Să împărțim vina eficient!

share guiltyMă uit la meciul Simonei Halep cu Kuznetsova și îl aud pe Daren Cahill spunând: „mergi mai departe cu serviciul. Dacă nu funcționează, este vina mea. Poți să dai vina pe mine!” Și din acel moment, jocul e a fost senzațional. A câștigat cu 3-6 6-1 6-1.

Incredibilă remarcă! Minunat mod de a lua o povară de pe umerii jucătoarei, de a o elibera de orice vină viitoare.

Șirul gândurilor m-a dus la pacienții care vin în terapie încărcați de vină, exprimată direct, sau doar făcându-și simțită prezența în poveștile lor de viață. Sursele sentimentului de vină sunt multiple. Oamenii se pot simți vinovați că s-au născut în familia sau țara nepotivită, că au ales partenerul/partenera nepotrivită, locul de muncă nepotrivit ș.a.m.d. Se pot simți vinovați pentru alegerile din trecut, cel mai adesea uitând contextele de viață de atunci. Vina, sub o formă sau altă, stă de multe ori în fundalul vieții psihice a unui om.

Remarca lui Cahill m-a bucurat nespus, pentru că reprezintă, într-o oarecare măsură, esența unei analize personale de succes. În terapie, când pacientul nu conștientizează neapărat și renunță cognitiv la vină, dar are sentimentul de ușurare că a găsit pe cineva (terapeutul) cu care poate împărți vina, poate trăi un moment de răscruce crucial. De atunci începând, poate dezvolta capacitatea de a tolera alegerile trecute, neputințele celor cu care a intrat în relație de-alungul vieții.

Să nu vă imaginați că acest lucru se întâmpă peste noapte, pocnind din degete. Este rezultatul unui proces, cu o durată variabilă, care depinde în mare măsură de diada terapeut-pacient, de gradul de încredere pe care îl au unul în celălalt.

Ce vreau să spun? Că este ușor de trăit cu sentimentul de vină, atunci când știi că poți să îl imparți cu cineva.

6 sedinte vs. 6 ani

divanCu mintea de acum privesc cu un dram de subiectivism, încercând să fiu cât de obiectivă pot, spre anul în care am trăit experienţa unei relaţii cu un consilier de dezvoltare personală. Eram după o lungă perioadă de căutări, de practică spirituală în diverse zone, dar care nu dădeau rezultatele aşteptate de mine. Nu exclud faptul că aşteptările mele, ca să nu spun pretenţiile mele de la aceste practici erau pe alocuri nerealiste.

Continue reading 6 sedinte vs. 6 ani

Psihoterapie de grup 2015-2016

foto 1Psihoterapie de grup

În mod paradoxal sau nu, în epoca roboticii, Omul pare că nu mai ştie să comunice cu Omul. Internetul, site-urile de socializare, televiziunea şi telefoanele mobile din ce în ce mai performante afectează puternic modul de relaţionare interumană. Ecranele cu care conversăm tot mai multe ore din zi şi din noapte generează, tot paradoxal, izolarea socială a individului în cadrul societăţii, sentimente de însingurare, nesiguranţă şi incertitudine, angoasă şi, cel mai grav, dificultăţi în relaţiile cu semenii.

A devenit o certitudine faptul că în epoca supra-tehnologizării anxietatea şi depresia sunt afecţiunile cu cel mai mare impact asupra vieţii de zi cu zi în toate aspectele sale: familie, profesie, prieteni. În acelaşi timp, tot mai mulţi devenim conştienţi că experienţele personale prezente îşi au rădăcinile în evenimentele care ne-au marcat afectiv pe parcursul dezvoltării noastre psihice. Oricât de eficientă ar fi uitarea, amintirea emoţională este prezentă şi acţionează dinspre interior, modificând exteriorul în scopul de a fi elaborată, înţeleasă şi intergată.

Demersul psihoteraputic ajută la conştientizarea cauzelor suferinţelor prezente şi are ca efect o îmbunătăţire a raportării omului la viaţă, o adaptare armonioasă în familie şi societate, o mai mare bucurie şi plăcere a relaţionării şi comunicării cu ceilalţi oameni.

