Andreea Talmazan

Mitul 1: Psihanaliza este despre sex

Acesta este probabil cel mai răspândit mit, proveind din lucrarea ”Trei eseuri asupra teoriei sexualității” a lui Freud, în care el a pus întrebări legate de sexualitatea infantilă, de ”perversiunile” sexuale și de ”instinctele sexuale” în nevroze. Oricum, psihanaliza este legată mai mult de experiența umană indiviuală și de munca cu inconștientul decât despre sexualitate per se. Sexualitatea joacă un rol important în experiența umană dar cu siguranță nu este singurul aspect al minții individului care îi interesează pe psihanaliști.

Mitul 2: Psihanaliza nu se încheie niciodată

Deși este adevărat că psihanaliza durează mai mult decât oricare altă abordare psihoterapeutică, perioada de încheiere și finalul analizei sunt importante în procesul psihanalitic, și adesea este cea mai bogată perioadă. Motivul pentru care psihanaliza necesită un timp îndelungat este legat de scopul acesteia, anume ca individul să aibă o înțelegere profundă a propriei persoane și de o schimbare semnificativă spre vindecare, ceea ce poate fi atins în timp, într-o relație sigură, de încredere și onestă cu sine, în prezența altei persoane.

Mitul 3: Psihanaliza cere să te întinzi pe divan

Tradițional, este adevărat că psihanaliștii folosesc divanul și că, atunci când te întinzi, relația pe care o dezvolți cu propriul discurs este diferită de cel pe care îl ai atunci când ești fața în față cu terapeutul. Oricum, nu este necesar să te întinzi pe divan pentru a avea parte de o muncă psihanalitică. De fapt, este contra-productiv să folosești divanul cu anumiți pacienți, în special cu cei cu tulburări psihotice, sau cu copiii și adolescenții.

Mitul 4: Psihanaliza se concentrează doar pe trecut

Timpul nu există în inconștient. Trecutul este folosit să informeze prezentul și să privească spre viitor, dar cel mai important timp în psihanaliză este ”aici și acum”.

Mitul 5: Psihanaliza nu este susținută de cercetări

Teoria și practica psihanalitică se bazează pe cercetări în domeniul atașamentului, în cel al dezvoltării copilului, al relației părinte-copil și cel al traumei, ca să numim doar câteva. În multe țări, printre care Canada, Franța, Finlanda, Elveția, Israel, Portugalia și Argentina este recuoscută ca formă de terapie și decontată de sistemul de asigurări medicale.

Mitul 6: Psihanaliza este doar pentru oamenii bogați

Nicidecum. De fapt, mulți psihanaliști și multe institute de psihanaliză alocă multe resurse cu scopul de a face tratamentul psihanalitic accesibil pentru toată lumea, incluzând comunitățile deservite, afectate de traume, sărăcie și dificultăți. Institutul de Psihanaliză din Chicago este un exemplu în acest sens, fiind de succes în organizarea de programe de pregătire a psihanaliștilor, în cercetare și servicii pentru copii și familii provenind din comunități cu venituri reduse.

Mitul 7: Psihanaliza nu este pentru copii și adolescenți

Psihanaliza ia forme și modele diferite atunci când se lucrează cu copii și adolescenți. Utilizarea jocului, desenului, modelării sau a poveștilor este prioritară față de tradiționala terapie prin conversație. Asta dintr-un mptiv foarte simplu: copiii se exprimă mult mai bine prin joc și artă, decât prin cuvinte așa cum o fac adulții. De fapt, munca analitică cu copii și adolescenți este adecvată pentru tratarea multor tulburări comportamentale și emoționale, și sunt în mod particular de folos din pricina accentului pus pe sens, înțelegere și dezvoltare.

Mitul 8: psihanaliza nu poate trata tulburările psihotice

Total fals. Sunt câteva institute în lume care au folosit psihanaliza ca tratament pentru persoane cu tulburări de acest tip. Literatura de specialitate conține relatări ale unor psihanalize cu pacienți borderline sau schizofrenici. Aș aminti aici în special cărțile publicate de Harold Searles. Autoarea textului menționează ”Psychoanalytic Treatment Center for Young Adult Psychotics”, The 388 din Quebec, Canada.

Mitul 9: Psihanaliza = Freud

Deși Freud este părintele psihanalizei și contribuția sa la ”talking cure” (terapia prin comunicare) este fundamentală, între psihanaliză și Freud nu putem pune semnul egal. Psihanaliza contemporană a făcut pași uriași, distanțându-se de psihanaliza clasică, incluzând cercetările din domeniul atașamentului și cele din neuroștiințe, printre altele.

Mitul 10: Inconștientul nu există

Mulți oameni sunt sceptici cu privire la existența inconștientului. Cu siguranță nu există dovezi fizice ale inconștientului, dar realitatea clinică a existenței sale este foarte clară. De fapt, Freud a descoperit inconștientul în perioada în care folosea cu pacienții săi hipnoza ca formă de terapie.

În mod specific, el a descoperit că poate ”planta” un gând în mintea pacientului aflat sub hipnoză, gând pe care pacientul îl va transforma în acțiune după ce va ieși din starea hipnotică, neamintindu-și că, de fapt, Freud i-a cerut să îl transforme în acțiune. În schimb, pacientul fabrica o explicație și era convins de validitatea gândului. Freud a realizat atunci că trebuie să fie o parte din mintea pacientului în care gândul pe care l-a ”plantat” rămâne inaccesibil conștiinței, altfel spus, inconștient.

Credeți sau nu, inconștientul există și practica psihanalitică, care s-a schimbat dramatic de la începuturile sale, demonstrează existența acestuia în permanență, de-alungul timpului. Întrebarea este: tu vrei să afli mai multe despre inconștientul tău? Îți dorești să ai o cunoaștere mai profundă a psihicului tău și a acțiunilor tale?

Traducere și adaptare după ”10 Myths about psychoanalysis you should know”.

Sursa foto: CNN.