagineze răul. În spatele acestei situaţii, îmbrăcate cu haina martirului, se poate află plăcerea masochistă de a suferi. Angoasa de viaţă pe care o resimte şi uneori comoditatea, plus viziunea despre universalitatea umană, deci a sa, semne ale unei personalităţi slab structurate, îl determină să creadă în adevărul afirmaţiei că poate fi orice, Una cu ceilalţi, proveniţi dintr- Unul singur, Sursa, dar nu poate fi el însuşi.

Cu aceasta imagine de ansamblu a ceea ce poate popula inconştientul nativului Peşti ne putem explica nevroza de angoasă pe care o manifestă aceştia, în diferitele sale forme de fugă de sine însuşi, până la „fuga în boală”. Astfel, conversia devine principalul mecanism de apărare al acestui nativ. Ipohondria, specifică zodiei, este o manifestare a spaimei de a se confrunta cu propriul sine. Afecţiunile psihosomatice ale nativului Peşti indică nu doar emoţiile pe care le trăieşte acesta, cât mai ales natura conflictului interior de care fuge. Ca orice alt semn de apă, şi natura Peştilor este una depresivă. Însă, dacă la Rac este un simptom al anxietăţii de separare, iar la Scorpion este legată de pulsiuni reprimate, la Peşti depresia este slab conturată, deci greu de exprimat. Melancolia, aşa cum a descris-o Freud, este ilustrată de această stare depresivă a nativului acestei zodii. El duce un doliu după ceva ce a pierdut, fără să poată numi acel obiect pierdut, care cel mai probabil este slăbiciunea propriului Eu.

Îmi vine în minte o discuţie aprinsă ce s-a născut, într-un mediu academic, pe tema altruismului. S-a formulat ipoteza că o viaţă dedicată celorlalţi, sub haina largă şi protectoare a altruismului, poate indica o formă de patologie. Şi în unele medii spirituale un altruism exagerat este considerat o mască pentru un egoism exacerbat. Dar forma patologiei indicată de altruism dus la extrem poate fi exact această infantilitate a Eului, lipsa graniţelor dintre lumea interioară şi lumea exterioară, care poate duce, în unele cazuri, spre manifestări psihotice, la halucinaţii şi deliruri. Freud spunea că diferenţa dintre sănătatea şi boala psihică, nu este una de conţinut ci una de grad. Pornind de la această afirmaţie, este de presupus că altruismul excesiv, adică renunţarea la propria viaţă pentru a-i salva pe ceilalţi, poate indica o afecţiune psihică, o patologie.

Revenind la nativul Peşti, această tendinţă de a fugi de sine poate avea ca şi consecinţă izolarea în consumul de alcool sau de substanţe halucinogene, care au ca rezultat o decădere a individului. Incapacitatea de a face faţă realităţii înconjurătoare şi de a se identifica cu răul din lume, precum şi refuzul celor din jur de a mai fi sursă de suferinţă şi durere. Alcoolul şi substanţele îi oferă refugiul confortabil al fantasmelor.

Cum spuneam mai sus, principalul mecanism de apărare întâlnit la nativii Peşti este conversia, adică deplasarea în corp a conflictelor interne şi a afectelor asociate acestora. Afecţiunile psihosomatice reflectă nu doar natura conflictului, cât şi gradul de intensitate. Cu cât mai mare este acesta, cu atât suferinţa fizică este mai intensă. Un alt mecanism de apărare, sugerat şi de ideograma zodiei, este clivajul (scindarea Eului ), care devine manifest în principal atunci când, în încercarea de a se apăra în faţa unui mediu abuziv, care încearcă să îl modeleze într-o direcţie care aduce atingere convingerilor sale de natură mistică, nativul adoptă o atitudine total opusă celei de empatie şi de vindecare. Astfel, individul sensibil, bun, gata să se sacrifice pe altarul suferinţei universale, devine distant, opac, rece „ca gheaţa”. Identificarea cu victima şi cu idealul salvatorului sunt, de asemenea, mecanisme care îl ajută să funcţioneze în societate, conform structurii sale interne. Refugiul în fantasmă poate avea ca şi consecinţă delirurile, în special în cazurile extreme, când sunt posibile dezvoltări psihotice. În aceste cazuri sunt prezente halucinaţiile religioase, identificările cu diferiţi martiri sau personalităţi religioase.

Continuarea în revista Astrele.

