Andreea Talmazan

Mamele bune din povesti cel mai adesea sunt inlocuite, de la un anumit moment, de mamele vitrege. Sau dispar din viata copiilor pana la varsta adolescentei. Oare de ce si ce legatura au cu realitatea cotidiana?

Mama este prin definitie acea fiinta care este cea mai buna si mai calda si mai tandra fiinta de pe pamant. Este cea care se ingrijeste de odrasla sa inca din perioada de graviditate. Este cea care are primul contact cu fiinta ce urmeaza sa se nasca. Mama simte fiorul primei “atiingeri” ca de fluture pe care “minunea Dumnezeiasca” din pantecele sau i-o ofera intr-un mod neconditionat in primele luni de viata intrauterina.

Mama este fiinta care iti ofera linistea si protectia atunci cand te tine la san si iti canta duios si incet si iti promite o viata frumoasa si te bnecuvanteaza pentru acea privire unica pe care i-o oferi cand singurul limbaj al tau este in gesturi si priviri. Increderea ei este rasplatita cu increderea ta.

La un moment dat, insa, apare… “mama vitrega”. Este intruchipata de aceeasi mama, aceeasi fiinta care iti spunea povesti inainte de culcare si care iti alinta durerile cu un sarut.

“Mama vitrega” se insinueaza pe nesimtite in viata voastra. Este fiinta care incepe, la un moment dat, sa nu mai fie de acord cu tine. Incearca sa iti impuna propria vointa si care, fara sa-si dea seama (si chiar fara sa iti dai seama), parca isi retraieste viata prin tine. Si, condusa parca de propriile nereusite in viata, victima a propriilor vise neimplinite, iti programeaza reusitele si iti condamna nereusitele. Uneori verbal, dar cel mai adesea prin atitudinea de dezaprobare pe care o manifesta.

Mama vitrega, aceeasi fiinta minunata care te incuraja sa faci primii pasi, sa vorbesti si sa desenezi sau sa construiesti, cand ajungi in pragul adolescentei si a maturitatii, iti interzice mutual sau violent experienta primei iubiri, primului sarut si a primei plimbari de mana cu persoana care face ca fluturii sa prinda viata in stomac.

Mama vitrega iti spune ce sa visezi si cand sa visezi. Ea nu rateaza momente de a-ti aminti esecurile si de a trece cu vederea reusitele. Vrea sa isi retraiasca viata prin tine si cel mai adesea nu intelege de ce alegi sa fii intr-un fel sau de ce vrei sa faci lucrurile in alt fel decat le-a facut ea.

Daca dupa cordonul ombilical al mamei celei duioase si blande si iubitoare tanjesti tot restul vietii, de cordonul ombilical al mamei vitrege ai sentimentul ca nu te poti desparti, ca nu il poti taia. Ca orice metoda ai incerca sa il dezlegi, el se reface mai puternic si cu o stransoare si mai mare si mai sufocanta. Poate e mult spus, dar mama vitrega e geloasa pe tine si pe felul tau de viata! E invidioasa pe ceea ce faci si, uneori, pe fericirea ta!

Mama ta, fiinta la care cauti compasiune, mangaiere, intelegre, caldura si tot ce este mai duios, este undeva ascunsa de aceasta fiinta care i-a luat locul. Si uneori tipi a disperare: Imi vreau mama inapoi. Mama care ma incuraja sa fac primele lucruri in viata, care se bucura cand regurgitam si care ma strangea in brate cand venea sa ma ia de la gradinita.

Unde ne-am pierdut mamele si de ce? Le-am pierdut cand am vrut sa fim liberi. Cand, dupa ce am trait viata de copil, am vrut sa experimentam si viata independenta, in afara cuibului. Si ne-am transformat relatia intima intr-una de dependenta, de calau-victima, intr-o relatie cu reprosuri si regrete.

Ambele parti, mama si copil, regreta ceva. Regreta acea perioada cand totul era cald si bun si era armonie. Regreta acea apropiere intima, unica, si de nerepetat.

Rolurile se schimba putin si, daca la prima suferinta din dragoste  capul tau se odihneste in poala ei, vine un moment cand capul ei obosit de ani si experiente si suferinta, cere sa se odihneasca in bratele tale pline de recunostina.

Copiii vor sa zboare repede din cuib. Mamele considera ca e prea repede.

Si totusi ele raman mamele noastre. Si dupa mama vitrega revine mama cea buna si blanda. Atunci cand copilul spune: mama sunt tot eu si te iubesc la fel de mult. E viata mea si iti sunt recuoscator pentru ea! Iar mama spune: esti puiul meu, si din prea multa dragoste uneori am exagerat. Pentru ca te iubesc atat de mult, nu am vrut sa suferi sau sa patesti ceva!

Si, intr-un alt moment, aproape pe nesimtite, farmecul revine, dar are alta culoare, alt mister, alta forma si alta forta! Complicitatea dintre noi are alta profunzime!

Cea mai grea dar si cea mai frumoasa sarcina pe acest pamant este sa fii mama! Si cred cu tarie ca o mama care iubeste din toata inima, uneori e egoista si dura, pentru ca granita intre iubire si controlul asupra pruncului este sensibila si subtire. Si marea arta este sa stii cand sa te opresti, sa te uiti la fiinta ce s-a nascut prin tine, sa o intelegi si sa te bucuri pentru ea! Sa o incurajezi in tot ce face si sa ai curajul sa o lasi sa “zboare”! Sa o iubesti si atunci cand iti spune o poezie noua, dar si cand intarzie acasa peste ora stabilita! Si sa ai incredere ca Dumnezeu ii va ocroti pasii pruncului tau! Si ca fiecare rugaciune pe care I-ai trimis-o Lui, va fi un felinar puternic in viata copilului tau!