Vă propunem un grup de lucru în care să parcurgeţi şi să împărtăşiţi împreună cu ceilalţi participanţi un asemenea demers de regăsire a confortului interior şi de reconstrucţie a sentimentului de siguranţă şi încredere în relaţiile cu oamenii importanţi din viaţa voastră. Vă veţi reconecta cu alţi oameni rămânând permanent în contact cu voi înşivă, vă veţi creşte bucuria de a interacţiona cu semenii, vă veţi flexibiliza comunicarea şi funcţionarea într-un grup de oameni. Abilităţile deja existente vor fi puse în valoare pentru a vă bucura de viaţă şi a împărtăşi această bucurie de a trăi cu cei apropiaţi, pe scurt, vor creşte calitatea vieţii şi a relaţiilor voastre.

Demersul terapeutic pe care vi-l propunem este unul de durată. Felul cum funcţionăm în relaţiile noastre este construit pe parcursul a ani de interacţiune în mediul familial şi social, se bazează pe modele de funcţionare dezvoltate în numeroase experienţe de viaţă. Ca urmare, angajamentul terapeutic necesită alocarea unui timp suficient pentru a permite conştientizarea şi schimbarea. Din aceste motive vă propunem o terapie de grup cu o durată programată de un an de zile.

Cui ne adresăm:

  • Persoanelor care simt că trăiesc în disconfort şi nerealizare
  • Persoanelor aflate în perioade de rătăcire de Sine
  • Persoanelor care nu mai găsesc un sens vieţii lor
  • Persoanelor care trec prin perioade de criză existenţială
  • Persoanelor cu dificultăţi de comunicare
  • Persoanelor cu dificultăţi de adaptare la situaţii şi persoane noi
  • Persoanelor care întâmpină dificultăţi în a intra sau a păstra o relaţie stabilă
  • Persoanelor cu dificultăţi de integrare în grupuri
  • Persoanelor cu dificultăţi de adaptare la un nou loc de muncă

 

Mod de lucru:

  • Se lucrează cu o echipă de 2 psihoterapeuţi
  • Nu va fi o învăţare didactică a unor secrete de viaţă
  • Nu se ţin prelegeri
  • Va exista ghidaj, moderare şi mediere
  • Sunt recomandate interacţiuni şi întrebări directe
  • Autodezvăluirile sunt permise, recomandate şi elaborate

 

Condiţii de intrare în grup:

  • Grupul este închis, format din maxim 10 persoane + 2 psihoterapeuţi
  • Grup mixt: bărbaţi şi femei
  • Vârsta minimă: 24 de ani
  • Acceptarea în grup se face în baza unui interviu şi în ordinea înscrierilor. Programarea interviului se face la maxim 7 zile de la data primirii solicitării. Interviurile se vor desfăţura pe parcursul lunii august 2015.

Beneficiile terapiei de grup:

  • Conştientizarea unicităţii personale şi a diversităţii modului de manifestare de către persoane diferite a aceloraşi probleme de viaţă
  • Cultivarea nevoii de apartenenţă şi dezvoltarea capacităţii de integrare în grupuri şi în activităţi sociale
  • Indentificarea de soluţii cu ajutorul şi prin intermediul experienţelor personale şi ale celorlalţi
  • Dezvoltarea de abilităţi sociale, de comunicare şi relaţionale
  • Conştientizarea rolurilor adoptate în diferite interacţiuni
  • Eliminarea tendinţelor de omnipotenţă şi omniscienţă, a nevoii de control a lumii înconjurătoare
  • Diminuarea până la dispariţie a judecăţilor de valoare şi a criticilor
  • Integrarea experienţelor din trecut, trăite şi percepute ca traumatice

Data de începere: luni, 14 septembrie 2015

Locaţia: Bucureşti (va fi anunţată individual la momentul înscrierii pentru interviu).

