Despre asumarea responsabilitatii
May 19th, 2009 by Andreea Talmazan
O discutie cu un preot cu har, Parintele Petrisor, a facut lumina in pacatul primordial atribuit lui Adam si Evei. Nu faptul ca au mancat din Pomul Cunoasterii le-a adus, in principal, “alungarea din rai” si supararea lui Dumnezeu, ci lipsa de asumare a responsabilitatii. Adam a aruncat vina asupra Evei, iar aceasta, la randul ei, asupra sarpelui.
Acesta este mesajul pe care multi oameni spirituali ai vremurilor pe care le traim il repeta si pe care, daca il intelegem si il aplicam in viata noastra de zi cu zi, in fiecare moment in care ni se cere socoteala pentru lucrurile pe care le-am facut, vom duce o viata lipsita de frustrari si ganduri negre. Poate ca asta se va intampla si la temuta Judecata de Apoi: ni se va arata in fata ce am facut si noi va trebui sa ne asumam ceea ce am facut, fiecare fapta a trupului, a gandului, a vorbei, a sentimentelor.
Imaginea: Adam si Eva – Icoana Flori de Rai
9 Responses to “Despre asumarea responsabilitatii”
Totusi,nu cred ca exista vre-o persoana care sa zica in orice moment si in orice clipa “da,e vina mea” sau “din cauza mea s-a intamplat….nu stiu ce”….adica nu prea ii sta nimanui in fire sa isi asume responsabilitatea non-stop,mai ales in situtii grave….si pana la urma,cred ca asta e firea noastra si…de la Adam si Eva ni se trage!
Eu cred ca exista. Dar prea putini. Insa este limpede ca trebuie sa ne asumam greselile pe care le facem cu vorba cu gandul sau cu fapta. Si cred ca este parte a solutiei pentru rezolvarea problemelor de constiinta ale fiecaruia. E un exercitiu bun. Ai putea sa-l incerci
Bine,probabil exista exceptii de astfel de persoane
….cu toate astea,eu zic ca nu poti sa iti asumi fiecare greseala…nimeni nu isi doreste sa isi asume vre-o greseala,si chiar daca recunosti o data sau de doua ori,atat fata de tine cat si fata de un colectiv ca ai gresit,deja a 5-a oara nu cred ca vei mai face acelasi lucru,si iata cum din nou vei avea constiinta incarcata si nu te vei elibera niciodata….Ar fi un exercitiu bun,daca,si numai daca ar fi “executat” asa cum trebuie….sti ca nu sunt pesimista,dar mi se pare imposibil!
Deea acesta este scopul: sa iti asumi responsabilitatea pentru tot ceea ce faci. Cumva procesul psihologic functioneaza in asa fel incat nu vei repeta aceasi fapta care o numesti “greseala” la nesfarsit. E greu sa o repeti de mai multe ori. Nu este imposibil. Mai greu este, ca intotdeauna, primul pas. Apoi totul curge firesc. Incearca. Ai sa vezi.
Pai eu am inteles scopul,dar pentru unele fapte care au trecut nu o sa-mi mai asum responsabilitatea niciodata…si poate nici pentru unele actiuni prezente;de ce sa-mi provoc probleme cat pot sa stau linistita?..iar in privinta “greselii” care nu se va repeta la nesfarsit,cred ca procesul psihologic la mine a ramas in urma,pentru ca unele prostii,care ma scot din minti,se repeta si se tot repeta…
Pentr faptele care au trecut poti sa iti asumi responsabilitatea fata de tine, in fata oglinzii. Pentru cele prezente asemenea. Ideea este asa: cand esti prins asupra faptului nu te ascunde dupa minciuni si sa dai vina pe altcineva. Asumati faptele. Si iti mai dau un pont: Never say never! Nu stii niciodata ce apare de dupa colt
Partea cu: nu te ascunde….e mai grea,de fapt e cea mai grea
…si e si chestia de a vrea sa iti asumi responsabilitatea….si vrebul “a vrea” este complicat…
Asa crezi tu despre verbul “a vrea”? Atunci cum e cu “Vreau sa merg la concert la (alege tu un oras)”? Sau: vreau mancare? Sau “vreau sa fiu libera”? Si exemplele pot continua. Toate astea au legatura si cu “vreau sa imi asum responsabilitatea pentru faptele mele”
Pai nu,ca atunci cand vine vorba de concert,nu spun “vreau sa merg…”,spun direct “merg la…”…bine partea cu “vreau sa fiu libera”,e adevarata,fraza asta o spun…..Greu cu asumarea responsabilitatii….si parca mi-e si lene sa stau sa rezolv pe urma tot ce stric…ti-am zis,ca sunt sigura ca o sa stric lucrurile!Mi-a spus cineva ca ar fi si asta un defect(cateodata),faptul ca sunt sigura tot timpul pe mine si… incapatanata!