Ateliere de astro-psihanaliza la Targul de Astrologie

targul de astrologieSambata si duminica, 17, respectiv 18 mai, incepand cu ora 16,15, voi sustine doua ateliere in cadrul Targului de Astrologie, editia de Primavara.

Pentru ca suntem in mai, iar Soarele se afla in tranzit prin zodia Taurului, m-am gandit ca este un moment oportun sa vorbim despre feminitate. Voi vorbi despre Venus, Luna, amplasarea lor in hartile personale, care sunt sensurile ascunse ale pozitiei lor in astrograma personala si a aspectelor pe care le formeaza cu alte planete. Mai mult decat atat, voi arata cat de utile sunt informatiile desprinse din harta natala, amplasate in contextul de viata, in (auto)analiza personala. Astfel, vom gasi impreuna raspunsuri la urmatoarele intrebari:

– Cum se reflecta Complexul lui Oedip in harta natala?

– Cum se identifica complexul matern in Harta natala?

– Cum descifram influentele lui Venus si a Lunii dintr-o perspectiva psihanlitica?

Seminariile sunt interactive, motiv pentru care va astept cu intrebari, cu datele personale si cu exemple personale.

Va astept cu drag!

Targul de Astrologie, 17-18 mai 2014, ora 16.15, Bistro Inspayer, strada Batistei nr. 24 A.

Intrarea libera!

Influenţa tendinţelor inconştiente asupra preferinţelor muzicale

muzica si inconstientAcest text reprezinta o parte, poate cea mai interesanta, din lucrearea mea de licenta. Public introducerea, o sectiune din partea de teorie si concluziile lucrarii. O Varianta intermediara a titlului a fost “Muzica – formatiune de compromis”. Multumesc inca o data celor care au participat la realizarea acestei lucrari prin participarea la sesiunile de testare.

 Introducere

Din cele mai vechi timpuri muzica face parte din viaţa oamenilor. Pentru Platon, muzica era un indicator al educaţiei, al sufletului, frumos sau urât. În Legile sale, referindu-se atât la natura omului cât şi la educaţia pe care o primeşte, marele filosof spunea că prin dans şi muzică se pot remarca calităţile sufleteşti ale oamenilor. Astfel „Deoarece dansul şi cântecul nu sunt decât nişte imitaţii ale moravurilor, decât o pictură a acţiunilor oamenilor, a caracterelor lor şi a diferitelor situaţii în care se află, e necesar ca aceia, care aud vorbe şi cântece sau care văd dansuri asemănătoare caracterului pe care l-au primit de la natură sau de la educaţie sau şi de la una şi de la cealaltă, să găsească plăcere în ele, să le laude şi să spună despre ele că sunt frumoase; şi, e firesc lucru, din contră, ca aceia care au un caracter, moravuri sau oarecare deprinderi opuse lor, să nu poată nici să se bucure de ele, nici să le laude, fiind siliţi să le numească urâte”. (Platon, 2010, p. 71).  Primordial în alegerea unui gen de act artistic, in viziunea platoniană, este gradul de plăcere sau neplăcere pe care îl resimte privitorul/ascultătorul. Astfel, imaginând o petrecere publică, destinată oricăruia dintre zeii greci, Atenianul lui Platon face o deosebire de preferinţe artistice funcţie de vârsta spectatorilor şi de gradul de educaţie. Copiii vor alege „pe cel ce va fi făcut scamatorii […] băieţii mai mari vor decide pentru cel ce va juca comedie, iar femeile mai educate, tinerii precum şi cea mai mare parte a privitorilor, pentru tragic […] Cât priveşte pe noi, bătrânii, este sigur că vom simţi mai multă plăcere să ascultăm vreun rapsod recitând cum trebuie Iliada şi Odiseea, sau oarecare bucăţi din Hesoid şi că i-am da acestuia un premiu.” (Platon, 2010, p. 75).

Continue reading Influenţa tendinţelor inconştiente asupra preferinţelor muzicale

Spiritualitate si psihologia inconstientului

“Psihanaliza este oglinda in care iti vezi spatele.” – Vasile Dem Zamfirescu

Titlul ar putea fi o tema de cercetare suficient de savuroasa, mai ales ca explozia de curente spirituale au adus un beneficiu omului si anume acela de a-l determina sa caute raspunsuri si resurse si in interiorul sau. Dar pentru majoritatea celor ce cauta demersul se opreste aici.

Continue reading Spiritualitate si psihologia inconstientului