Durata terapiei: 1 an, cu o frecvenţă săptămânală

Durata unei şedinţe: 2 ore

Preţ interviu: 100 lei

Preţ şedinţă: 80 lei

Psihoterapeuţi:

Daniela Andronache – Psihoterapeut în formare psihoterapie psihanalitică de grup, cuplu, familie

Andreea Talmazan – Psihoterapeut în formare psihoterapie psihanalitică

Înscrieri la: terapiedegrup@yahoo.ro

Daniela Andronache – 0745778866

Andreea Talmazan – 0723169105

Draga mea idealizare…

maini-adult-copilDe curand am dat nas in nas cu propria mea tendinta spre idealizare si i-am cautat cauza. Cum era de asteptat, este undeva in copilarie. In acea perioada fireasca  a dezvoltarii noastre ca fiinte umane, fiecare dintre noi, fiinte plapande si obisnuite sa ni se satisfaca nevoile de baza in primii trei ani de viata, ne idealizam unul dintre parinti sau un alt adult care se afla in preajma si raspunde nevoilor noastre primare de ingrijire si de afectiune. Pentru fiecare copil, teoretic, in mod ideal, mama este zana cea buna, iar tata zeul cel puternic. De la nivelul acela adultul este un urias care face lucrurile sa se intample: apare hrana, apar hainutele, jucariile, patura si perna, si toate acele lucruri care, prin natura lor, umplu universul copilariei. Si mai presus de acestea, sunt dragostea, sustinerea, siguranta pe care copiii o simt alaturi de adultul care le ofera.

Continue reading Draga mea idealizare…

Asemanari si deosebiri intre consultatiile astrologice si psihoterapie

psihicul umanAm primit de curand o provocare care m-a bucurat atat din perspectiva astrologului practicant, cat si din perspectiva psihoterapeutului aspirant, si anume sa descriu asemanarile si diferentele dintre practica astrologica si practica psihoterapeutica.

Modernitatea si efectele secolului vitezei se observa cu usurinta in cabinetele de astrologie, terapii alternative sau psihoterapie, dar si la cursurile si workshopurile de dezvoltare personala, spirituala sau de alta natura. Oamenii vin sa obtina raspunsuri si rezultate imediate pentru si in problemele care ii macina, cu care se confrunta in viata lor de zi cu zi. Exceptand curele de psihoterapie, in toate celelalte situatii, persoanele care apeleaza la un acest tip de indrumare, sunt constiente de situatiile deranjante in care se afla, sunt motivati sa le rezolve, prea putin insa sunt constienti de nevoia de a avea pe cineva in mod constant cu care sa interactioneze si care sa ii ajute sa isi identifice propriile resurse, in mod constant si sustinut, munca care duce la o restrucutrare interna.

Intrebata fiind care sunt asemanarile si deosebirile dintre consultatiile astrologice si cele de natura psihoterapeutica, am identificat mai multe aspecte: persoanele care apeleaza la serviciile specialistilor constientizeaza ca au o problema si isi doresc sa o rezolve. In ambele situatii se asteapta la interpretari si raspunsuri care sa dea un sens atat suferintei cat si caii pe care sa o urmeze in scopul rezolvarii problemelor sau vindecarii. Cadrul este, cel mai adesea, asemanator: se desfasoara in cabinetul specialistului, desi in unele cazuri, consultatiile astrologice se desfasoara si in alte spatii, iar terapiile alternative se desfasoara la domiciliul clientului in multe dintre cazuri.

Ceea ce mi se pare o diferenta consistenta intre specialistul psihoterapeut si ceilalti specialisti, in special cei care practica astrologia si dezvoltarea personala, este pregatirea. Si cand vorbesc de pregatire, ma refer in special la partea de formare practica, nu doar de cea teoretica. Psihoterapeutii, se presupune, daca nu chiar se si intampla intocmai in cele mai multe cazuri, sunt intr-o formare continua. Adica, isi fac analiza personala, isi identifica asa numitele “pete albe” din structura lor psihica”, lucreaza o vreme sub supervizare (obligatoriu!), astfel incat atunci cand se afla in cabinetul propriu cu pacientul sau clientul sau, el va reusi sa nu plaseze (in psihanaliza contratransfer), proiecteze, pe client/pacient/analizand propriile probleme inconstiente, nerezeolvate.

