Andreea Talmazan

Am fost la Deva pentru trei zile. Este orasul copilariei si adolescentei mele. Este un oras linistit. Sau cel putin era. Un oras in care poti sa respiri aer curat si linistea unei vacante.
Pentru mine este un oras plin de amintiri si prieteni.
As putea povesti de cate ori am urcat pe cetate pe jos si ce experiente am avut. Cum ieseam “la picnic” acolo. As putea sa spun cu mana pe inima ca erau zile de week-end in care “faceam sant” pe centru plimbandu-ma de mana cu iubitul. Port nostalgia discotecii (unica) de la parterul Casei de Cultura, unde eram pe cale sa-mi bat prietenul pentru ca dansa lasciv cu o alta. Discoteca care acum s-a transformat in sala de fitness. Pot vorbi la nesfarsit de zilele si orele pe care le-am petrecut “la stanci” (scarile din fata casei de cultura); de “escapadele” in barul Lido unde isi facea veacul lumea interlopa si care acum s-a transformat in Casa de Pensii.
De liceul Decebal, transformat in Colegiul National, unde mi-am petrecut patru ani din viata si unde m-am simtit libera.
Acum orasul e in (re)constructie, ca mai toata Romania. Este un dute-vino continuu. In locurile pitoresti din copilarie acum s-au “nascut” banci.
Ma incearca o nostalgie bolnavicioasa.
Mi-ar placea sa stiu ca timpul se va dilata la un moment dat si macar sentimentele de fericire vor fi continuue.
Acum sunt in pragul unei depresii! Ajutor!