Andreea Talmazan

Scriam ieri că cea mai importantă relație pe care o avem în această viață este cu noi înșine. Importanța autocunoașterii este esențială într-o lume tramatizantă ca aceasta în care trăim.

Cu acest gând în minte azi de dimineață am pus de-o parte cartea lui Frantz Ruppert și am luat la recitit „Despre vis” a lui Freud. Mă înorc deseori la scrierile sale când simt că eu însămi am nevoie de o reorganizare. Sigur că parte dintre scrierile sale nu mai sunt valabile un secol mai târziu, dar multe dintre ele sunt în continuare surse de inspirație sau puncte de plecare în dezvolarea unor noi concepte sau noi teorii despre psihicul uman. Pentru mine sunt ancore atunci când am nevoie de o lectură profesională de calitate presărată cu umor.

În „Despre vis”, subțirică de altfel, pe care am terminat-o în mai puțin de o zi, sunt 3 eseuri: „Despre vis” (1901), „Psihanaliză și telepatie” (1921) și „Vis și telepatie” (1922). În primul dintre ele prezintă pe scurt teoria sa despre vise. Spun pe scurt, pentru că varianta elaborată este în „Interpretarea viselor”, cartea care reprezintă nu doar începutul psihanalizei, cât mai ales autoanaliza lui Freud. În varianta pe scurt, citititorul, chiar neinițiat în teoria psihanalitică, poate descoperi argumentele freudiene pentru care visele sunt produse ale psihicului individual. Precum și sumare descrieri a ceea ce el a numit travaliul visului, adică modul în care gândurile inconștiente sunt transformate pentru a forma conținutul manifest al visului.

Celelalte două eseuri prezintă câteva cazuri în care pacienți de-ai săi sau persoane cu care a corespondat fără a le întâlni în cadrul analitic, îi propun spre analiză evenimente cu caracter ocult sau vise „telepatice”. Freud spune din capul locului că nu este nici pro, nici contra ideii de telepatie, dar se poziționează foarte ferm împotriva ocultismului. Date fiind perioadele în care a scris cele două eseuri, e de presupus că este și o reacție dură la interesul explicit al lui Jung pentru fenomenele oculte. Argumentul lui Freud pentru delimitarea de pasionații de ocultism este și de natură, să-i spunem, „politică”, el încercând să oprească asocierile răuvoitoare ale comunității științifice din acea vreme a psihanalizei cu ocultismul.

O sută de ani mai târziu ocultismul este la fel de prezent în societate cum era și în vremea lui Freud. Diferența este, însă, că pare să existe ceva mai mult interes dinspre comunitatea științifică pentru înțelegerea acestor fenomene și a interesului crescut față de acestea. O contribuție în acest sens le-au avut și cercetările antropologice și teoria antropologică care eaînsăși a trecut prin transformări în ultimul secol.

Revenind. Freud spunea despre vise că sunt „calea regală spre inconștient.” Evoluția teoriei și practicii psihanalitice a dus la modificarea acestei convingeri. Acum, indiferent de tipul de psihoterapie, practicienii știu că principala cale ce duce spre vindecare este relația, calitatea relației dintre terapeut și analizant. Visele rămân, însă, cel puțin în psihoterapia psihanalitică, unelte utile în munca de analiză. Visele ne ajută, analiști și analizanți, să înțelegem ce se află dincolo de conștient, în cele mai ascunse unghere ale psihicului. Un proces de autocunoaștere are nevoie și de vise pentru a fi dacă nu complet, cel puțin satisfăcător.

Ce e important de știut: un analist nu este un tălmăcitor de vise. Este, însă, un mijlocitor pentru visător în demersul său de a decodifica mesajele ascunse pe care inconștientul i le transmite astfel. Sigur, există voci ultra raționaliste care diminuează nu doar importanța viselor, dar și munca de deslușire a semnificației acestora. Visele folossc un limbaj simbolic. Iar simbolismul, pentru omul modern este o limbă uitată, după cum spunea și Eliade. Dar uitat nu înseamnă extirpat. Niciodată nu este prea târziu să și-o amintească oricine. Cine știe? Poate chiar prin vise și prin deslușirea sensurilor ce se ascund în ele, oricât de banale ar părea la prima vedere.

În curând reiau seminariile despre vise, în varianta online!