In practica astrologica, anume in timpul consultatiilor astrologice, acest lucru, adica proiectia, se intampla foarte des. Cel care “citeste” astrograma este tentat adesea nu doar sa interpreteze din punct de vedere teoretic, dar sa si proiecteze pe clientul sau temerile si problemele inconstiente pe care nu si le-a rezolvat, pentru ca nu avea cum, intrucat nu exista inca o metoda de formare a astrologului. Mai mult decat atat, sunt foarte putine situatiile in care astrologii stiu si inteleg cum functioneaza psihicul uman si risca ca printr-o interpretare “nevinovata”, poate corecta din punct de vedere teoretic, sa debusoleze total, sa marcheze negativ gandirea si simtirea clientului. Am intalnit in practica mea mai multe persoane care au venit sa ma “testeze”. Intrau in cabinet, se asezau si asteptau sa le spun ce vad in astrograma. Nu sunt genul prapastios, ci mai degraba obiectiv, nici optimist, nici pesimist, ci mai degraba echilibrat. Dupa o vreme ma intrebau daca eu nu am de spus si ceva de rau. Le zambeam si le raspundeam: “tocmai am facut-o. Am interpretat harta, dar intr-o maniera pe care sa o puteti gestiona!” Si apoi aflam de ce. In toate cazurile a fost vorba de o experienta traumatizanta pe care clientii (in majoritate femei) au avut-o cu alti colegi de breasla care au dat verdicte de genul: “in x ani o sa va moara sotul de infarct”, “nu o sa puteti avea copii niciodata sau veti avea dar foarte greu.”, sau “la varsta x va veti imbolnavi grav, dar veti scapa” sau “sotul dumneavoastra va avea o aventura si trebuie sa o acceptati ca forma de vindecare a karmei”. De curand, intr-un context stiintific psihanalitic, am aflat de o interpretare astrologica pe care cineva a facut-o unei adolescente, cu un verdict care a destabilizat-o si mai rau decat era.

Am supus atentiei, mai in gluma, mai in serios, comunitatii astrologice din care fac parte, sa se ia in considerare un proiect de “formare practica in meseria de astrolog”, dupa normele si bazele formarii in psihoterapie. Am spus-o in repetate randuri ca este important ca un astrolog sa aibe habar de modul de constituire si functionare a psihicului uman, dar mai ales, sa invete sa-si rezolve propriile probleme inconstiente, astfel incat sa nu proiecteze asupra clientilor sai, bazandu-se doar pe niste elemente teoretice, relative, propriile tendinte inconstiente.

De curand, o cunostinta imi spune: “Am avut o revelatie. De fapt o intrebare. Stii, eu citesc in mod constant articole de dezvoltare personala, in care se tot pune accentul pe ascultarea intuitiei, pe conectarea la eul interior, care nici acum nu am inteles exact la ce se refera. Si m-am trezit intr-o zi ca ma intreb: dar daca ceea ce spun astia ca e intuitie, si eu consider ca e intuitie, de fapt nu e intuitie? Si e doar o manifestare a schemelor mele interioare de gandire?”.  Am zambit. Pentru ca am spus de mai multe ori, in diverse ocazii, in articole sau simple postari pe FB, ca de cele mai multe ori, acel “fac cum simt si cum imi spune inima sau intuitia ” este, de fapt, o manifestare a propriilor constructe inconstiente. Si, ca sa ajungi sa faci diferenta intre cele doua, ai nevoie de cineva pregatit in acest sens, care sa te poata ajuta sa validezi intuitia sau, dimpotriva, schema perturbanta de gandire emotionala.

