Andreea Talmazan

Cuvintele au propria lor vibratie, au propria lor viata. Ne straduim sa vorbim frumos ca “asa scrie in codul bunelor maniere” sau pentru ca asa suntem invatati la scoala si in familie. Folosim cuvintele pe care le auzim cel mai des. Ne insusim cuvinte din vocabularul celor care ne inconjoara in felul si forma pe care ei o dau.

Suntem rar constienti cat de des ne spunem ca suntem: varza, prost, tont, aiurit, zapacit, tampit si cate si mai cate. Si cat de des spunem despre altii ca sunt: prosti, rai, hoti, tampiti, idioiti. Si cele pe care le spunem altora ni se intorc.

Fara sa ne dam seama cuvintele acestea se pun ca niste etichete in aura noastra si prind din ce in ce mai multa putere. Si ajungem intr-un moment in care ne confundam cu ele.

Din ce motiv se lipesc de noi? Pentru ca cel mai adesea punem foarte multa energie si emotie atunci cand le spunem sau le gandim. Adica le dam viata si le permitem sa existe in spatiul nostru vital.

Si intr-o zi ne trezim si ne dam seama ca ne-am sabotat singuri.

Apoi incepe o lupta constienta cu schimbarea. Si incepem sa ne spunem in fiecare zi cuvinte frumoas e: ca ne iubim, ca suntem frumosi, destepti, intelepti, ca putem. Insa rezultatele apar greu. Pentru ca nu intotdeauna punem aceeasi cantitate de emotie si energie in ele, precum in celelalte. Si suna fals. Nici noi nu credem intotdeauna ce spunem.

Adesea cerem parerea celor care ne inconjoara. Si de cele mai multe ori primim o imagine corecta despre noi care contine si bune si rele. Pe cele rele le acceptam din prima. Insa celor bune le opunem rezistenta gandind si chiar spunand: chiar asa?!

Da! Suntem buni si frumosi si destepti. Insa este mai simplu sa aratam cealalta parte din noi.

Dar efortul depus pentru a simti ca suntem calzi, blanzi, intelepti, plini de compasiune, iubitori, buni, tandri merita toata osteneala.