Din experienta pe care ne-au impartasit-o psihoterapeutii cu state vechi in domeniu, am retinut faptul ca, in timpul analizei, tu ca psihoterapeut te pui pe tine “intre paranteze” atat cat poti, preferabil cat mai mult, si incerci sa intelegi universul existential al celui aflat in fata ta. Pentru ca, orice interpretare a unui vis, a unei situatii, a unei trairi sau traume este in stransa legatura cu natura, cultura, familia, legea in care s-a nascut si s-a dezvoltat acea persoana. Exista si doua vorbe extrem de sugestive pentru aceasta situatie: “priveste pe fereastra prin care priveste pacientul” si “pune-te in papucii ceiluilalt”.

Ce am mai observat din practica este ca oamenii, pe un fond de deficit narcisic, aleg sa consulte specialistul, din orice domeniu ar proveni, care apare cel mai des la televizor si care are cele mai mari preturi, ca si cum acestea ar fi garantia competentelor sale. Foarte bine. Este o alegere personala bazata pe anumite criterii personale. Dar nu intotdeauna este si “lozul castigator”. Mi s-a intamplat si mie acum mai bine de un deceniu, cand am consultat un psiholog celebru, care mi-a luat foarte multi bani pentru o jumatate de ora de consultatie, si care din primele cinci minute dupa ce m-am asezat pe canapea mi-a spus: “Nu ai nimic feminin in tine!”. Evident ca am ramas uimita. Nu m-am mai intors acolo si, desi provin dintr-un mediu cu psihologi, m-am indepartat cat am putut de repede si de vehement de aceasta breasla. Insa ea m-a chemat inapoi. Si acum inteleg ca “nu tot ce zboara se mananca” si “nu tot ce straluceste este aur”.

In ambele situatii, si ca astrolog si ca psihoterapeut, este importanta propria cultura generala a specialistului. Subliniez acest aspect deoarece ambii practicanti lucreaza cu sufletul omenesc, suflet care cunoaste limbajul simbolic mai mult decat gandirea logica. Iar cand nu stie, sa se documenteze, mai ales cand in fata sa se afla persoane cu anumite credinte. Credintele oamenilor nu sunt de spulberat, ci trebuie intelese ca atare, pentru ca ele stau la baza existentelor persoanelor respective.

Afara, unde astrologia este recunoscuta ca stiinta, unde exista scoli superioare de astrologie, sunt multi psihoterapeuti care invata astrologie si o folosesc in practica lor clinica, dar si viceversa. Si asta deoarere, astrologia, in esenta ei, nu este o stiinta a predictiilor zilnice, ci este o stiinta care are ca scop dezvoltarea fiintei umane, avand la baza natura omului, intocmai ca si in psihoterapie, si lucrand in universul omului pe care profesionistul trebuie sa il cunoasca si sa-l inteleaga, intocmai ca in psihoterapie.

Spiritualitate si psihologia inconstientului

“Psihanaliza este oglinda in care iti vezi spatele.” – Vasile Dem Zamfirescu

Titlul ar putea fi o tema de cercetare suficient de savuroasa, mai ales ca explozia de curente spirituale au adus un beneficiu omului si anume acela de a-l determina sa caute raspunsuri si resurse si in interiorul sau. Dar pentru majoritatea celor ce cauta demersul se opreste aici.

Continue reading Spiritualitate si psihologia inconstientului

Homeopatie in psihoterapie – lansare de carte de la Editura Herald

Editura Herald vă invită la o întâlnire deosebită între psihoterapie şi homeopatie cu Dr. Mirela Pop în ziua de Miercuri 13 Februarie 2013, ora 18.30, la Librăria Bastilia din Piaţa Romană. În cadrul serii va fi lansată cartea Homeopatie în psihoterapie – remedii în terapia cognitiv-comportamentală.

În cadrul acestei întâlniri,  autoarea cărţii, Dr. Mirela Pop ne va împărtăși din experiența sa medicală şi terapeutică bogată, ajutându-ne astfel să ne familiarizăm cu o abordare nouă în România, care vizează raportul subtil dintre corp şi minte. Expunerea va fi însoţită de exemplificări ale unor remedii care se prescriu în anumite conjuncturi de viaţă sau pentru anumite probleme emoţionale /psihologice care să evidenţieze procesul terapeutic în sine.

Continue reading Homeopatie in psihoterapie – lansare de carte de la Editura Herald